Istorie

15 februarie în istorie: S-a născut fondatorul „Junimii”

A fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de Interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, a pus bazele junimismului politic şi „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.

În tinereţe a manifestat o grabă în obţinerea diplomelor universitare. Astfel, după numai un an de studii la Berlin, obţine la Giessen doctoratul „magna cum laude“, după încă un an – licenţa în litere şi filosofie la Sorbona şi, peste un an de studii universitare la Paris – licenţa în drept. În 1864 ia fiinţă „Junimea”, al cărei coordonator este Maiorescu, iar alături de el, ca membri fondatori figurează I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor şi Th. Rosetti. În 1867 înfiinţează revista Convorbiri Literare.

Titu Maiorescu a intrat în istorie şi ca autor al unor declaraţii calomnioase de imoralitate proferate de adversarii politici. Pentru aceasta a fost suspendat din învăţământul universitar. Iar într-o conferinţă de la Ateneul Român din 1882 a susţinut că femeile îşi merită locul de la marginea societăţii din cauza creierului lor prea mic.

Titu Maiorescu a murit pe 18 iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord. E înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *