Activistul Anatol Mătăsaru, reținut pentru 72 de ore după o investigație în Hâncești

Activistul Anatol Mătăsaru a fost reținut duminică, 5 aprilie, pentru 72 de ore, în urma unei plângeri depuse de o judecătoare. Informația a fost confirmată pentru presă de către Inspectoratul General al Poliției, prin purtătoarea de cuvânt Diana Fetco.
Potrivit soției activistului, jurnalista Julieta Savițchi, reținerea ar fi avut loc în timp ce acesta documenta o investigație în satul Sărata Galbenă, vizând averea judecătoarei Ana Cucerescu. Într-un mesaj video publicat ulterior, Savițchi a declarat că activistul nu ar fi comis nicio faptă ilegală și că singura interacțiune cu magistrata s-ar fi limitat la un salut.
„Au trecut doar pe lângă casa părinților judecătoarei. Nu au oprit mașina, iar singura comunicare a fost „bună ziua”. Nu este vorba despre intimidare, ci despre verificarea integrității”, a afirmat aceasta.În schimb, surse din cadrul Poliției susțin că Mătăsaru ar fi urmărit-o pe judecătoare până la locuința părinților acesteia, după care ar fi început să o intimideze prin acțiuni huliganice. Magistrata ar fi apelat la Serviciul 112.
Potrivit procesului-verbal de reținere, activistul este cercetat în baza articolului 169 alineatul (1) din Codul penal.
Soția acestuia afirmă însă că Mătăsaru documenta informații legate de declarațiile de avere ale judecătoarei, după ce ar fi constatat că unele bunuri sunt înregistrate pe numele părinților.
„A mers în sat să discute cu oamenii, să verifice informațiile. Nu a atacat pe nimeni, nu a făcut nimic. Doar pentru că a mers pe drum și a întrebat localnicii, a fost oprit și reținut”, a declarat Savițchi.
Până la această oră, judecătoarea Ana Cucerescu nu a oferit o reacție.Magistrata a promovat recent evaluarea externă realizată de Comisia de Vetting, care a constatat lipsa dubiilor privind integritatea sa financiară și etică. Cu o experiență de peste 14 ani în sistem, aceasta a pronunțat sentințe în mai multe dosare de rezonanță, inclusiv condamnarea lui Iurie Roșca și a bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul.