Acul şi cămila

Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18; 18-27)

Această întâmplare e foarte clară, nu necesită explicaţii în plus. Dregătorul împlinea poruncile, dar era foarte ataşat de bogăţiile lui. Însă spre final apar două afirmaţii pe care trebuie să le ascultăm cu atenţie: cea cu acul şi cămila, cea cu neputinţa oamenilor.

Profesorul meu din facultate, părintele profesor Constantin Jinga, a publicat o carte frumoasă: Acul şi cămila, lecturi biblice de post modern. Aici a explicat un lucru pe care nu l-am ştiut până atunci. Acea cămilă ce trebuie să treacă prin ac, nu e animalul cu cocoaşă ce traversează deşertul, ci e numele funiilor folosite în fabricarea plaselor pescăreşti. Ceea ce transformă „mai lesne este a trece cămila prin urechile acului” dintr-o afirmaţie imposibilă, într-una grea, dar posibilă. (Mă gândesc că existau ace mari pentru fabricarea plaselor pescăreşti).

Însă înainte de asta, când Iisus exclamă „Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu!”, bogăţia aduce într-o ecuaţie câteva date de care trebuie să ţinem cont: cât de mult e legat omul de ea şi cât de onestă poate fi averea. Adică e clar că averea vine din exploatarea săracilor, furtul de la stat, afaceri ilicite, vânzare de produse expirate ş.a. Iar pe de altă parte, ca să reziste, impune proprietarul să fie zgârcit, să îşi suspecteze prietenii. Cum nu ai da-o, averea roade cu încetul virtuţile oamenilor. Iisus nu spune că bogaţii nu se vor mântui, ci că va fi greu.
E important să ţinem cont că Iisus nu înfierează doar bogăţia. În alte situaţii condamnă mincinoşii, egolatrii; iar la Apostolul Pavel lista e mult mai lungă: „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6; 9-10).

Noi nu merităm mântuirea, prin forţele noastre, ci o dobândim prin mila Domnului. Şi nu putem condamna bogăţia, ci toate lucrurile care ne fac să ne gândim mai mult la noi decât la Dumnezeu. Pentru firea noastră slabă, ca să nu deznădăjduim, o dată cu bogatul, suntem încurajaţi şi noi: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.