Alexandra Yuster, UNICEF Moldova: Dacă bătaia e atât de eficientă, de ce atunci continui să-ți bați copilul?

Întrebarea m-a făcut să mă gândesc îndelung la metodele de disciplină pe care le alegem atunci când ne educăm copiii. Când am venit în Republica Moldova, mesajul acelei campanii mi-a revenit în memorie cu o nouă intensitate. De ce? Pentru că am văzut statisticile cutremurătoare care spun că în Moldova 16% din bebeluși sunt bătuți de părinți până a împlini vârsta de un an, iar fiecare al patrulea copil a recunoscut că a fost lovit de părinți. Tot atunci, am constatat realitatea dură: violența este universală și afectează toate familiile, atât cele sărace cât și cele bogate; violența este prezentă în toate societățile, atât în cele dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. Diferența o face atitudinea societății și felul în care alegem să abordăm fenomenul.

Recent, opinia publică a fost zguduită de tragicul caz al fetiței de cinci ani de la Leova, care a decedat la spital după ce a fost lovită cu brutalitate în propria casă. Cazuri de abuzuri și neglijare a copiilor se întâmplă în fiecare zi în Moldova.

Ele se întâmplă chiar dacă adulții înțeleg responsabilitatea pe care o au de a proteja copiii. Ele se întâmplă chiar dacă legile naționale și internaționale condamnă și sancționează orice formă de violență în familie. Ele se întâmplă chiar dacă în luna februarie a acestui an se împlinesc exact 20 de ani de când Moldova a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului și s-a angajat să-i protejeze de violență.

Este timpul să ne întrebăm: cum am putea schimba această stare de lucruri? Și un prim pas ar fi să revenim la prevederile Convenției și la angajamentul pe care ni l-am asumat atunci în fața copiilor. Fiecare dintre noi are un rol important în acest proces. Familia, vecinii, prietenii, profesorii, asistenții sociali, poliția, lucrătorii medicali – toți trebuie să fie gata să intervină și să anunțe atunci când un copil se află în pericol sau este maltratat.

Este timpul să spargem tăcerea. A vorbi și a raporta un caz de violență nu este un act de curaj, este un act de responsabilitate civică. Schimbarea sistemului se va produce atunci când vom înțelege că problema vecinului este, de fapt, problema noastră. Dacă am văzut sau am presupus că în familia unor prieteni, a unor vecini sau simpli cunoscuți există violență, este de datoria noastră să ne implicăm – să anunțăm specialiștii din domeniul protecției familiei și copilului pentru a fi siguri că ei au fost anunțați și au intervenit rapid și calitativ. Iar în cazul în care nu au făcut-o, să le cerem socoteală pentru asta.

Este adevărat că serviciile sociale nu sunt dezvoltate suficient – adesea specialiștii nu au timp și resurse pentru a soluționa toate problemele sociale. Pentru a lucra mai eficient și a avea rezultate, ei trebuie să conlucreze și să aibă susținerea și implicarea celor din jur – a comunității, a asociațiilor de părinți, a organizațiilor nonguvernamentale, bisericii și businessului.

Chiar și așa, nu este exclus că violența va continua să persiste. Acest fenomen este unul ascuns și tăinuit de ochii lumii. De aceea ne punem speranța că profesioniștii vor învăța, între timp, cum să identifice mai bine semnele de violență și să intervină pentru a ajuta copilul. Și nici noi, cei din jur, nu vom rămâne indiferenți și vom lua în serios obligația noastră de a raporta cazurile de violență și a pune capăt durerii copiilor. Or, anume noi, adulții, avem responsabilitatea de a-i proteja.

Părinții și îngrijitorii au și ei nevoie de susținere pentru a găsi puterea să rupă lanțul violenței și al tăcerii. Părinții trebuie să știe că există informație și resurse disponibile pentru ei. Tot ce trebuie să facă este să se adreseze la școală, la primărie, la organizațiile nonguvernamentale din localitate și să ceară informația de care au nevoie.

Profesia de părinte nu se învață nicăieri, dar este una complicată și cu multă responsabilitate. Atât mamele, cât și tații, au nevoie de ajutor pentru a ști cum să-și educe copiii fără violență, mai ales că de multe ori ei singuri au fost crescuți și educați astfel. Cu proverbe care spun că „bătaia este ruptă din rai” acest obstacol este și mai greu de depășit în Moldova. De aceea, părinții trebuie ajutați cu sfaturi practice și informație de suport. Resursele disponibile în mass-media și pe internet sunt și ele de mare ajutor.

La UNICEF cunoaștem că în Moldova există foarte mulți oameni responsabili – profesioniști, autorități naționale și locale, preoți, activiști din sectorul nonguvernamental – hotărâți să pună capăt violenței, să dezvolte servicii de sprijin pentru familiile în situație de criză și să identifice la timp cazurile de violență. Dar ei nu vor reuși, atâta timp cât nu ne vom implica cu toții în acest proces. Împreună cu efortul conștiincios al fiecăruia dintre noi – cei cărora le pasă de soarta copiilor, care îi ajută să vorbească și se rețin atunci când sunt tentați să-i lovească – va fi posibil să evităm o următoare tragedie.

UNICEF – Fondul Națiunilor Unite pentru Copii – se ghidează de principiile Convenției cu privire la Drepturile Copilului, care prevede că toți copiii au dreptul să fie protejați de orice formă de violență, abuz și maltratare. Pedeapsa corporală în orice circumstanțe – acasă, la școală, în sistemul de justiție – este o violare gravă a acestui drept. Convenția nu specifică care sunt metodele de disciplinare a copiilor, dar îndrumă părinții și îi ghidează în direcția cum ar trebui să-și educe copiii.