În stânga Nistrului, vorbirea limbii române este adesea un act de curaj. Cetățenii sunt uneori alungați din transportul public și amenințați pe stradă pentru că folosesc româna, iar profesorii care predau în această limbă se confruntă cu presiuni constante. Tinerii aud predominant limba rusă, crescând într-un mediu lingvistic dominat de influențe externe.
În dreapta Nistrului, situația nu este mai simplă: rusismele și englezismele pătrund tot mai mult în vorbire și în educație, iar copiii se obișnuiesc cu o limbă stâlcită, afectând coerența comunicării și identitatea lingvistică.
Totuși, există semnale pozitive. Din ce în ce mai multe familii, inclusiv cele cu părinți de origine rusă, aleg școli cu predare în limba română. Aceștia conștientizează că viitorul Moldovei depinde de păstrarea limbii materne și de transmiterea valorilor culturale autentice.
ONG-urile și cadrele didactice atrag atenția că protejarea limbii române nu se limitează la școli, ci trebuie să se regăsească în viața de zi cu zi. Este necesar un sprijin constant pentru profesori, politici educaționale coerente și materiale didactice adecvate pentru a contracara presiunile lingvistice.
Limba română rămâne un simbol al identității naționale și un reper esențial în conservarea culturii. Apărarea ei, în fața nepăsării și a influențelor care o subminează, este o responsabilitate comună a autorităților, profesorilor și societății civile.
