Alexandru Tănase: Coloana a cincea se pregătește, discret dar meticulos, pentru restaurație
Imediat după ce autoritățile române au anunțat interdicția de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban, în bula virtuală pro-guvernamentală și pe toate platformele mediatice loiale actualei puteri s-a jubilat cu o satisfacție aproape viscerală: balaurul este învins, iar sacii – simbolici, dar bine umpluți de autosuficiență – erau deja în căruță, cu direcția fermă spre un viitor legislativ desenat cu carioca în culorile propriilor iluzii.
Realitatea, ca de obicei, refuză să se conformeze entuziasmului de partid. Pentru a înțelege adevăratul impact al acestei decizii, nu e nevoie nici de analize sofisticate, nici de consultări cu strategii de campanie. E suficient să părăsești confortul birourilor guvernamentale și să petreci o oră în arșița pieței centrale. Duminică am fost prin câteva piețe și am vorbit, la întâmplare, cu oamenii. N-am zărit nici urmă din entuziasmul și triumfalismul de pe Facebook. Asistăm, de fapt, la o furtună într-un pahar cu apă, generată în mintea consilierilor de campanie ai PAS, pe tabla lor imaginară de șah electoral. În această schemă, Ion Ceban ar fi fost „mutat” strategic din bazinul de centru-dreapta spre cel de stânga, alături de Dodon și Șor.
În realitate, Ion Ceban rămâne acolo unde a fost. Este primarul capitalei și, cel puțin deocamdată, singurul politician cu o veritabilă vocație prezidențială pentru alegerile ce vor avea loc peste trei ani. Iar Chișinăul concentrează aproape jumătate din electoratul Republicii Moldova.
Tot în realitate – cea ignorată cu obstinație de euforia propagandistică –, aripa radicală șovină din jurul lui Tkaciuk, Todua și Muntean continuă să figureze pe listele lui Ion Ceban și, pare-se, își pregătește costumele pentru prima ședință a viitorului Parlament. Odată ajunși acolo, vor organiza ideologic – cu eficiență și disciplină sovietică – toate forțele putiniste, rusofile și neofasciste, într-o ofensivă concertată asupra fundamentelor identitare ale Republicii Moldova.
Igor Dodon, la rândul său, nu pare să aibă vreo reținere: recent, s-a întâlnit cu Aleksandr Lukașenko – lider acuzat de crime împotriva propriului popor – pentru a discuta, nici mai mult nici mai puțin, decât „integrarea” Moldovei în Federația Rusă.
Între timp, B. Țîrdea își permite, în direct, la o emisiune de maximă audiență difuzată de postul public, să trateze cu un dispreț ostentativ valorile europene și idealurile noastre naționale, într-un registru care sfidează bunul-simț.
Pe fond, nimic nu s-a schimbat: coloana a cincea se pregătește, discret dar meticulos, pentru restaurație.
Astfel, interdicția impusă lui Ion Ceban, care se dorea a fi un blitzkrieg, s-a transformat, în realitate, într-un simplu episod mediatic, cu un ecou de scurtă durată, al cărui impact simbolic a fost, cel mai probabil, supraevaluat. „Nu s-a trecut niciun pod”, iar capacitatea actualei guvernări de a acumula gafe, una după alta, pare să faciliteze în mod constant planurile revanșarde ale opoziției pro-Kremlin.
Pe mine, ca cetățean, nu mă interesează viitorul politic al PAS, atât timp cât viitorul nostru nu depinde de ei. Problema e că, din câte arată toate sondajele, lucrurile par să stea exact așa.
O ultimă gafă monumentală cei de la PAS l-au oferit chiar în ultima zi de sesiune a parlamentului: înainte ca deputații să-și încaseze indemnizațiile și să plece liniștiți în vacanța binemeritată, Parlamentul Republicii Moldova a considerat oportun să mai bifeze o „realizare legislativă” – reformarea avocaturii, adică a celei mai numeroase și mai influente profesii juridice din țară.
Nu voi intra în fondul modificărilor operate. În interiorul Uniunii Avocaților există, fără îndoială, probleme reale – bine cunoscute de orice practician al dreptului. La fel de veche este și ideea implicării Ministerului Justiției în procesul de licențiere – o practică ce, în epoca Voronin, devenise aproape o normă.
Regula nescrisă, dar respectată în orice democrație matură, e simplă: nimic despre noi, fără noi. Contrar acestei logici de bun-simț democratic, majoritatea PAS pare să fi transformat modificarea legilor organice în exerciții de forță legislativă, aplicate ca niște raiduri de noapte – fără consultări, fără explicații, într-un dispreț total față de cei afectați direct.
