Alexandru Oleinic: AMN poate renaşte pentru Republica Moldova

Despre ce au discutat în cadrul întâlnirii ne va relata Alexandru Oleinic, unul dintre liderii fostului partid Alianta ”Moldova Noastra”.

După înlăturarea comuniștilor de la guvernare are loc o luptă continuă între partidele politice. AMN este primul partid important care a fost eliminat de pe arena politică. Ar fi acesta un semn că în Republica Moldova se cristalizează un sistem bipartid?

Să ajungem, după douăzeci de ani de Independenţă, la un sistem bipartid? Este o întrebare provocatoare. Dacă tindem să avem o societate cu adevărat democratică, să edificăm o clasă politică responsabilă, trebuie să conştientizăm că pluralismul de opinie, libertatea de exprimare sunt cea mai mare realizare a noastră după 20 de ani de Independenţă. Este târziu să vorbim despre un sistem bipartid: chiar dacă cineva își dorește aceasta – este un lucru imposibil. Pentru societatea noastră sistemul multipartid este o realizare reală.

Am trecut prin multe, a fost o perioadă când pe scena politică a dominat Partidul Democrat Agrar din Moldova, dar, în acea etapă, societatea încă nu era pregătită pentru un sistem multipartid. Primele schimbări serioase au început odată cu venirea în Guvern a unei echipe de reformatori tineri, condusă de Ion Sturza: au demarat reformele radicale în economie, se implementa un nou cadru legislativ, ceea ce a creat condiţii propice dezvoltării businessului privat. Din păcate, nu este posibil să efectuezi reforme, dar să câştigi și alegerile, pentru că realitatea este mult mai dura decât cea promisă în lozincile electorale. Ca întotdeauna, schimbările radicale au trezit nemulţumiri din partea persoanelor obişnuite cu pachetul social din timpul socialismului. Acesta e motivul ce a cauzat venirea comuniştilor la putere în 2001, cu 72 deputaţi în Parlament.

De atunci, a fost o perioadă teribilă pentru statul nostru. Au fost pierduți opt ani, care puteau fi ani de dezvoltare. Partidul Comuniștilor nu a încercat să convingă societatea să muncească, să accepte reformele, să-şi exercite dreptul la iniţiativa individuală și privată. S-a mers pe calea promisiunilor – vom întoarce preţurile vechi la produsele alimentare, vom crea multe locuri de muncă, vom reorienta vectorul strategic. În final, PCRM nu a reușit să convină cu Rusia nici privind preţul la gaze, ajungîndu-se la preţuri europene. Pe parcursul celor opt ani de guvernare comunistă, societatea a rămas fără clasa mijlocie, mai mult de un milion din populaţia activă a părăsit baștina. Am pierdut omul capabil, alegătorul independent.

Preluând un asemenea stat după 7 aprilie 2009, forţelor democratice le-a venit greu să facă schimbări cardinale într-o perioadă scurtă de timp. În timp ce ţările vecine se dezvoltau, implementau tehnologii avansate, cultivau o nouă generaţie de profesioniști – noi parcă am revenit la anul 2000. Şi iată că astăzi continuăm să ne mai căutăm calea, fără a avea un model de dezvoltare economic clar şi specific nouă, un cadru juridic adecvat, confruntându-ne cu probleme grave de corupţie peste tot. Nu ni s-au îndreptățit aşteptările.

Dar ceva, totuși, în acest timp s-a realizat?

Da, cu siguranță. Avem mai multă libertate a cuvântului, de exprimare, mai multă presă ceva mai liberă. Se dezvoltă tot mai mult tehnologiile informaţionale, apar noi posturi de televiziune, portaluri de stiri, analiştii politici se exprimă tot mai curajos. Chiar avem o gamă de opinii atât de diversificată încât şi celui mai iscusit politic îi vine greu să-i urmărească pe toți emițătorii de păreri. Însă, lucrurile nu se schimbă atât de repede: în cei opt ani de guvernare comunistă, puteai apărea o singură dată pe an la TV şi doar în emisiuni regizate după indicațiile ideologiilor acestora. Să ne amintim ce presiuni au fost create în Parlament de către PCRM, când deputaţii AMN au ieşit cu iniţiativa de a transmite în direct prin intermediul postului televiziunii publice şedinţele Parlamentului. Astăzi, însă, avem deja situaţia când nu întotdeauna are cine merge la aceste posturi TV, câte sunt. Să nu uităm, totodată, că onoarea de a informa publicul este, în primul rând, o mare responsabilitate. Ar fi bine dacă mass-media s-ar obişnui cu aceasta.

Şi totuşi de ce, după 8 ani de existenţă, AMN a dispărut de pe arena politică?

A fost cea mai grea perioadă a vieţii mele politice, pentru că sunt un om de echipă. Pot considera că am fost onorat să fiu parte şi să activez în cadrul echipei profesioniste şi puternice care a fost cea a Alianţei "Moldova Noastră", care a fost și o continuitate a partidului ”Alianta Civica pentru reforme "Furnica", eu fiind unul dintre fondatori. În anul 2003 am reuşit, pe baza alianţei social-democrate, să unim circa 14 partide, inclusiv liberale, creând astfel un AMN care până în anul 2007, a fost unicul partid de opoziţie în raport cu PCRM.

