Adrian Cioroianu, istoric: „Comunismul era soluţia pentru mulţi dintre tinerii maghiari şi evrei“

Istoricul Adrian Cioroianu explică de ce a fost posibil ca Partidul Comunist, o formaţiune politică totalitară, a oamenilor muncii, să atragă în rândurile sale intelectuali de seamă ai României interbelice, evrei, unguri, chiar şi prinţi.

Istoricul Adrian Cioroianu, fost ambasador UNESCO şi ministru de Externe, le-a vorbit tinerilor prezenţi la Universitatea „Ovidius“ şi la Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman“ din Constanţa, despre comunism, despre mari figuri ale partidului totalitar şi a explicat de ce tinerii evrei şi unguri s-au afiliat în perioada interbelică acestei formaţiuni politice totalitariste.

Adrian Cioroianu spune că este greu chiar şi unui istoric să le explice studenţilor şi chiar şi propriilor copii ce a însemnat comunismul în România.

„Regimul comunist este o realitate pentru o bună parte din generaţiile din România de astăzi, însă devine provocator să explici tinerilor cum priveam eu peste Dunăre la Iugoslavia. Pentru mine, născut în Craiova, visul meu de libertate era Iugoslavia, însă pentru studenţii noştri de astăzi, Iugoslavia este doar numele unei ţări din cartea de istorie. Pentru studenţi, comunismul este o poveste şi trebuie să o spui, pentru că nu au de unde să o afle. Nu mai intră în urechile lor prin propagandă, nu li se vorbeşte la şcoală. În vremea noastră, ţi se vorbea de partid şi la ora de muzică, şi la cea de biologie, dacă profesoara era şefă la pionieri. Cum să îi explici unui tânăr că noi nu aveam sucuri şi apă în sticle de plastic? În anii în care am făcut armata, când plecam de la Craiova, noaptea, mama îmi punea cafeaua în sticle de şampon, pe care le spăla. Cum să îi explici unui student aşa ceva? Nu cutezam să cred că ne vom despărţi de comunism în timpul vieţii noastre“, dezvăluie Cioroianu.

Dacă generaţia de peste 40 de ani a suferit, nimic nu se poate compara cu dramele bunicilor. Cei care s-au opus regimului totalitar au fost aruncaţi în lagăre şi în colonii de muncă, mulţi sfârşind acolo. Şi strămoşii istoricului au cunoscut ororile sistemului stalinist – bunicul patern a fost arestat pentru singurul motiv că a fost primar într-o localitate din Dolj, iar bunicul matern a fost dat afară de la şcoala normală pentru că era „cuzist“.

INTELECTUALII DE STÂNGA
Comunismul a fost, prin definiţie, partidul clasei muncitoare. Nicolae Ceauşescu era cizmar, Gheorghe Gheorghiu-Dej era CFR-ist şi electrician, Lazlo Vasile Luca a fost CFR-ist. Sunt profesii onorabile, însă nu unele care să te aşeze în fruntea unei ţări. Partidul Comunist a avut şi intelectuali, cum ar fi istoricii Petru Constantinescu-Iaşi şi Miron Constantinescu, membri ai Academiei Române, Ana Pauker, cu studii de Medicină, profesorul universitar Lothar Rădăceanu, sau prinţul Scarlat Callimachi, supranumit şi „Prinţul Roşu“.

Ce puteau să vadă intelectualii în comunism? Istoricul Adrian Cioroianu explică faptul că existenţa unor astfel de oameni, care din punct de vedere logic n-ar fi avut nimic în comun cu regimul comunist, arată că România aceea era un stat european. „Unde vezi intelectuali care într-o democraţie imperfectă să se uite spre miracolul stalinist? Găseşti în Franţa, Germania, unde până la venirea lui Hitler avea propriii comunişti, şi aproape că era să facă republica sovietelor din Bavaria. Faptul că Scarlat Callimachi ori Petru Constantinescu-Iaşi sau Miron Constantinescu, chiar şi Lucreţiu Pătrăşcanu, se uitau spre Uniunea Sovietică ca la un fel de orizont al şansei arată că într-o democraţie accepţi existenţa unor oameni care pot să gândească total diferit de la dreapta la stânga“.

Este evident faptul că mulţi au sucombat în neant sau au cunoscut reversul medaliei, fiind lichidaţi. Ei au învăţat pe propria piele ce înseamnă să fii loial unui partid de stânga, care şi-a eliminat propria conducere, lucru, de altfel, specific partidelor de extremă stângă, aşa cum s-a întâmplat şi în Polonia, în Ungaria şi în Cehoslovacia.

Istoricul mai crede însă că, dacă România era pe hartă în locul Belgiei, spre exemplu, Nicolae Ceauşescu sau Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi fost nişte rataţi. Puteau să creadă în ideile comuniste, dar n-ar fi ajuns niciodată să conducă o ţară. „Este un mic detaliu care ţine de fiecare dintre noi: noi înşine, ca indivizi, putem pleca oriunde, dar ţara noastră nu poate evada de pe harta ei şi la bine, şi la rău“, crede Cioroianu.

