Președinția preia Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării

Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării trece de astăzi în subordinea Președinției. Decretul prezidențial cu privire la promulgarea legii care reglementează activitatea Centrului a fost publicat în Monitorul Oficial.
Noul cadru legislativ vizează consolidarea luptei împotriva dezinformării și informării publicului prin educație și creșterea rezilienței societale. Astfel, centrul va avea rolul de a preveni și reduce impactul dezinformării, într-o perioadă în care acest fenomen devine din ce în ce mai periculos pentru securitatea națională.
Potrivit noilor prevederi, directorul centrului va fi numit și revocat direct de către președintele țării, iar acesta va deveni membru din oficiu al Consiliului Suprem de Securitate. Noua lege introduce și termeni esențiali, precum „informații de securitate sensibile” și „reziliența societală”, subliniind importanța protejării informațiilor sensibile în fața provocărilor externe și interne.
Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost creat în anul 2023, iar prin modificările legale, denumirea a fost schimbată în Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării.