Ai noștri

Printre altele am vorbit de Editura Tracus Arte din București, care a fost prezentă și premiată anul acesta la Salonul Internațional de Carte. Doar în ultimii doi ani Tracus Arte a publicat mai mulți scriitori de la noi: Dumitru Crudu, Hose Pablo, Iulian Ciocan, a reeditat cartea despre foamete a lui Alexei Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Mihaela Perciun și subsemnata. Editura a venit la Salonul de Carte cu cărțile noastre. Pentru că oricât ne străduim să vorbim de două țări, știm cu toții că e o singură literatură atâta vreme cât vorbim aceeași limbă.

Partea hilară a fost că la vamă, conform legislației, editura a plătit o căruță de bani. Fiindcă – nu-i așa? – a adus în țară carte străină, din România. Deci cum-necum scriitorii basarabeni vin în Moldova prin edituri românești. Și – absurd – devin, prin editură, scriitori străini / români.
Vorbind noi despre asta, unul dintre colegii scriitori m-a întrebat: „Și cine le-a pus taxa asta, ai noștri sau ai lor?". Pentru prima dată de când sunt în Moldova m-am blocat total. Sigur, colegul meu nu a pus întrebarea cu vreo conotație politică, ci i-a venit din reflex: dacă sunt două vămi și una e a noastră, logic că cealaltă nu e tot a noastră.

Dar eu m-am blocat. Stăteam în fața lui și nu puteam deschide gura. El a crezut că nu am înțeles întrebarea așa că a repetat-o. Eu, din nou, blocaj. Făceam așa ca un pește scos la mal. Deschideam gura, dar aerul îmi rămânea în gât. Oricât de drag mi-e aici, nu puteam spune despre ai mei: ai lor. Cum să spun despre români: ai lor? Nu puteam. Dar nici ai noștri nu mai îmi venea să zic despre vameșii moldoveni. Parcă într-o distincție așa de clară, ai noștri sau ai lor, eu eram de-a lor, de-a românilor. Dar îmi era peste mână și să spun despre moldoveni: ai voștri!

Și, după o tăcere neînțeleasă, am spus: păi ai noștri sunt și unii și alții, cum să răspund? Și apoi am râs cu toții.

E o situație stranie. Să gândim în termenii de ai noștri și ai voștri, sau și mai rău: ai lor, unii despre alții. Cine suntem? Greu de spus. Ai cui suntem? Și mai greu de spus. Fiindcă și colegul meu avea dreptate, nu putem spune ai noștri și ai noștri atâta vreme cât există două țări.

Dar putem să căutăm soluții, măcar atunci când e vorba de cărți, să nu se mai spună ale noastre și… ale lor. Să recunoaștem și din punct de vedere legislativ o singură literatură, așa cum o recunoaște și critica literară, ca să nu ne trezim că la târgurile de carte vom prezenta doar manuale și vreo doi scriitori clasici în viață, de vreme ce cele mai multe cărți scrise de tineri în Moldova apar în România. Iar când editurile vor să le prezinte aici sunt silite să le plătească la vama „alor noștri” mii de euro. Eu cred că în regimul acesta, editurile românești vor prefera să își prezinte cărțile doar la „ai lor”, iar noi vom rămâne cu clasicii și manualele școlare.