La alegerile din iunie 1876, liberalii au preluat puterea, rămânând la conducerea ţării vreme de 12 ani. Astfel, Timpul, dintr-un ziar al puterii, a ajuns (aproape peste noapte) un ziar al opoziţiei.
Redacţia ziarului a fost iniţial în vechiul Palat Dacia (intersecţia Căii Victoria cu strada Lipscani (foto), apoi s-a mutat pe strada Covaci nr. 14. Clădirea de pe Covaci (nici cea de pe Lipscani nu străluceşte) este astăzi în stare avansată de degradare.
Pe la sfârşitul anului 1877, Ioan Slavici, rămas atunci printre puţinii redactori la Timpul, îi scrie lui Mihai Eminescu, aflat la Iaşi, să vină la Bucureşti. „Dacă m-ar hotărî cineva să viu la Bucureşti, ai fi tocmai tu. Dar n-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi ţiu gura pân-acum – 100 de fr. am pe lună; din ce dracu să plec? Am şi bagaje: cărţi, manuscripte, cioboate vechi, lăzi cu şoareci şi molii”, îi scria Eminescu lui Slavici. Ajunge însă la Bucureşti prin toamna anului 1877.
Eminescu a lucrat la Timpul între noiembrie 1877 şi iunie 1883. Munca la gazetă îi consuma aproape tot timpul, ceea ce îi şi spune tatălui său într-o scrisoare din martie 1881: „Aş dori din toată inima să vin acasă, să văd dac-aş găsi vr-un om de încredere, care să-mi ţie locul, căci negustoria asta, pe lângă că n-aduce nimic, nici nu te îngăduie să închizi dugheana şi să mai iei lumea în cap, ci toate zilele omul trebuie să-şi bată capul ca să afle minciuni nouă”.
La Timpul a reuşit să-i deranjeze pe câţiva lideri importanţi din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriţi-l pe Eminescu ăsta!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
