Actorul și regizorul Ion Ungureanu a murit
Anunțul a fost făcut de ministra Culturii, Monica Babuc pe pagina sa de facebook.
Actorul și-a dat ultima suflare într-un spital din București. Autoritățile de la Chișinău vor organiza transportarea corpului neînsuflețit în Republica Moldova.
Ion Ungureanu s-a născut pe 2 august 1935, satul Opaci, Tighina. El este un actor și regizor din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.
Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.
Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul Când omul nu-i la locul lui, primul film artistic realizat la studioul “Moldova-film”. În decursul timpului, s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din Când omul nu-i la locul lui (1958), Sfântul Petru din Se caută un paznic (1967) și cel din filmul Favoritul (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.
În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005).
În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național “A. Pușkin” din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național “Mihai Eminescu” [2]. A repus în centru Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.