Investigație: Cum este monopolizată piața metalelor din Republica Moldova

Guvernul de la Chișinău este acuzat, la rându-i, că ar favoriza apariția acestui monopol, după ce a trimis o scrisoare în adresa unor instituții europene, solicitând reluarea exporturilor de deșeuri metalice din UE către Republica Moldova, export sistat în octombrie anul trecut, după ce a fost aprobat un nou regulament privind exporturile de deșeuri nepericuloase, transmite Știri.md cu referire ZdG.
ZdG a solicitat explicații la acest subiect de la Comisia Europeană, de la autoritățile de la Chișinău, de la experți în domeniu, dar și de la compania vizată, acuzată de legături cu fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, cel care anterior gestiona, prin intermediari, activitatea companiei de stat Metalferos.
Astfel, s-a aflat că „BPM-Trade” a achiziționat recent aproape 500 de tone de deșeuri de metale de la Calea Ferată a Moldovei – mai exact două loturi de axe și roți de vagoane, achitând circa 3,8 milioane de lei. Compania a fost unicul agent economic care a participat la licitație, în contextul în care Metalferos era, până acum, compania care achiziționa metalele uzate de la CFM.
În acest context, Andrei Ivancov, actualul director al Metalferos, nu a dorit să ofere niciun comentariu pe marginea acuzaților că întreprinderea ar fi prost gestionată și că ar pierde din cota sa de piață în favoarea unei companii private.
Mai multe detalii le găsiți aici.
Amintim că video-ul postat de Alexandru Slusari, care demonstrează că fierul uzat se furnizează la Uzina Metalurgică de la Râbnița în continuare, i-a nedumerit pe reprezentanții Ministerului Mediului.
În videoul publicat de ex-deputatul Alexandru Slusari sunt surprinse cel puțin cinci camioane încărcate cu fier uzat și așteaptă să treacă așa-numita frontieră dintre Chișinău și Tiraspol.
Marian a venit cu o reacție la filmulețul postat de Slusari privind metalele uzate.
De asemenea, mai amintim că prim-ministrul Natalia Gavriliţa, într-o conferinţă de presă, a calificat drept ”minciună” acuzaţiile ”Platformei DA”, potrivit cărora Guvernul Republicii Moldova ar fi făcut lobby în favoarea intereselor Uzinei Metalurgice de la Râbniţa.
Anterior, Uniunea Europeană a interzis importul de fier vechi în Moldova. Premierul a expediat la Bruxelles o cerere de ridicare a restricţiilor, în care unii activişti pentru drepturile omului şi mass-media au văzut lobby pentru interesele Tiraspolului.