Internațional

Actorul Jeremy Renner e în stare critică dar ”stabilă” după ce s-a accidentat grav în timp ce curăţa zăpada

Actorul Jeremy Renner, în vârstă de 51 de ani, cunoscut din filmele Marvel, s-a accidentat grav în timp ce curăţa zăpada. Renumitul actor se află în „stare critică, dar stabilă”, potrivit Variety, citat de News.ro.

„Putem confirma că Jeremy se află într-o stare critică, dar stabilă, după ce a suferit un accident cauzat de vremea nefavorabilă”, a confirmat reprezentantul lui Renner pentru Variety. „Familia lui este alături de el şi primeşte îngrijiri”.

Deşi locul accidentului nu a fost confirmat, Renner deţine de câţiva ani o casă în comitatul Washoe, Nevada, potrivit Reno Gazette Journal. Acea zonă din nordul Nevada a fost afectată de ninsori abundente din cauza unei furtuni în ajunul Anului Nou, potrivit surselor citate.

Pe 13 decembrie, Renner a publicat pe Twitter o fotografie cu o zonă înzăpezită, scriind: „Ninsoarea din zona Lacului Tahoe nu este o glumă”. În 2017, actorul a dezvăluit că şi-a fracturat cotul drept şi încheietura mâinii stângi în timp ce filma pentru comedia „Tag”.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *