Alexandru Crâlov: „Am învățat de la Hamlet că trebuie să fim pregătiți de cele mai grele încercări”

Era foarte schimbător, în fiecare anotimp arăta altfel. Pe-atunci iernile erau cu-adevărat friguroase. Mi s-a întâmplat să văd Nistrul îngheţat aproape în întregime. Ne fugăream pe gheață după raţe sălbatice. Îndată cum începea primăvara, mergeam să vedem cum se dezgheaţă şi cum se duc la vale gheţarii.

– Ce locuri ale orașului tău natal Soroca le consideri magice?

La sigur, casa părintească. Mai sunt Cetatea, pădurea, locurile pe unde alergam copil fiind. Toată Soroca e magică. Orașul are și un imn frumos, „Cetatea Soroca”. Mai avem și Lumânarea Recunoștinței. Soroca e considerată un oraș turistic datorită falezei, monumentelor istorice, pădurilor din jur, aşezării geografice. I se mai spunea și „oraş al tineretului”, datorită Colegiilor tehnologic, pedagogic, de arte etc.

– Ai văzut teatru la Soroca pe când erai mic?

Îmi amintesc de un singur spectacol. De la grădiniţă, am mers la Palatul de Cultură din Soroca. Eram mai multe grupe şi am privit un spectacol de păpuşi, „Ivan Turbincă”, nu țin minte ce teatru l-a prezentat. Dar organizam diferite jocuri, concursuri la noi acasă. Suntem 5 copii la mama, invitam și prietenii din curte, făceam concursuri, mamele noastre erau în juriu – momente de neuitat, irepetabile! Eu eram foarte timid, începeam a plânge dacă cineva îmi zicea să recit o poezie.

Am crescut cu mama, părinții divorțaseră pe când aveam 8 ani. Mai multe lucruri puteţi afla despre copilăria mea în spectacolul „100 de minute de libertate”, montat de Bogdan Sărătean (acum îl puteți vedea și online). Acest spectacol e rezultatul colaborării dintre Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale” din Chişinău şi Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. E bazat pe cazuri reale, merită să-l vedeţi.

– Când ai decis să dai admiterea la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău?

Mai întâi mama dorea să mă dea la vreo şcoală de militărie. Apoi au urmat câteva lecţii de dans, mai multe cercuri artistice, secţia Lupte greco-romane. După absolvirea gimnaziului, era o perioadă când plecau toţi la construcţii, la Moscova. Noi eram o familie cu mulţi copii, așa că s-a decis să mă duc să învăţ de tencuitor (am şi diplomă), pentru ca apoi să merg la Moscova. Nu am mai ajuns la Moscova, ci la Colegiul de Arte din Soroca, specialitatea Culturologie. În Colegiul de Arte mi-a dat seama ce vreau cu-adevărat. După Colegiu am mers direct la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP – n.n.).

– Care erau cerințele profesorului de actorie Vlad Ciobanu față de voi, studenții?

Muncă, muncă şi iar muncă. Am avut mare noroc că domnul Vlad Ciobanu ne-a fost conducător artistic, e un pedagog excelent. Și ceilalți profesori sunt foarte buni, ei sunt discipoli ai renumitei școli de teatru moscovite. Am avut ce „fura” de la ei. În primii doi ani și jumătate mi-a fost foarte greu, domnul Ciobanu mă dădea afară de la curs, căci eram prea timid, parcă aveam o carapace. Apoi am reușit să mă descătușez, să mă deschid.

– La Teatrul „Satiricus” ai fost angajat îndată după facultate?

Da, în vara anului 2011. Domnul Sandu Grecu a fost preşedintele comisiei de examinare la teza de licenţă a cursului nostru. Acolo m-a observat. Când am mers la Teatrul „Satiricus” cu intenția să mă angajez, el mă cunoștea. Și m-a primit. E un profesionist, total devotat teatrului și un om de omenie, săritor la nevoi, ne ajută pe toți. La repetiţii creează o atmosferă de lucru, prietenoasă, creativă. E și foarte exigent, şi un regizor foarte bun. Mereu urmăreşte spectacolele în picioare, din sală. După fiecare spectacol, ne adună şi ne spune obiecțiile, ne indică ce-a fost bine şi ce-a fost mai slab. Sunt un norocos că lucrez în trupa Teatrului „Satiricus”, colegii m-au primit ca pe unul de-al lor, am învăţat foarte multe de la ei.

– În ce spectacole joci?