„COMUNISMUL VORBEA PE ÎNŢELESUL LOR“

Partidul Comunist nu doar că a strâns în rândurile sale intelectuali şi oameni cu sânge albastru, ci şi evrei şi unguri. Răspunsul, spune Adrian Cioroianu, ni-l dă istoria. În anii ’30, în România trăiau aproape 800.000. „Puneţi-vă în această situaţie: eşti tânăr evreu de 20 de ani. În ce partid intri? Poate, cu ceva cunoştinţe, te apropiai de liberali. Te duceai la ţărănişti? În niciun caz“, spune istoricul. Răspunsul la întrebarea de ce-i atrăgea pe evrei comunismul – pe care nu l-a găsit la terminarea facultăţii – l-a înţeles după mulţi ani. „Comunismul vorbea pe înţelesul lor“ este răspunsul scurt. Cel lung presupune cunoaşterea istoriei. „Citind istoria evreilor, care începe în urmă cu 1.700 de ani, de când au fost atestate câteva familii în Germania, am înţeles că ei au învăţat carte pentru că nu li s-a dat voie să aibă pământ, au făcut finanţe pentru că erau singurii care puteau împrumuta bani cu camătă. Sunt lucruri banale, dar care exprimă o realitate. Mai este un incredibil al acestei religii: ca să fii evreu trebuie să ştii să citeşti Tora. Eu cred că este singurul popor care nu are analfabeţi“, spune Cioroianu. Cu toate acestea, doar comunismul vorbea pe limba lor.

NICIO SPERANŢĂ POLITICĂ PENTRU MINORITĂŢI

Şi pentru unguri, tot comunismul era soluţia. „Eu nu cunosc un partid românesc care să li se adreseze tinerilor maghiari din Transilvania anului 1930. Şi astăzi este la fel. Cunoaşteţi un partid care să aibă o propunere pentru maghiarii din România sau un ziar românesc care să aibă o pagină pentru ei? Ne mirăm că ei sunt enclavizaţi, că îşi cântă cântecele lor, că sunt izolaţi în mijlocul României. Asta era valabil şi în anii ’30. Pentru mulţi dintre tinerii maghiari, evrei, tot comunismul era soluţia. Dacă aveai şi speranţa unei lumi mai drepte, tot la comunism ajungeai“, explică istoricul.

Mulţi dintre ei au făcut parte şi din aparatul represiv al Securităţii. Conform unor statistici făcute pe criterii etnice, la Direcţia Generală a Securităţii, în anul 1948, erau 890 de români, 127 de evrei şi 7 maghiari, iar în serviciile teritoriale 1.781 de români, 192 de evrei şi 205 maghiari. La nivelul întregii Securităţi, 83% din personalul acesteia, în chiar anii de teroare stalinistă, erau români, 10% evrei, 6% maghiari şi 1% alte naţionalităţi.

În anii în care am făcut armata, când plecam de la Craiova, noaptea, mama îmi punea cafeaua în sticle de şampon, pe care le spăla. Cum să îi explici unui student aşa ceva?

„DACĂ EXISTĂ UN IDEALISM LEGIONAR, SĂ ADMITEM CĂ EXISTĂ ŞI UNUL COMUNIST“

Tinerii din perioada interbelică nu s-au apropiat doar de stânga, ci şi de mişcarea legionară. Una dintre explicaţii este aceea că mulţi erau dezamăgiţi de liberali şi de ţărănişti. „Oameni erau şi politicienii de atunci. Ne tot întrebăm de ce au prins elan legionarii? Nu cumva a fost vina partidelor noastre de mainstream? Nu cumva noi le idealizăm? Pentru că după moartea Regelui Ferdinand şi a lui Ionel Brătianu, în 1927, este evident că lucrurile au luat-o razna. Sigur că ne vom uita mereu la Iuliu Maniu ca la un simbol al rezistenţei anticomuniste. Dar acelaşi Maniu a fost cel care l-a ajutat pe Carol al II-lea să vină înapoi în 1930, sperând că îl va putea controla, aşa cum Ionel Brătianu îl controlase pe Ferdinand. Maniu l-a ajutat pe Carol, dar regele s-a jucat cu el: i-a promis că o lasă pe Elena Lupescu şi că devine băiat cuminte. Fiind ardelean, Maniu l-a crezut, însă, în două luni, regele i-a spus «adio». Dacă admiţi că există un idealism de dreapta, trebuie să admiţi că există şi unul de stânga. Cred că fiecare dintre noi avem în familiile noastre cel puţin o rudă care să fi fost legionară. Nu neapărat să fi fost în echipele morţii, dar să fi fost simpatizant. La ultimele alegeri libere din România, legionarii au luat o treime din voturi. E mult. Vedeţi ce se întâmplă în Franţa – candidata de extremă dreapta, Marine Le Pen, care nu are un mare talent politic, ia constant o treime din voturile francezilor. Asta nu înseamnă că toţi aceşti francezi sunt extremişti, ci că ea răspunde unor aşteptări. Dacă există un idealism legionar, haideţi să admitem că există şi un idealism comunist“, explică Adrian Cioroianu.

MAI ARE COMUNISMUL UN VIITOR?

Istoricul Adrian Cioroianu nu crede că istoria se repetă şi că doar dă impresia că se repetă, însă evoluează pe alte coordonate. „E un fel de spirală. Nu e ceva în plan, e ceva în perspectivă. Mark Twain spunea că istoria rimează din când în când. Într-adevăr, rimează, dar nu se repetă. Or, nerepetându-se, eu cred că acest comunism nu mai are un viitor, dar, pe de altă parte, rimând, s-ar putea ca la alte colţuri, în alte cicluri ale viitorului, să ne întoarcem mai mult sau mai puţin vizibil la anumite forme de manifestare care să ne aducă aminte de comunism“.

Din punctul său de vedere, istoria nu este cap sau pajură, este şi cap şi pajură în acelaşi timp, şi consideră că trebuie să explicăm suferinţa noastră atât Occidentului, cât şi copiilor noştri. Pe de altă parte, spune istoricul, realitatea nu e în alb şi negru, sunt o infinitate de nuanţe, de culori. Istoricul crede că va veni vremea când ne vom împăca cu istoria noastră şi vom ajunge să acceptăm faptul că la 20 de ani e relativ uşor să faci greşeli, uneori şi la 30, chiar şi la 40 de ani.