Am luptat de unii singuri din 2001 până în 2007 înpotriva dictaturii comuniste, am câștigat alegerile locale din 2007, asigurând democratizarea a 2/3 din raioanele ţării, am rezistat în fața ”campaniei pentru un vot” – când comuniştilor le-a lipsit un vot de deputat pentru a continua să guverneze. Şi, imediat după anul 2009, au înţeles toţi că noi prezentăm pericol pentru unele forţe politice, apărute pe segmentul democratic. De aceea, a fost declanșată o luptă directă împotriva noastră. Fiind în componenţa AIE-1, participând la guvernarea comună din anul 2009, pot spune acum deschis că am avut, în acea perioadă de timp, cele mai mari probleme în Guvern şi în Parlament exact cu unele componente ale AIE.

Pentru a fi opus rezistenţă, AMN a avut nevoie de mai multă coeziune în interiorul partidului. Partidul, cred, era gata pentru asta, însă, greşelile de politica internă din anul 2009, mai ales cele de la ultimul congres, dar și cele de pe parcursul întregului an 2010, au condus la faptul că, având 29 la sută din voturi dupa scrutinul din 2005, noi am alunecat, în alegerile din 28 noiembrie 2010, pînă la 2 procente. Sunt convins că, pe dimensiunea politică, viața se dezvoltă sub formă de spirală și trebuie să poți rezista unor căderi. În ajunul alegerilor din anul 2010, au fost mai multe propuneri de unificare cu alte forțe democratice, însă conducerea AMN, în pofida poziției majorității colegilor, a decis să mergem de sine statator. Un rezultat prost trebuia să ne trezească, să ne forțeze să reconcepem politica internă și externă a partidului, să parăm lovitura, să ne concentrăm forțele pentru alegerile locale ce urmau. Nu am îndoieli că, în alegerile locale, AMN putea reveni în câmpul politic avînd rezultate serioase, bune. Ceea ce, între altele, au și demonstrat-o indirect alegerile locale din anul 2011: toți AMN-iștii au cîștigat alegerile numai pe listele altor partide.

La Călărași, de exemplu, întreaga echipă a AMN, candidând pe lista unui partid mic, a luat numărul necesar de voturi pentru consilieri raionali, pentru reînaintarea repetată a lui Ilie Rău ca președinte de raion. Toți primarii noștri au rămas în funcții, numai că reprezintă alte partide. Aceasta demonstrează că AMN și-a subapreciat potențialul. Mi-a părut foarte rău, pentru că am fost unica persoană la congres, care am exprimat un alt punct de vedere. Timpul a arătat că am avut absolută dreptate.

Bineînțeles, în politică trebuie să știi să tragi la timp concluzii juste din cele întâmplate. În fiecare partid vine momentul cînd trebuie cedată conducerea unei echipe de oameni tineri, formați de cei care au fost la cîrma acestuia. Dacă se făcea acest lucru, AMN ar fi fost astăzi parte componentă a AIE. Iar participarea AMN la viaţa politică activă nu ar fi permis ca țara să ajungă într-o situație atît de gravă precum e cea în care ea se găsește astăzi.

Despre aceste aspecte s-a discutat, la întâlnirea secretă?

Nu a fost nici o întâlnire secretă. Primesc sute de apeluri telefonice de la foşti membri ai echipei ”Alianţa Moldova Noastră” – 90 la sută dintre ei au rămas în afara vieţii politice. Oamenii se simt inconfortabil, ei doresc să le transmită alegătorilor din energetica lor, să îşi valorifice experienţa pentru binele public, regretând cele întâmplate şi dorind, în continuare, să muncească. Tocmai de aceea a apărut iniţiativa să îi readunăm pe colegi, foştii conducători ai organizaţiilor teritoriale dizolvate, să facem o analiză a situaţiei create peste un an, după ce la congresul AMN s-a luat decizia de unificare a formaţiunii cu PLDM. Am discutat ce s-a întâmplat, cum au fost respectate promisiunile făcute de conducerile celor două partide la congresul de unificare. Aşa cum am presupus, concluziile nu au fost îmbucurătoare. Toţi îşi doresc să revină la o viaţă politică activă. Cum, când, în ce formă – nu am vorbit despre aceasta. Pur şi simplu a devenit clar că există o asemenea echipă, pregătită să participe la un nou proiect politic.

Ce puteţi spune,care a fost necesitatea înghiţirii AMN de către o altă formaţiune politică?

Iniţial, după unificare, în anul 2003, îl aveam printre noi pe Primarul Chişinăului, reprezentanţi teritoriali a peste 14 partide, cu o experienţă de peste 10 ani de luptă politică,o bază ramificată, cu structuri locale serioase. Cu un asemenea partid, avînd asemenea indicatori, putea concura numai Partidul Comuniştilor. Exact prezenţa structurilor teritoriale a servit drept motiv pentru declanșarea luptei împotriva AMN şi eliminarea formaţiunii noastre din câmpul politic.