Joc în mai multe spectacole, nici nu mi-am numărat rolurile. Voi numi câteva spectacole în care am roluri reprezentative: „Hamlet” de Shakespeare, „Nunta” de Cehov, „Năpasta” de Caragiale, „Maestrul și Margarita” de Bulgakov, „Migraaaanții…” de Vișniec, „Made in Moldova” de Cheianu, „Puştoaica de la etajul 13” de Mircea M. Ionescu, „Banii, banii” de Cooney, „100 de minute de libertate” de Bogdan Sărătean etc.

– Cum ai reacționat când ai aflat că vei juca rolul principal în spectacolul „Hamlet” montat de Sandu Grecu?

Amestecat. Desigur că mă bucurasem, dar totodată înţelegeam că mi se pune pe umeri o imensă responsabilitate. Nu aveam voie să dau greş. Când mi s-a dat rolul, am fost întrebat dacă am visat să-l joc pe Hamlet. Eu am răspuns: „Deja nu mai visez, trebuie să-l fac”.

– Acest rol te-a determinat să crești, să urci trepte în plan profesional?

Evident, creşti cu astfel de roluri. Ţi se cer foarte multe: concentrare, dedare, atitudine, o pregătire fizică foarte bună și să poți transmite încărcătura spirituală, emoțiile personajului. E un test fundamental pentru un actor. E ca o unitate de măsură cu care îţi măsori calităţile, capacităţile. Te afli în scenă de la începutul până la sfârşitul spectacolului – e o muncă enormă pentru actor. Nu ai voie nici o clipă să fii monoton, deoarece în fiecare scenă se întâmplă ceva important. Trebuie să simți cum se dezvoltă acțiunea, să duci rolul spre punctul culminant, spre deznodământ și să ai o relație foarte activă cu celelalte personaje. Ne înţelegem bine cu Hamlet, el mi-a spus durerea lui, eu încerc să-i înțeleg filosofia. Gândurile lui trec prin mine, eu le transmit în sală. Hamlet m-a învăţat să gândesc la rece, datorită lui ştiu că trebuie să fii pregătit de orice, în viaţă totul se poate întâmpla.

– În ce orașe, în afară de Chișinău, ați mai jucat spectacolul „Hamlet”?

Am jucat la Sibiu, Bucureşti, Piteşti. Am fost invitați și la Craiova, Herson, în Georgia, dar a izbucnit pandemia și nu știu dacă vom ajunge degrabă în aceste orașe. Stăm pe loc, nu plecăm deocamdată în turnee. Unele festivaluri la care am fost invitați, au fost amânate.

– Ce fac actorii în această perioadă când e declarată stare de urgență din cauza coronaviruslui?

Activitatea în teatre a fost oprită, nu se joacă spectacole, nu vin spectatorii, actorii stau acasă. Dar nu stăm degeaba. Facem repetiții online, e o experiență foarte interesantă. Și citim cărți. Eu, bunăoară, am recitit cartea „Gânduri pentru actor. Despre tehnica actoriei” de Michael Chekhov, mi-am procurat-o de la Sibiu. Mai citesc o carte despre Faina Ranevskaia. Mai am două volume de poezii şi unul cu piese de Matei Vişniec. Am mai citit recent şi „Homo moldavanus sovietic” de Octavian Ţâcu. Am fost la lansarea de carte, am şi autograf. Mai scot aplicaţii cu cărţi de pe magazin play: Biblia, Scrisorile lui Eminescu, viaţa şi opera lui Eminescu, fabulele lui Krâlov, Bloc, Vâsoţchii, Puşkin etc.

– Ce premiere pregătește „Satiricus” pentru stagiunea curentă?

„Revizorul” de Gogol, în regia lui Sandu Grecu. Dar nu știu când va fi premiera, pandemia ne-a cam dat planurile peste cap. Sperăm totuși că vom reveni la activitatea normală. 2020 este un an deosebit pentru noi – Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” împlineşte 30 de ani. Este programată, pentru toamna aceasta, ediția a IV-a a Festivalului Internaţional de Teatru FESTIS, pregătirile au început, dar vom vedea care va fi situația din țară și din lume.

– Care ar fi urarea ta pentru oamenii de cultură în vreme de pandemie?

Le doresc multă sănătate, răbdare, rezistență. Cel mai greu le este acum medicilor, ei sunt în prima linie în acest război cu virusul ucigaș. Dar sperăm că pandemia va fi oprită și după zilele de carantină va trebui să venim noi, artiștii, să-i ajutăm pe oameni să se vindece sufleteşte, să-i tratăm cu jocul nostru, cu spectacolele noastre.

– Mulțumesc pentru interviu!