26 iulie 1937 – În satul Colonița, județul Lăpușna, România s-a născut Gheorghe Ghimpu. În 1990 a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul românilor pe clădirea Parlamentului

Gheorghe Ghimpu (n. 26 iulie 1937, Colonița, Lăpușna, Regatul României — d. 13 noiembrie 2000, Chișinău, Republica Moldova) a fost un politician din Republica Moldova și patriot român, fondator al Mișcării de Eliberare Națională, membrul al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990). A fost deținut politic în perioada sovietică pentru convingerile sale și participarea la fondarea Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (1972).

Scriitorul Vladimir Besleaga spune că Ghimpu a fost unul dintre primii moldoveni care s-au opus regimului totalitar, un om care a dovedit încă din anii ’70 că Republica Moldova avea voci care se opuneau regimului sovietic. Pentru convingerile sale politice și pentru înființarea Frontului Național al Basarabiei și Bucovinei de Nord, Ghimpu a fost condamnat în 1972 la 6 ani de închisoare în instituții de maximă securitate, totuși, chiar și în spatele gratiilor, a rămas ferm convinselor sale.

În anii renașterii naționale, el și-a câștigat reputația de lider. El a fost primul care, la 27 aprilie 1990, a urcat în clădirea Parlamentului pentru a înlocui steagul roșu cu secera și ciocanul cu un tricolor.

„Alături de Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Gheorghe Ghimpu este un simbol al retrezirii în conștiința națională”, spune poetul Ion Hadarca. „Când a ridicat tricolorul în partea de sus a clădirii Parlamentului, pe 27 aprilie, nu mi-am dat seama de ce și-a riscat viața urcând astfel de înălțimi. Mai târziu mi-am dat seama că singur Gheorghe Ghimpu era capabil să facă asta. ”

Implicarea în Frontul Național-Patriotic

Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (FNP), înființat în ilegalitate după război, avea drept scopuri ieșirea Moldovei din componența URSS, formarea Republicii Populare Moldovenești, unificând și celelalte teritorii românofone din zonă (Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, teritorii din stânga Nistrului) și unirea ulterioară cu România. Drapelul Republicii Populare Moldovenești urma să devină tricolorul, cu o panglică neagră în diagonală, până la realizarea Unirii. Un alt scop era organizarea de alegeri libere pentru organele de conducere ale statului. Limba română pe baza alfabetului latin trebuia sa devină limbă oficială.

Printre conducătorii FNP din Basarabia erau Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu și Valeriu Graur. În Bucovina de Nord, mișcarea era coordonată de Alexandru Șoltoianu.

Contactele FNP cu România. Trădarea autorităților române

Sub impactul refuzului lui Ceaușescu de a participa la intervenția trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia (1968), FNP decide să ceară sprijin României în lupta împotriva puterii sovietice.

Astfel, la 29 martie 1969, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, aflat în vizită la București, lasă în cutia poștală nr.6 a oficiului Gării de Nord un plic conținând 70 de pagini privitoare la activitatea și scopurile FNP.

Anul următor, Usatiuc-Bulgăr mai vine o dată la București, cu această ocazie mergând, pe 12 iunie 1970, la sediul Consiliului de Stat al României. Președintele Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu, nu-l primește în audiență. Usatiuc-Bulgăr se întâlnește, până la urmă, cu trei consilieri de-ai lui Ceaușescu (consilierul-șef Predescu și alți doi consilieri care nu s-au prezentat). Audiența durează 3 ore și 40 de minute, Usatiuc-Bulgăr explicând în detaliu activitatea FNP. La plecare, lasă și o serie de documente ale FNP.

Pe 30 iunie 1970, printr-o scrisoare strict secretă nr. 14006418, Ion Stănescu, Președintele Consiliului Securității de Stat al Republicii Socialiste România, îl informa pe Președintele KGB al URSS, Iuri Andropov, despre vizita cetățeanului sovietic Usatiuc Alexandru. Împreună cu scrisoarea, Stănescu îi trimite lui Andropov și plicul cu documentele lăsate de Usatiuc-Bulgăr.

Procesul Usatiuc-Ghimpu-Graur. Represiunea

Alexandru Usatiuc-Bulgăr este arestat pe 13 decembrie 1971 la Kislovodsk. La scurt timp sunt arestați și Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur și Alexandru Șoltoianu.

După jumătate de an de anchetă, dosarul nr. 6648 privind lotul Usatiuc-Ghimpu-Graur este trimis la Curtea Supremă de Justiție a RSSM. Judecata durează trei zile.

„Avocatul lui Gh. Ghimpu, adus din Leningrad – Vișnevski, a spus aproximativ: ,,Ghimpu e încă tânăr, fără experiență, a căzut sub influența lui Usatiuc”, chipurile a fost instigat de mine și eu aș fi vinovat. A rugat ca curtea să țină cont de toate astea și să-i facă o reducere a pedepsei cerute de acuzare. Eu l-am întrebat pe Ghimpu: Așa e? El a răspuns că nu. ”
—Alexandru Usatiuc-Bulgar, Cu gândul la o lume între două lumi, Ed. Lyceum, 1999, pag. 128
Pe 13 iunie 1972, completul de judecată, format din judecătorii V. Florea (președintele completului), M. Marițoi si L. Dubanjeu , la propunerea procurorului A. Poluektov, dă hotărârea:

de a-l condamna pe Alexandru Usatiuc-Bulgăr la șapte ani de închsoare-lagăr corecțional cu regim sever și cinci ani de deportare, în baza art. 67, partea I și art. 69 ale Codului Penal al RSSM;
de a-l condamna pe Gheorghe Ghimpu la șase ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecțional cu regim sever, în baza art. 67, partea I și art. 69 ale Codului Penal al RSSM;
de a-l condamna pe Valeriu Graur la patru ani de încarcerare în închisoarea-lagăr corecțional cu regim sever, în baza art. 67, partea I al Codului Penal al RSSM.
Într-un alt proces, Alexandru Șoltoianu a fost condamnat la șase ani de închisoare-lagăr corecțional cu regim sever și cinci ani de deportare.

Au început persecuțiile celor bănuiți de a face parte din FNP. O mulțime de basarabeni și bucovineni au fost dați afară de la lucru, în special, din învățământ. O mulțime de elevi și studenți au fost eliminați din instituțiile de învățământ. Mai mulți tineri au fost puși sub urmărire de către securitate.[17]

Gheorghe Ghimpu și-a ispășit pedeapsa de șase ani în lagărele din Mordovia și regiunea Perm ale GULAG-ului (GULAG-ul a existat până în anul 1960) sovietic. După „eliberare” i s-a interzis orice activitate pe făgaș pedagogic.

Fondator al Frontului Popular din Moldova

Odată cu proclamarea restructurării, se încadrează activ în Mișcarea de Renaștere Națională și de democratizare a societății. La primul Congres al Frontului Popular din Moldova este ales ca secretar responsabil al Sfatului și membru al Comitetului Executiv ale Frontului Popular.

Deputat în Parlament

În perioada 1990-1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Autor al proiectelor de lege privind reabilitarea victimelor regimului totalitar de ocupație și despre controlul de stat. A publicat în presa periodică din Republica Moldova și România numeroase articole politice și de atitudine civică.

La 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al RSSM a aprobat tricolorul ca drapel de stat. Lui Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălța tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente clădirea Președinției Republicii Moldova.

Scriitorul și deputatul Ion Hadârcă a comunicat ulterior că “atunci când a arborat tricolorul la 27 aprilie deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce își risca viața ridicându–se la niște înălțimi amețitoare. Mai târziu am înțeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puțini în lumea celor drepți care ar fi trăit o asemenea clipă în viața lor”.

Doctor în filologie, Ion Melniciuc a redat emoțiile pe care le-a trăit în momentul în care a fost arborat tricolorul – “Am alergat pe jos cu soția de la Botanica până la sediul Parlamentului, când Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Îl vedeam de la Botanica. Am trăit emoții de nedescris, o stare sufletească nemaivazută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut–o Gheorghe Ghimpu. A fost un adevărat patriot”.

Gheorghe Ghimpu a fost președintele Asociației victimelor regimului comunist de ocupație și a veteranilor de război ai Armatei Române din Republica Moldova denumită, la Congresul IV din 11 iunie 2000, Partidul Național Român.

Gheorghe Ghimpu decedează la 13 noiembrie 2000, în urma rănilor suferite într-un accident rutier petrecut la 27 octombrie 2000, rămas fără elucidare.