Actualitate

A ajuns cu mașina într-o râpă, după ce l-a ucis pe șeful Catedrei de Istorie a Românilor de la „Ion Creangă”

Șoferul unui automobil de model Volkswagen a lovit un bărbat în vârstă de 68 de ani, care se presupune că trecea strada neregulamentar. În urma impactului automobilul a ieșit de pe traseu și a ajuns într-o râpă. Victima a decedat pe loc, din cauza traumatismelor grave, iar șoferul, în vârstă de 27 de ani, s-a ales cu câteva zgârieturi.

Solicitată de Deschide.md, ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic, a declarat că, dacă șoferul se va dovedi vinovat de accident, riscă să facă închisoare de la 5 la 7 ani și va fi privat de dreptul de a conduce un automobil pe o perioadă de până la 4 ani.

Potrivit publicației ziarulnational.md, victima este șeful Catedrei de Istorie a Românilor din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Gheorghe Gonța. „Îl așteptau studenții, colegii, dumnealui urma să țină astăzi un curs de lecții deschise. Din 1992, dumnealui este în universitatea noastră. Este o tragedie mare… Știm că locuia în acea zonă și dimineață venea spre serviciu, iar acel automobil avea o viteză foarte mare, l-a lovit și a decedat pe loc”, a declarat rectorul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Nicolae Chicuș.

sursa: deschide.md/ziarulnational.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *