Astazi, 7 decembrie, Parlamentul ar urma sa aleaga presedintele RM, punand astfel capat interminabilei campanii electorale in care ne aflam de cel putin un an de zile si permitand, astfel, intregii clase politice sa-si concentreze eforturile si resursele asupra solutionarii celor mai stringente probleme economice, sociale si politice ale tarii.
Analizat din aceasta perspectiva, evenimentul de azi este un adevarat test atat pentru partidele AIE, cat si pentru PCRM, care inca nu s-a impacat cu rolul de opozitie… Desigur, eventualul esec al scrutinului de azi nu va fi unul apocaliptic. Viata va continua si dupa 7 decembrie, insa alegerea sau ne-alegerea presedintelui RM ne va arata cat valoreaza interesele statului, precum si asteptarile noastre, ale cetatenilor de rand, pentru cei pe care i-am promovat sa ne reprezinte in Parlament.
Pentru Guvernarea AIE, indiferent de rezultatul scrutinului, ziua de 7 decembrie va marca inceputul unei noi etape pline de adevarate provocari si examene.
Pana in prezent, Guvernarea AIE a reusit sa-si onoreze o serie de promisiuni facute in campania electorala. Pe lista in cauza se regasesc normalizarea relatiilor cu Romania, relansarea dialogului politic cu Ucraina, deblocarea negocierilor asupra viitorului Acord de Asociere cu UE, negocierea unui nou Acord de Asistenta cu Fondul Monetar International in valoare de 500 mln. USD si, mai ales, asigurarea stabilitatii economice si sociale a tarii. Toate aceste succese au confirmat, in ochii propriilor cetateni si ai partenerilor externi, credibilitatea promisiunilor facute si a obiectivelor fixate. Incepand cu 7 decembrie insa, Guvernarea AIE va trebui sa demonstreze ca este capabila sa implementeze agenda de reforme enuntata in programul sau de guvernare. Reusita acestui efort va depinde de modul in care Alianta va sti sa faca fata provocarilor ce ii stau in cale. Voi mentiona doar cateva.
As porni de la faptul ca, indiferent daca Parlamentul va reusi sau nu sa aleaga seful statului, AIE ar urma sa asigure stabilitatea Guvernului sau. Existenta unui executiv functional, capabil sa indeplineasca angajamentele asumate in negocierile cu UE si FMI va reprezenta, pentru acestea din urma, un argument solid pentru a debursa tarii noastre asistenta financiara promisa. Din acest punct de vedere, coeziunea Aliantei va fi chezasia succesului Guvernarii AIE. Succesul va depinde, in mare parte, si de castigarea increderii – „ratiunii si inimilor” – majoritatii cetatenilor RM.
Or, deocamdata, in ciuda realizarilor de politica externa si interna obtinute de Guvernul Filat, recentele sondaje de opinie arata ca PCRM isi pastreaza aproape intact electoratul si doar in tabara AIE se observa o anumita reconfigurare interna a alegatorilor. Mai mult, societatea ramane in continuare dezbinata in doua tabere distincte, aproape ireconciliabile. O solutie pentru a iesi din acest impas ar putea fi coagularea societatii in jurul ideii de integrare a RM in UE. Acest lucru necesita, insa, o strategie eficienta/moderna de comunicare cu propriii tai cetateni si, desigur, schimbarea cat mai urgenta a realitatilor de la „Moldova 1” si Radio Moldova, care sa fie cu adevarat publice, in serviciul cetatenilor, nu a politicienilor de tot soiul.
Pe plan extern, marile examene pe care urmeaza sa le sustina Guvernarea AIE se numesc UE, Rusia si vecinii – Romania si Ucraina. Relatiile cu UE au fost repuse pe o traiectorie ascendenta: in ianuarie 2010 vor fi lansate oficial negocierile cu UE asupra Acordului de Asociere, Bruxellesul a promis ca va initia cu RM un dialog cu privire la liberalizarea regimului de vize, Comisia Europeana a anuntat ca va oferi tarii noastre un cuprinzator pachet de asistenta democratica si financiara in valoare de peste 100 mln. de euro etc. Aceste si alte realizarii sunt, deocamdata, un credit de incredere acordat de UE noii guvernari a RM, pentru a persevera pe calea reformelor si a integrarii europene.
Scadenta acestui credit politic va veni foarte curand. De aceea, fara a astepta imboldul Comisiei Europene, Guvernul va trebui sa accelereze implementarea Planului de Actiuni RM-UE, mai ales ca acesta va continua sa fie, pentru urmatorii doi ani, „foaia de parcurs” a integrarii noastre europene. In raport cu Federatia Rusa, Guvernarea AIE va trebui sa defineasca ce intelege ea prin dezvoltarea unei relatii pragmatice cu Moscova.
A avea acelasi mesaj/discurs de politica externa atat in capitalele europene, cat si in capitala rusa este un element important pentru a construi o relatie de incredere si previzibilitate cu partenerii externi. In dialogul cu Rusia, aceasta tractare a pragmatismului de catre oficialii moldoveni este un act de curaj si demnitate, insa pentru a construi o relatie pragmatica functionala cu Moscova acest lucru nu este suficient – mai e nevoie si de definirea comuna a principalelor repere politice care vor sta la baza pragmatismului moldo-rus. Or, in prezent, aceste repere sunt vag formulate, iar rezultatele Ministerialei OSCE de la Atena ne conving ca Moscova si Chisinaul inteleg diferit notiunea de pragmatism. In plus, sa recunoastem: pragmatismul cu Rusia este intemeiat pe nisipuri miscatoare, cum ar fi consensul AIE asupra unor subiecte delicate precum neutralitatea RM sau neaderarea la NATO…
Cat priveste Romania, desi relatiile cu aceasta au fost aduse in albia normalitatii, un parteneriat real intre Bucuresti si Chisinau, animat de ideea integrarii europene a RM, abia urmeaza sa fie construit. Materializarea acestui deziderat va depinde de capacitatea claselor politice din ambele state de a formula o viziune comuna de dezvoltare a relatiilor bilaterale. Negocierea si semnarea unui Tratat de parteneriat politic privilegiat si a Acordului privind regimul frontierei ar trebui sa puna temelia acestei viziuni comune, in caz contrar, deficientele structurale ale relatiilor moldo-romane vor continua sa persiste.
In raport cu Ucraina, incheierea unui Parteneriat Strategic European, avand ca obiective principale solutionarea problemei transnistrene si cooperarea in domeniul integrarii europene ar constitui un avantaj pentru RM. Sansele unui astfel de parteneriat vor creste pe masura ce Chisinaul si Kievul vor reduce lista problemelor bilaterale nerezolvate. Totusi, autoritatile RM ar trebui sa evite sa cada prada unor succese rapide in relatia cu Kievul, in timp ce diplomatii nostri ar urma sa fie lasati de politicieni sa-si faca meseria.
In concluzie, la 7 decembrie 2009, adevarata istorie a Aliantei pentru Integrare Europeana abia incepe, iar examenele ce vor urma vor arata daca partidele Aliantei sunt in stare sa valorifice in comun increderea ce le-a fost acordata la 29 iulie sau daca aceasta va fi devorata de interesele inguste de partid.
