Statul are mari datorii faţă de profesori. Nicio guvernare de până acum nu a încercat să schimbe statutul de cenuşăreasă al şcolii şi al Domnului Profesor. Salariul său este „peticit”, deocamdată, cu sporuri mizere, de 10-20 de procente, dar şi aceasta mai mult în preajma campaniilor electorale. În această ordine de idei, punctul 6 al articolului 10 al Codului este o încercare de a lichida o nedreptate.
Dar iată ce prevede articolul 10 la capitolul finanţare:
(1) Învăţământul public este gratuit. Pentru unele activităţi şi programe de studii se pot percepe taxe în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.
(2) Finanţarea sistemului de învăţământ va constitui cel puţin 8% din Produsul Intern Brut.
(3) Învăţământul este susţinut:
a) de la bugetul de stat şi bugetele locale;
b) prin achitări de taxe, donaţii, sponsorizări;
c) din surse proprii, programe regionale şi internaţionale;
d) din alte surse legale.
(4) Statul susţine persoanele cu necesităţi şi cerinţe educaţionale speciale, elevii şi studenţii cu performanţe remarcabile.
(5) Statul asigură protecţia socială a personalului didactic din sistemul de învăţământ, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
(6) Salariul minim în învăţământ, pentru o normă didactică, nu poate fi mai mic decât salariul mediu pe economia naţională.
(7) Statul garantează facilităţi de impozitare a persoanelor juridice, indiferent de forma organizaţională şi forma de proprietate, precum şi a persoanelor fizice, inclusiv din străinătate, care investesc mijloacele proprii în dezvoltarea sistemului de educaţie, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Am reprodus în întregime conţinutul acestui articol, pentru că aspectul finanţării sistemului învăţământului mi se pare deosebit de important. Majoritatea problemelor cu care se confruntă şcoala astăzi au la bază o singură sursă de provenienţă – sărăcia materială. Dacă tinerii specialişti nu se grăbesc să-şi lege viitorul de sfera învăţământului e din cauza salariului mizer. Dacă se strâng bani de la părinţi „pentru necesităţile şcolii”, care apoi dau naştere la tot felul de scandaluri – cauza e aceeaşi: proasta finanţare de la Buget a instituţiilor de învăţământ. Salariul pedagogului este ani la rând sub limita salariului mediu pe economie, iar argumentul pe care îl auzim e unul şi acelaşi, de fiecare dată: „statul nu are bani!”.
În aceste zile, proiectul noului Cod al Educaţiei este discutat în colectivele pedagogice. Nu ştiu dacă un Cod al Educaţiei, oricât de bun ar fi, poate să rezolve toate problemele acumulate de-a lungul anilor în şcolile din Republica Moldova, dar ar fi bine ca cele opt procente din PIB, incluse în proiectul noului Cod, să schimbe măcar puţin situaţia actuală şi să facă din învăţământ un domeniu atractiv.
