Denis Șova: Poliția a verificat ședința CMC. Cu asta trebuie să se ocupe oamenii legii?

Președintele ședinței Consiliului Municipal Chișinău, Denis Șova, susține că după întrunirea de astăzi a CMC la Primărie, mai mulți polițiști s-au prezentat la instituție pentru a verifica dacă reuniunea a avut loc, la ce oră a început și s-a încheiat.
Astfel, consilierul municipal s-a arătat nedumerit de obiectul verificărilor oamenilor legii și a criticat implicarea Poliției în astfel de activități.
„Astăzi, după ședința Consiliului Municipal Chișinău, a venit Poliția. Scopul verificării: să stabilească dacă ședința a avut loc și la ce oră a început și s-a încheiat. Potrivit angajaților, acționau „la indicația de sus””, a declarat Șova.
Acesta a menționat că, în contextul numeroaselor probleme cu care se confruntă municipiul și țara, apar întrebări privind prioritățile instituțiilor de drept și modul în care sunt utilizate resursele acestora.
De cealaltă parte, ofițerul de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție a menționat că oamenii legii sun prezenți în mod constant la ședințele Consiliului Municipal Chișinău, precum și la alte evenimente publice desfășurate în incinta Primăriei, având atribuții de monitorizare a situației și de asigurare a ordinii și securității publice.
De asemenea, polițiștii menționează că această situație nu are nicio legătură cu verificarea, înregistrarea sau validarea desfășurării ședințelor.