Amendamentul cu pricina a fost introdus pe ultima sută de metri de o deputată anonimă, fostă avocată, dar lipsită de orice legitimitate profesională reală. Nu a fost consultată Uniunea Avocaților. Nu a fost consultat Ministerul Justiției. Nu s-a cerut vreo opinie independentă. Nicio discuție cu societatea civilă. Nimic. Or, tocmai pentru că vorbim despre probleme vechi, sensibile și complexe, acestea ar fi meritat o abordare nuanțată – transparentă, profesionistă, matură. Era nevoie de un proces amplu de consultare, de o dezbatere autentică în sânul breslei, de identificarea unui compromis agreat.
Cu greu poți crede că, după patru ani de mandat, tocmai în ultimele zile ale sesiunii parlamentare, legea avocaturii a devenit, subit, o chestiune de interes național. În mediul avocaților se discută intens că în spatele acestei „reforme” s-ar ascunde interese clientelare, atent camuflate sub un discurs reformist.
Această manieră de a guverna are un preț. Cei circa 5.000 de avocați, stagiari, familiile lor, dar și numeroși alți profesioniști din sfera juridică, vor sancționa politic această aroganță instituționalizată. Va fi greu să-i convingi să voteze o forță politică ce tratează cu atâta lipsă de respect o întreagă breaslă profesională.
Colac peste pupăză, tot în ultima ședință a sesiunii, puterea a simțit nevoia să mai rezolve o „urgență” fripturistă de interes național: angajarea într-o funcție bine remunerată a celui mai „performant” ministru al Economiei pe care l-a cunoscut Moldova de la Dragoș „Descălecătorul” încoace. Este vorba despre viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, cunoscut pentru entuziasmul cu care anunța, pe Facebook, că un antreprenor a reușit să exporte un TIR de usturoi în Uniunea Europeană.
Domnia sa a fost numit, într-un gest „transparent” și profund „meritocratic”, într-o funcție butaforică la Banca Națională a Moldovei, cu un salariu estimat la aproximativ un milion de lei pe an. O numire ideală pentru a fi transformată în afiș electoral de opoziție – care, firește, nu va ezita să o fluture în fața fiecărui cetățean care muncește din greu și pentru care un salariu decent înseamnă, în cel mai bun caz, o ieșire pe săptămână la piață după alimente.
În acest context, interdicțiile de circulație impuse lui Ion Ceban par mai degrabă un subiect de banc – livrat, poate, cu aplomb, dar lipsit de orice efect real asupra teatrului politic intern.
PAS pare tot mai prins într-o bulă digitală, îmbătat de propriul ecou de pe rețelele sociale, convins că întreaga țară abia așteaptă să-i voteze pe Maestrul Nicolae Botgros, luptătoarea Anastasia Nichita și rectorul Viorel Bostan – proaspăt înregimentați în partid, în dulcele stil clasic al adeziunilor „la pachet”, practicat cândva cu entuziasm de fostul PLDM. Însă temperatura reală din societate diferă mult de cea percepută la partid. Oamenii sunt tot mai dezgustați, tot mai resemnați, tot mai greu de mobilizat. E imposibil de spus dacă vor vota cum li se cere, exact invers – sau nu vor mai vota deloc.
Istoria are prostul obicei de a se repeta, mai ales acolo unde nimeni nu învață nimic din ea. Iar riscul ca Moldova să alunece din nou în mlaștina geopolitică a fostului imperiu nu este nici teoretic, nici imaginar – este real și grav. Pe 28 septembrie 2025 am putea asista la un déjà vu al dezastrului electoral din 25 februarie 2001. Iar, la fel ca atunci, nu va fi vina poporului, ci a autosuficienței și aroganței politicienilor din tabăra democraților, a disprețului față de reguli și a debandadei instituționalizate.
Sprijinul pentru parcursul european al Moldovei nu este un cec în alb pentru a da cu bâta în baltă ori de câte ori apare ocazia.
Generația mea – cea care și-a început viața publică în anii ’90, crezând sincer în libertate, în Europa, în desprinderea de imperiul rusesc – nu poate accepta o restaurație neo-sovietică prin Dodon, Tkaciuk, Tarlev& Co. Am văzut prea multe. Știm unde duce acest drum. Și nu vrem ca această bucată de pământ să mai treacă, iar și iar, prin mizerie, ocupații străine – de această dată, din cauza prostiei propriei clase politice.
Iar cei care ignoră lecțiile istoriei riscă să învețe, curând, unele mult mai dureroase – la urne.
