28 iunie 1883: Conducătorul ziarului Timpul, Mihai Eminescu, este arestat la 33 de ani, devenind primul ziarist deținut politic din României

Cartea lui Nae Georgescu “este o minutioasa refacere a zilei de 28 iunie 1883 in biografia politica a poetului. Sunt aduse si comentate marturii din presa, din arhive, din scrisori, amintiri si comentarii despre poet, totul cu scopul de a afla cat a fost boala omeneasca si cat a fost interventie brutala, care a dus la indepartarea pentru totdeauna a lui Mihai Eminescu din presa si din viata publica”, se afirmă în prezentarea lucrării.
“Eminescu nu era un simplu articlier la ziarul TIMPUL, el dezvolta adevarate teorii sociale, economice si politice, toate incomode si mai ales nepotrivite in contextul in care, prin alianta care se discuta la nivelul cel mai inalt european, tara noastra trebuia sa renunte la apararea romanilor din Transilvania, lasand definitiv soarta lor in mainile Imperiului Austro-Ungar. Pe de alta parte, Eminescu era un puternic agent de influenta a opiniei publice, scrisul sau fiind mereu asteptat, temut si respectat”, se mai arată în această prezentare.

“Autorul arata cum toti prietenii lui Eminescu, incepand cu junimistii de frunte, ca Titu Maiorescu, Theodor Rosetti ori Iacob Negruzzi, si sfarsind cu ziaristii foarte apropiati, ca Ioan Slavici ori I.L.Caragiale, parasisera, de fapt, aceasta corabie pentru a se imbarca in echipele puterii, poetul ramanand singurul ziarist pe baricadele opozitiei, alaturi de cativa membri marcanti ai acesteia, ca Al. Lahovari ori Mihail Kogalniceanu, care, insa, erau oameni politici, parlamentari angajati, nu ziaristi propriu-zisi. Mai mult, propriul sau ziar, TIMPUL, care a castigat victorii de presa rasunatoare datorita lui Eminescu, ei bine, ziarul isi schimba directia si orientarea si imediat confirma nebunia marelui poet. Cartea desfasoara cu febrilitate documente de acest fel, rezultand un Eminescu tragic, prins intr-o capcana fara putinta de iesire, dar in acelasi timp puternic, luptator: el a cazut luptand.”. In interviul de mai jos, Nae Georgescu consideră, cu sublinierea autorului intervievat, că “MARELE OM DE PRESĂ, CEL CARE A FĂCUT ISTORIE ÎN PRESA TIMPULUI ȘI A BĂGAT PRESA ÎN ISTORIE, A FOST ÎNVINS TOCMAI DE CĂTRE PRESĂ”. Cu mențiunea noastră că presa respectivă, cu care s-a luptat Eminescu în întreaga sa carieră de jurnalist, om politic și militant pentru România Mare, devenise expresia unei conjurații politice, de sorginte austro-ungară.

Eminescu s-a născut pe 20 decembrie 1849

Nicolae Balint: Moartea lui Eminescu – așa cum este ea descrisă în cărțile de literatură care reprezintă obiectul de studiu al elevilor de diferite grade – este departe de adevăr. De ce această tăcere (enigmă) după atâția ani și mai ales acum când putem să ne exprimăm liber?

Nae Georgescu: Să ne înțelegem: moartea lui Eminescu nu este subiect de manual școlar. Într-un manual se prezintă mai mult opera autorului, se comentează, se analizează, se propune ca model. Viața lui Eminescu nu se cunoaște prea bine, și avem motive să credem că el însuși n-a fost prea darnic cu informații despre sine, dimpotrivă: multe lucruri le-a ascuns, pe altele le-a uitat, altele n-a crezut că-i interesează și pe alții…În fond, ce înțelegem noi prin viața cuiva, fie el scriitor, ziarist, om politic sau simplu cetățean? Ce înălțime a avut, ce culoare aveau ochii sau părul, dacă era șchiop sau surd, dacă se îmbrăca în gri sau negru, etc., etc.? Noi avem multe vieți ale lui Eminescu, mai ales romane, dar și biografii romanțate sau cronologii, care de care mai interesantă, mai captivantă. Sub semnul adevărului, niciuna nu seamănă cu alta, dar de asta nu trebuie să dea seama manualele școlare. Aici e nevoie de o scurtă notă biografică. În privința morții lui Eminescu, sau a altor momente importante din curgerea vieții poetului, s-au scris extrem de multe lucrări și autorii lor chiar că nu se potrivesc unii cu alții, încât manualul școlar nu poate face față. În privința bolii lui Eminescu, de asemenea. Chiar despre ziua nașterii lui Eminescu sunt multe opinii diferite. Noi sărbătorim 15 ianuarie, dar să știți că Eminescu s-a născut pe 20 decembrie (cu un an în urma, respectiv 1949 – nota red. AN). S-a instituit un obicei cultural, cum și de ce să-l schimbăm? În general eu cred că Eminescu trebuie să existe și dincolo de manual, că trebuie să-l gândească nu numai elevii ci și oamenii maturi, cu sau fără școală – cu sau fără manual. Pentru ei e bine să se știe că există o știință, eminescologia, care caută mereu adevăruri, reformulează, readuce în atenție documente vechi, găsește și pune înainte documente noi… Este o știință vie, și, ca orice e viu, este mereu în mișcare .

