Internațional

Alexandru Pliuşchin din nou a acces în top-100 la Tour de France

Etapa a 16-a a Marii Bucle, s-a extins pe o distanţă de 199,5 km, între localităţile Bagneres-de-Luchon şi Pau. Primele două poziţii la linia de sosire au fost ocupate de cicliştii localnici: Pierrick Fedrigo, de la echipa BBOX Bouygues Telecom, respectiv Sandy Casar (FDJ). Ambii au înregistrat un timp de 5 ore 31 minute şi 43 secunde. A impresionat legendarul sportiv american Lance Armstrong (Radioshack), care a fost în plutonul fruntaş, clasându-se pe locul 6.

Conaţionalul nostru, Alexandru Pliuşchin, component al echipei ruse Katiusha, a parcurs distanţa într-un timp de 6 ore 6 minute şi 31 de secunde, şi s-a clasat pe locul 93.

În clasamentul general, Alexandru Pliuşchin se plasează pe treapta cu numărul 104. Spaniolul Alberto Contador, reprezentant al echipei kazahe, Astana, rămâne a fi liderul topului, urmat pe poziţiile ulterioare de norvegianul Thor Hushvold şi francezul Anthony Charteau.

Este de remarcat, că, actualmente, Pliuşchin ocupă locul 18 în clasamentul tinerilor ciclişti.

Etapa a 17-a a cursei Tour de France se va desfăşura, astăzi, pe itinerarul Pau – Col du Tourmalet, care se extinde pe o lungime de 174 km.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *