5 adevăruri despre ‘’Novorusia’’ care NU se învaţă la lecţia de Istorie

1. Ucrainenii au colonizat „Novorusia” mult timp înainte de Rusia

Potrivit likbez.org.ua (un proiect comun al unor oameni de ştiinţă de la Institutul ucrainean de Memorie Naţională şi al Academiei Naţionale de Ştiinţe, împreună cu ziarul Ukrainska Pravda și publicația Ucraina de azi, încearcă să infirme miturile privind răspândirea versiunii ruse a istoriei ucrainene) colonizarea slavă a teritoriilor moderne ucrainene din sud-est a început în secolul al XVI-lea, odată cu venirea cetăţeanului ucrainean Kozak şi întemeierea satelor în regiunea Dnipro de Jos. Apoi, teritoriile tătare din Crimeea au devenit un refugiu după eşuarea rebeliuni ucrainene împotriva administraţiei poloneze şi mai târziu ruse. Ucrainenii, de asemenea, au fugit la sud de Hetmanatul căzăcesc pentru a scapă de soarta iobăgiei şi s-au alăturat migranţilor creştini din Imperiul Otoman şi coloniştilor germani.

Prima formă de guvernare a „Novorusiei” a fost înființată de către administraţia Imperiului rus, pe teritoriile Kozak în 1764, înainte de războaiele ruso-turce când au instituit controlul rus asupra celorlalte regiuni.

Cazacii ucraineni de la Marea Neagră au jucat un rol crucial în aceste războaie, numărul lor fiind mare, circa 42 de mii de oameni. Aceste oraşe coloniale nou înfiinţate de „Noua Rusie”, inclusiv portul de la Odesa, au fost construite de mâinile ucrainenilor.

2. Populaţia „Novorusiei” a fost mereu în mare parte formată din vorbitori de limba ucraineană

Demontarea mitului „vorbitorului de limba rusă din sud-est”, necesită, probabil, doar o singură imagine care ilustrează rezultatele recensământului din 1897 din Imperiul rus. Acest recensământ nu a luat în considerare etnia, ci mai degrabă limba. Conform teoriei dominante a elitelor ruseşti, popoarele ruse au fost împărţite în Velikorossy („Marii ruşi”, acum cunoscuţi sub numele de ruşi), Belorussy („ruşi albi”, acum belaruşi) şi Malorossy („Mici ruşi”, acum ucraineni). Rezultatele recensământului au indicat că limba ucraineană a fost dominantă în teritoriile Ucrainei moderne, inclusiv Novorossiya, rusa fiind o minoritate în regiune.

Conform recensământului, ucrainenii formau 66% din compoziţia etnică din sud-est, în timp ce ruşii doar 20%. Mai multe recensământuri sovietice reflectau aceste numere (deşi bazat pe etnie, nu limbă); ultimul recensământ din 2001 în Ucraina independentă a prezentat o cifra de 67,8%, ruşii reprezentând 26,8%.

Trebuie remarcat, totuşi, că în 1897 în marile oraşe din „Rusia nouă”, a fost înregistrată o semnificativă majorare a rușilor, fapt atribuit politicii imperiului rus de rusificare, prin urbanizare şi educaţie, precum şi migranţilor coloniali. Această tendinţă îngrijorătoare continuă şi în prezent, cu şcoli primare din Crimeea unde se interzice limba ucraineană.

3. În timpul războiului civil din 1917-1922, toate guvernele din Ucraina vedeau „Novorusia” ca parte a Ucrainei

Imperiul rus nu avea subdiviziuni administrative etnice (spre deosebire de republicile naţionale constituite de URSS), în aşa fel încât mişcările naţionale au apărut după răsturnarea ţarului din 1917, bazându-se pe graniţele autonomilor emergente/state independente care au devenit dificile.

În ciuda multitudinilor de „republici” de scurtă durată, care au apărut pe teritoriul ucrainean, în haosul războiului civil (mai ales în Donbas şi Odesa) ambele, atât proaspăt formate, Republica Naţională Ucraineană şi statul Bolșevik au atras la graniţele ucrainene entități etnice, care nu pot cădea de acord în mare parte privind modul în care ar trebui să fie guvernate, aceste teritorii fiind revendicate de ambele părți.

Republica sovietică Donețk-Krivoi Rog care a pretins părţi ale „Novorusiei”, inclusiv Donbas, diferențiindu-se de Ucraina ideologic mai degrabă decât pe principii etnice şi care, spre deosebire de „republicile” moderne din estul Ucrainei, nu a fost susţinută de Kremlin şi prompt integrate în Ucraina sovietică. În timp ce Lenin a vrut Ucraina sub control bolşevic (care a dus la numeroase atrocităţi sovietice în Ucraina de-a lungul anilor, până la răsturnarea statuii lui Lenin) el nu a contestat faptul că „Novorusia” a fost teritoriul ucrainean.

4. În Sud-Est o majoritate covârşitoare a votat pentru independenţa Ucrainei de Uniunea Sovietică

În 1991, la 70 de ani după războiul civil, determinat de o lovitură de stat a eşuat intenţia Moscovei de a restabili controlul partidului comunist în URSS. Guvernul Ucrainei a emis o declaraţie de independenţă la 24 august, ziua în care este sărbătorită Ziua Independenţei Ucrainei. La data de 1 decembrie a aceluiaşi an această declaraţie a fost susţinută la un referendum cu o majoritate covârşitoare de 92% (cu o participare de 84%). Majoritatea din Lugansk şi Doneţk – 83% au votat în favoarea independenţei.

Aceasta a fost alegerea istorică a aşa-numitei „Novorusia”. Dar recent a trebuit să facă alta.

5. Protestele proruse din Europa de Sud-Est nu se compară cu Euromaidanul

Presa rusească sau cea prorusă tinde să portretizeze protestele prorusești care au avut loc în sud-estul Ucrainei în această primăvară, în urma căderii regimului Ianukovici, ca oglindire a revoluției din piața Maidan, având tendința de a prezenta o revoltă a ucrainenilor radicali „naziști” prooccidentali.

În timp ce primele date privind organizarea conțin ceva adevărat în descrierea primelor zile ale republicilor Donețk şi Lugansk (care s-au limitat la capitalele lor şi crearea baricadelor din anvelope ca o formă de cult cargo copiind tacticile din Maidan), în alte regiuni care pretind a fi parte din „Novorusia” situaţia a fost radical diferită. Ziaristul Matei Babiank a subliniat că în nici o regiune de dincolo de Donbas nu au participat la proteste mai mult de 10.000 de persoane, ceea ce este uimitor de mic în comparaţie cu Kiev, unde sute de mii de protestatari au venit în decembrie anul trecut.

Ceea ce este remarcabil, în multe regiuni protestele proucrainene au depăşit pe cele proruse la număr, trecând peste referinţa de 10.000 în oraşe, cum ar fi Harkov, Dnepropetrovsk şi Odesa. Mai mult decât atât, proruşii nu au reuşit să preia controlul chiar în Donețk şi Lugansk, chiar dacă în ajutor le-au venit armele ruse, mercenari şi forţele speciale. Un recent sondaj rus a sugerat că sud-estul Ucrainei nu este dornic să se alăture fraţilor lor din Rusia sau „Noua Rusie”.

Pentru 43% din respondenți consideră „Novorusia” ca fiind, în cel mai bun caz, un concept străin, în timp ce doar 4% a descris-o ca pur şi simplu un termen arhaic, istoric. Probabil că ar fi mai bine pentru toţi cei implicaţi ca „Novorusia” să rămână așa.

Traducere Tatiana Macovei
sursa: euromaidanpress.com