“Eminescu a fost sacrificat la 33 de ani pentru integrarea României în Europa de atunci”

La 40 de ani neîmpliniți Eminescu era un om tânăr, avea toată viața înainte. Cine și mai ales de ce ar fi avut interesul să-l elimine pe Eminescu?
Sunt complexe politice în jurul personalității lui Eminescu (nu în jurul vieții, ci al personalității sale) care țin de geopolitica momentului, de înaltele interese de stat ale momentului. Suntem în 1883, la 33 de ani abia împliniți ai poetului, și el a trebuit să fie sacrificat, ca ziarist și om politic, pentru ceea ce am putea numi integrarea României în Europa de atunci. Pe fondul unei crize a bolii sale de nervi s-a declanșat o stratagemă de reținere, apoi de îndepărtare a lui din presă – și din acest an, 1883, până în 1889, anul morții sale, el n-a mai putut reintra în viața publică. O puternică presiune politică, dar și mediatică, a făcut ca Eminescu să-și piardă definitiv credibilitatea ca ziarist și om politic. ASTFEL CĂ MARELE OM DE PRESĂ, CEL CARE A FĂCUT ISTORIE ÎN PRESA TIMPULUI ȘI A BĂGAT PRESA ÎN ISTORIE, A FOST ÎNVINS TOCMAI DE CĂTRE PRESĂ.

“Cu Eminescu nu ne putem sălbătici – cu această cădere în calculator, însă, da”

Cum caracterizați relațiile lui Eminescu cu Titu Maiorescu?

Ca relație, legătura dintre ei a fost exemplară. Când spuneți la plural, relațiile, cred că vă referiți la oscilațiile prieteniei lor. I-a încălzit sau răcit și lumea din jur: au iubit uneori aceeași femeie, s-a gelozit unul pe altul pentru sucese… Maiorescu a umblat mult în poeziile lui Eminescu, schimbând sensuri, interpretând . Nu e numai vina lui că urmașii lui, ai lui Maiorescu așadar, l-au preluat orbește, l-au confundat cu poetul și au crezut că chiar acesta, poetul, a scris așa cum ne transmite primul lui editor. Este și vina lor: trebuia să verifice. Oricum, în căderea lui Eminescu de la 1883, Maiorescu a fost acela care a ridicat de la pământ…poezia sa. El l-a lansat ca poet național – într-un climat în care lumea în știa pe Eminescu mare ziarist național. E greu de judecat, adică de dat sentințe; oricum, vă repet, nu e treabă de manual și de minți tinere, în formare: chestiunea privește românul matur, deplin format și informat, capabil să-l iubească și pe Maiorescu – și pe Eminescu, adică să facă diferența dintre ei. Altfel, să știți – asta le spun și tinerilor mei învățăcei: nu-l iubim mai mult pe Eminescu urându-l pe Maiorescu. Ura nu naște iubire, n-o sporește. Curentul antimaiorescian de astăzi nu este de loc fertil. Nu uitați că Titu Maiorescu a întemeiat, la noi, critica literară ca instituție. O literatură fără critică este fără coloană vertebrală, nu are verticalitate și axiologie. Iar astăzi critica literară este înăbușită de o literatură spontană, abundentă, sălbatică pe mari segmente, care se dispensează de critică. Dinspre această dispensă vine și ura față de Maiorescu.

Generația mea a crescut cu Eminescu, dar și înaintea generației mele și după aceasta – chiar și acum – Eminescu rămâne la fel de actual. Cum explicați acest fenomen și acest interes într-o lume (ca cea actuală) care pare că-și pierde sau uită reperele identitare?

O explic exact în sensul celor spuse mai sus: critica literară, întemeiată de Maiorescu, și-a făcut datoria și l-a pus pe Eminescu acolo unde îi era locul, în sufletul românilor, apărându-l, menținându-l acolo. Să ne înțelegem: Eminescu nu e așa, ca un cântec popular, ca o doină continuă pe care o ascultăm cu emoție de neam. Cine-l trăiește astfel este doar un om simplu. Eminescu este un poet de idei, un filosof în poezie – și asta nu ți-o mai spune spectatorul natural al rapsodului din popor, asta ți-o spune critica, estetica, stilistica. Actualitatea lui Eminescu înseamnă și ridicarea din cultura populară (sau de calculator, e tot una) la aceste categorii ale gândirii, adică el este actual pentru că actualizează, prin opera lui, filosofia, ideile, frumosul estetic bine cultivat. Cu Eminescu nu ne putem sălbătici – cu această cădere în calculator, însă, da.