Escrocii online își schimbă tactica: Voci clonate, numere false și profiluri create cu AI

Escrocii telefonici folosesc metode tot mai sofisticate, iar simplul fapt că un apelant vorbește în limba rusă nu mai poate fi considerat un indiciu suficient al unei tentative de fraudă. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, avertizează că infractorii utilizează numere false și chiar tehnologii de inteligență artificială pentru a clona voci și a înșela victimele.
În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, șeful IGP a declarat că autoritățile nu ar trebui să încurajeze ideea că cetățenii se pot proteja de escroci doar vorbind în limba română sau închizând apelurile în limba rusă. Potrivit acestuia, grupările infracționale se adaptează permanent și pot recurge inclusiv la persoane vorbitoare de limba română pentru a-și pune în aplicare schemele.
Viorel Cernăuțeanu a explicat că apelurile frauduloase sunt efectuate de pe numere generate artificial, și nu de pe numere reale din Republica Moldova. Mai mult, dacă o persoană închide apelul și telefonează înapoi la numărul afișat, există posibilitatea să intre în legătură cu o altă persoană, deoarece numărul afișat nu este unul autentic.
Șeful IGP a menționat că operatorii de telefonie au comunicat în cadrul audierilor parlamentare de vineri că, în prezent, nu pot identifica locația și numărul real de pe care sunt efectuate astfel de apeluri, tocmai pentru că acestea sunt generate prin tehnologii care maschează identitatea apelantului.
Potrivit oficialului, riscurile sunt amplificate și de dezvoltarea inteligenței artificiale. Acesta a explicat că este suficientă o singură conversație pentru ca vocea unei persoane să fie preluată și reprodusă ulterior cu ajutorul unor sisteme de inteligență artificială. De asemenea, informațiile disponibile în spațiul online și pe diferite platforme pot fi utilizate pentru a crea profiluri detaliate ale potențialelor victime și pentru a face tentativele de fraudă mai credibile.
Datele prezentate de TV8 arată că, de la începutul anului, aproximativ 750 de persoane au căzut victime ale escrocilor, oferindu-le date personale, informații bancare sau chiar sume de bani. Prejudiciul total provocat de aceste scheme se ridică la circa 157 de milioane de lei.
Totodată, autoritățile anunță că, în prima jumătate a anului, au fost reținute peste 130 de persoane implicate în aceste scheme de escrocherie, majoritatea având rolul de curieri. În prezent, 90 dintre acestea se află în arest preventiv.