Absurdul se împletește cu logicul

În fiecare ediție de vineri sunt reluate materialele scrise, publicate și cu 20 de ani în urmă de talentatul jurnalist al scrisului. Dar citindu-le, iți dai seama de actualitatea subiectelor abordate și, mai ales, de atitudinea și de morala sa înaltă care l-au ținut pe verticală. Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenția (e imposibil să nu reții teze, idei, atitudini, opinii, viziuni, soluții cu perspectivă în articolele sale) este adevărul prea trist despre modul de existență al nostru viciat, dar care avea să devină, cred că a și devenit, o reală obișnuință la noi. În 2000, în articolul „Teroarea absurdului firesc”, apărut în cartea „Ochiul lui Esop”, scria: „Sunt convins că cel mai mare pericol care ne paște astăzi este cel de a ne obișnui cu absurdul și anormalitatea, care încep să ne terorizeze existența. A te obișnui cu absurdul și anormalul înseamnă a-ți pierde capacitatea de a reacționa adecvat la cele ce se petrec în jurul tău, iar a nu reacționa adecvat înseamnă a nu protesta și a trata ca fiind normale niște stări de lucruri anormale. Când încetează să ne mai deranjeze absurdul și nefirescul, înseamnă că s-a întâmplat ceva grav cu aparatul nostru critic, înseamnă că creierul nu mai efectuează operațiile critice de selecție, triere, clasificare, omitere, apreciere etc., înseamnă că și la nivelul conștiinței și al moralei s-au produs serioase dereglări”. Aceasta scria Constantin Tănase prin 2000. Poate nu e mult de atunci, dar, totuși, au trecut 17 ani, adică în această perioadă a crescut și s-a format un adolescent. Și dacă un tânăr ajunge să fie stăpânit de o societate în care absurdul și nefirescul sunt norme de viață, atunci ceea ce a devenit putred în Republica Moldova e descompunerea noastră morală, a nației mele.

Îmi este foarte greu să cred că valoarea care acum se numește succes, calitatea care acum se numește snobism, școala care acum este echivalentă cu studii, și nu cu necesitatea cunoștințelor, au ajuns să fie tranzacționate. Iar într-o țară (Republica Moldova nici măcar țară nu este, e o republicuță, o periferie a Țării) în care omul este în goană – și cuvântul goană nu e o metaforă – după senzațional și divertisment, când școala pentru tineri este o povară, sau și mai rău, tânărul devine mai întâi specialist, apoi face studii, absurdul și nefirescul sunt o normalitate.

Azi e normal să iei mită, pentru că e normal ca salariul să nu-ți ajungă pentru un trai decent. E firesc să ai conducători mediocri, pentru că indiferența multora a devenit o normalitate. E normal să încalci legea, pentru că ea automat nu se respectă. E firesc să te porți ca o brută, fiindcă ești posedat că ești bun. Aceste ant-legi umane devin firești, pentru că în RM adevărul, rușinea, bunul simț, omul potrivit la locul potrivit sunt niște noțiuni demodate. Nu mai este apetit pentru ele. Adică, personajul lui Caragiale care „simte enorm și vede monstruos” stă în capul mesei și îl susține pe celălalt care promite languros „Aveți puțintică răbdare”. Răbdare are românul de când se știe, dar e mai rău atunci când răbdarea devine o resemnare nejustificată, absurdă, ajunsă până la o demență națională, sau așa cum scria C. Tănase: „Absurdul și nefirescul nu rezidă în faptul că ele se produc, ca atare, fiindcă e firesc și logic să se producă, ci în faptul că începem să ne obișnuim cu ele ca cu ceva logic și firesc, nu mai reacționăm la ele, nu protestăm și nu le opunem rezistență”. Iar atunci când nu ne mai este foame de valori, devenim o societate în care Octavian Paler spunea: „Calitățile mele sunt defectele mele”.

Nu mai schimb nimic în țara asta, spun unii, care își mai pot recunoaște vinovăția că mai gândesc, că mai contribuie concret și real la îmbunătățirea situației în R. Moldova. Schimbarea trebuie să vină de la sine, spun alții, folosind o demagogie perfect încadrată într-un sistem absurd al realității noastre – vorbesc bine, de obicei, cei care gândesc puțin. Iar atunci când absurdul se împletește cu logicul, starea ființei umane de a ajunge la lege și dreptate este sortită pieirii. Mai este o categorie de oameni. Ce-i drept, ea este în minoritate, cu un număr de oameni infim de puțini. Aceștia nu mai cred nici în cei care vorbesc, nici în cei care tac. Aceștia cred în atitudinea bună, conștientă a lor, care au un comportament uman, moral și față de cei din jurul lor. Din păcate, omul de calitate este în minoritate și nu se încadrează în mediul absurdului. Mai curând turma se va solidariza împotriva acestuia „să-l pună la punct, la respect”, pentru că atunci când educația, cultura sunt doar la nivelul firul ierbii, absurdul și anormalul se termină acolo unde începe Republica Moldova.

P.S. Vinovați sunt doar guvernanții care încurajează prin legi absurde și anormale mediocritatea de la noi? Cine mai contestă acest lucru în RM? Nu cumva, însă, alegând să trăiești umbrit de absența culturii, că e mai ușor, încurajezi absurdul și alte minunății împletite cu acesta?  

Silvia Strătilă