Externe
Alegeri în SUA: Un sondaj de opinie CBS indică un avans de 4 puncte procentuale pentru Hillary Clinton

Sondajul indică faptul că 45% dintre americanii cu drept de vot ar vota pentru Hillary Clinton și 41% pentru Donald Trump.
Ancheta sociologică a fost realizată pe un eșantion de 1.753 cetățeni americani cu drept de vot în perioada 2-6 noiembrie, având o marjă de eroare de plus/minus 3%.
Un alt sondaj de opinie, realizat de ABC News/Washington Post și dat tot luni publicității, arată că 47% dintre potențialii alegători ar vota pentru Hillary Clinton, iar 43% pentru Donald Trump.
De asemenea, un sondaj realizat de Bloomberg Politics-Selzer&Co indica un avans de 3 puncte procentuale pentru fostul secretar de stat în fața candidatului republican.