Ceea ce a avut loc după anul 2007 – apariţia unor noi echipe, alegerea unui Primar al capitalei din partea PL, apariţia PLDM au fost generate de stările de spirit protestatare ale electoratului, pornit împotriva comuniştilor și dorind schimbări. Forţele venite la putere nu reprezintă raioanele, pentru că nimeni nu a putut crea asemenea echipe regionale cum avea AMN. Acest lucru nu se face în doi-trei ani. În timp ce este foarte important ca în Parlament să fie reprezentat întreg electoratul, deoarece, în afara Chişinăului, locuiesc peste trei milioane de oameni.

În aceşti douăzeci de ani noi nu am decis asupra structurii Puterii de stat, asupra Constituţiei pe care trebuie să o avem astăzi, în noi condiții. Între timp, noi am avut republică prezidenţială, parlamentară-prezidenţială, parlamentară. Toate acestea sînt piese neterminate. Ţara are nevoie de o nouă structură a puterii de stat şi de modificări în Constituţie, pornind de la cerinţele zilei de astăzi şi coordonate cu întreg poporul.

Ce tip de structură consideraţi drept cea mai oportună pentru Moldova?

O republică parlamentară europeană clasică este structura cu cea mai mare perspectivă pentru Republica Moldova. Mai ales că noi nu putem influenţa esenţial procesele europene şi mondiale. Părerea mea este că avem nevoie de un sistem electoral mixt pentru organul legislativ – 50 procente să fie aleşi pe liste de partid şi 50 – în circumscripţii uninominale. Asta ar permite să fie identificate în teritoriu cele mai demne persoane, să fie valorificate energia, intelectul, relaţiile şi experienţa lor, fiind reprezentate toate raioanele în Parlament. Doar astfel electoratul ar putea influenţa asupra proceselor din societate – începând cu vectorul politic extern şi terminând cu economia.

Care este situaţia actuală în zonele rurale?

Moldova a devenit o ţară a consumului. 95 la sută din studenţi pleacă peste hotare după absolvirea studiilor, pentru că nu-și pot găsi aici un loc de muncă – întreaga ţară este o piaţă a comerţului ilegal. Întreprinderile serioase şi-au încetat existenţa, industria prelucrătoare a produselor agricole moare, sectorul agrar se prăbuşeşte, pentru că nu poate face faţă concurenţei externe. Noi cheltuim anual circa un miliard de lei pentru învăţământ – de la grădiniţa pentru copii până la instituţia de învăţământ superior – şi, imediat, îi pierdem pe oamenii cu studii. Deci, pentru cine muncim? Ca să furnizăm cadre pieţelor de muncă din alte state?

Toate ţările trec prin asemenea perioade. Important, însă, este cât acestea durează. În anii 90, din cei 50 milioane de turci, circa 20 de milioane munceau în Europa, însă, toţi banii erau investiţi în dezvoltarea propriei ţări. Turcia a elaborat un sistem de legi stimulatoare pentru atragerea investiţiilor şi astăzi este unul dintre cei mai mari exportatori ai multor tipuri de produse – de la avioane până la autoturisme. Bineînțeles, Moldova nu poate influenţa prea mult pieţele internaţionale – noi nu avem resurse naturale. Trebuie căutate modele economice noi, pornind de la ceea ce suntem în stare să facem – dezvoltarea domeniului tehnico-ştiinţific, bazat pe potenţialul nostru intelectual înalt. De exemplu, tehnologiile informaţionale,in care avem deja rezultate bune. Le putem avea și în agricultură, unde, implementând tehnologii noi, am oferi oportunitatea fabricării unei producţii competitive, ecologice, atât de necesare, având în vedere cererea crescândă de produse alimentare pe piaţa internaţională s.a.

Moldova necesită de urgenţă un nou model de dezvoltare, o nouă politică economică. Еxistă unele mişcări pozitive la nivel internaţional, însă, pe parcursul a trei ani, nimeni nu s-a ocupat de problemele interne. Lipsa de răspundere şi indiferenţă faţă de alegători vor însemna pe viitor probleme groaznice. Dar, cel mai îngrozitor, e că poporul pierde încrederea în orice structuri de stat şi politice, el nu mai crede în viitor.

Anume aceşti factori contribuie la creşterea cozilor pentru obţinerea vizelor şi a cetăţeniilor străine. Iată ce ar trebui să îi preocupe pe politicieni, şi nu luptele din interiorul AIE, care pot readuce regimul totalitar. Sunt convins că acţiunile acestui regim, care are şanse să revină, vor fi, şi în raport cu actualii politicieni, absolut altele decât comportamentul alianţei în aceşti trei ani care au trecut, în contextul analizei perioadei precedente de opt ani de guvernare comunistă.

Autor: Elena Zamura