A fost lansată o platformă în susținearea lucrătorilor medicali. „Să le facem viața un pic mai ușoară celor care stau în ture de 12 ore”
Grupul de inițiativă este format din Ana Racu, Victoria Dunford și Anatol Untură. „Sistemul medical din țară ține piept acestei epidemii, dar medicii au nevoie de suport. Și psihologic și material. Vrem să colectăm fonduri care ar putea fi redirecționate pentru a procura ce este nevoie pentru personalul medical din țară care fac față-19”, scrie în anunțul grupului.
Inițiatorii mențin legătura cu șefii de spitale și reprezentanții Ministerului Sănătății pentru a identifica necesitățile medicilor.
„Vrem să le facem viața un pic mai ușoară celor care stau în ture de 12 ore, prinși în costume incomode, măști sufocante și în mașini mereu pe drum. Unii din ei nu manâncă câte 10 ore la rând, sau nu dorm câte 24”, scriu membrii grupului.
Astfel, urmează să fie procurate gustări precum cafea, ceai, biscuiți, apă, consumabile și orice va fi nevoie și distribuite la toate unitățile de urgență și spitalele strategice.
„Medicii, personalul medical din laborator, asistenții și asistentele, infirmieri și infirmiere, șoferi de ambulanțe, operatori de la serviciul 112 și tehnicieni – specialiști care au grijă de tratamentul celor internați! Cu toții am vrea să ajutăm mai mult. Și o putem face! Asta e doar prima fază a proiectului. Dacă se colectează suficiente fonduri, putem încerca să ajutăm și sistemul medical”, spun organizatorii.
Aceștia planifică să solicite operatorilor de telefonie mobilă să ofere o lună gratis de convorbiri pentru telefoanele medicilor.
Oamenii sunt îndemnați să ajute cum pot. Lista de necesități va fi actualizată zilnic și include acum apă, ceai, cafea, produse alimentare, albituri, măști, mănuși, dezinfectant, săpun.
agora.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!