Alegeri care, a doua zi, erau declarate libere şi corecte de către observatorii internaţionali şi care păreau să legitimeze – dacă nu pentru totdeauna, atunci la sigur pentru încă patru ani – o Moldovă comunistă, condusă de un partid comunist ce părea de neînvins…
Puţini îşi amintesc de duminica parlamentarelor de acum un an, dar nu e un delict, mai ales că a fost urmată de ziua de marţi, 7… Recunosc, nu-mi amintesc nici eu prea multe din acea zi. Ştiu că am fost la ţară. Apoi la serviciu, încercând să luăm „pulsul” scrutinului în diferite localităţi. Ştiu că am plâns după ce am vorbit cu un om foarte drag inimii mele care a mers să voteze la Consulatul de la Bologna – am plâns de bucurie şi tristeţe totodată, pentru că moldovenii din Italia făceau sute de kilometri ca să ajungă la vot, pe când mulţi dintre cei de acasă nu doreau să meargă nici câţiva metri… Ştiu că am votat şi eu spre seară. Iar şi mai spre seară, împreună cu o jurnalistă din Olanda şi cu colegii de echipă, am aşteptat rezultatele alegerilor.
Cred că acesta şi este cuvântul ce a caracterizat ziua de 5 aprilie 2009 – aşteptarea. Rămăseseră în urmă cel puţin o jumătate de an de campanie (oficială şi neoficială), zeci de mitinguri de protest şi cazuri de hărţuire a Opoziţiei, sute de întâlniri cu alegătorii, mii de familii separate tacit pe principii de… preferinţe politice. Era doar aşteptarea Schimbării, pe care şi-o dorea cel puţin jumătate din Moldovă. Cu puţin înainte de miezul nopţii însă, a ieşit Ţapul, a rânjit la televizor şi a decretat că Schimbarea nu s-a produs. Pentru că aşa vrea muşchiul lui şi… cealaltă jumătate de Moldovă. Şi atunci, sunt convinsă, a început 7 aprilie. Despre care, în seara de 5, nu ştia nimeni – sau poate că ştia cineva, dar noi nu cred că vom afla în curând…
…Anticipând eventualele întrebări şi nemulţumiri cu privire la nebunia mediatico-politică privind „7 aprilie 2010”, explic. În aceste zile „aniversare”, ziariştii sunt mai mult ca niciodată în goană după ceva senzaţional şi inedit despre 7 aprilie 2009. Ştiind acest lucru, dar şi simţind în aer adierea unei noi campanii electorale, politicienii – majoritatea dintre care au tăcut aproape un an – se zbat să ofere presei acest senzaţional şi inedit. Iar Moldova… ca şi acum un an, Moldova aşteaptă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
