Pentru a nu fi acuzat de lipsă de obiectivitate față de acest subiect, voi preciza din start că la momentul adoptării acestei decizii eu nu mai eram judecător constituțional.
Dacă dăm la o parte lucrurile lipsite de relevanță, vom observa că esența hotărârii CCM din 6 august 2020 constă anume în revizuirea camuflată a Hotărârii nr. 28 din 17 octombrie 2017.
Voi începe cu obiectul sesizării. Sincer să fiu, așa și nu am înțeles care a fost scopul acestei sesizări, din moment ce răspunsul la întrebarea dacă „președintele este obligat să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară în timpul consultărilor” se regăsește în Hotărârea nr. 32 din 29.12.2015, iar tot ce ține de aplicarea mecanismului instituirii interimatului funcției de Președinte al Republicii este stabilit prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 28 din 17 octombrie 2017. Indiferent de nedumeririle mele la acest capitol, revizuirea Hotărârii nr. 28 din 17 octombrie 2017 nu a fost solicitată.
Potrivit articolului 72 alin.(1) din Codul Jurisdicției Constituționale, revizuirea unei hotărâri anterioare se efectuează numai la iniţiativa Curţii Constituţionale. În cazul de față, revizuirea s-a făcut la sesizarea unui deputat, și nu la inițiativa Curții.
Același articol 72 al Codului Jurisdicției Constituționale prevede doar două temeiuri de revizuire a hotărârilor CCM:
a) apariția unor noi împrejurări, necunoscute la data pronunțării hotărârii și emiterii avizului și
b) modificarea prevederilor Constituției, ale legilor și ale altor acte normative în al căror temei a fost pronunțată hotărârea și emis avizul.
Întrebarea care apare după lectura hotărârii este: Care din aceste două temeiuri au survenit, permițând revizuirea unei decizii definitive a CCM? Eu nu văd nici unul. Invocarea stângace a Opiniei Comisiei de la Veneția CDL-AD(2019)012 este una în egală măsură de manipulatorie și discutabilă. Opinia AD(2019)012 nu este o expertiză a Hotărârii nr. 28 din 17 octombrie 2017, ci se referă la contextul particular al deciziilor CCM din iunie 2019(!) și urmează a fi citită exclusiv în acest context. Orice suspendare a președintelui presupune o analiză a circumstanțelor de fapt care justifică instituirea interimatului, și nu o decizie automată. În această procedură, filtrul fundamental și garantul verificării întrunirii condițiilor prevăzute de Constituție este anume Curtea Constituțională.
Dacă ar fi să analizăm atent, vom constata că acesta este primul și singurul caz în istoria CCM când are loc un reviriment jurisprudențial în asemenea mod, în lipsa unui temei legal foarte clar. Dimpotrivă, în cazul de față a fost eludată procedura prevăzută de lege și instituit un temei nou – „prin interpretarea funcțională a Constituției […], s-a creat un mecanism care nu se bazează pe Constituție”, foarte vag, care creează noi incertitudini privind revizuirea altor hotărâri ale CCM.
În ceea ce privește fondul. Este adevărat că mecanismul de suspendare a președintelui nu este un mecanism prevăzut expres de Constituție, în schimb acesta în mod cert poate fi dedus prin analogie din Constituție, în contextul unei interpretări funcționale.
Hotărârea nr. 28 din 17 octombrie 2017 a fost un instrument de eliminare a blocajelor create de un președinte care nu respectă obligațiile sale constituționale și care, la modul practic, nu poate fi demis sau suspendat. Curtea a considerat că aceasta era singura modalitate de a elimina blocajele create de acesta.
Altfel, care este rostul unor prevederi constituționale, din moment ce nu există un mecanism de executare eficient? Este egal cu zero!
Aceasta a fost soluția de eliminare a blocajelor create de un asemenea președinte ca al nostru în cadrul mecanismelor co-decizionale, în procesul formării guvernului și promulgării legilor, numirii judecătorilor, ambasadorilor etc. Odată fiind exclusă această soluție, la modul practic întregul sistem politic este pus în dependență directă de „ce-i vrea mușchiul” președintelui.
Doar un orb nu vede disproporția și dezechilibrul instituțional ce se creează. Însăși existența acestui mecanism (chiar dacă nu se făcea uz de el) reprezenta o temperare a tendințelor de abuz din partea președintelui. Or, odată cu eliminarea acestuia, strategiile politice ale președintelui vor fi cu totul altele. Ele nu vor mai lua în calclul limitările constituționale, iar opoziția parlamentară va conta tot mai puțin.
Am remarcat că Președintele Igod Dodon a salutat aceasta decizie. Iată doar câteva întrebări la care merita să ne gândim înainte de a aplauda în cor împreună cu el, anularea acestui mecanism:
1. Cât costă o lege votată de Parlament, dacă Președintele nu o promulgă? (Vezi cazul legii anti-propagandă votată repetat de parlament și nepromulgată de președinte pentru că așa vrea Moscova).
2. Care este rostul constituirii unei majorități parlamentare, din moment ce ea nu va putea învesti un guvern care nu este pe placul președintelui ? (Vezi declarațiile lui Dodon că nu va semna nici un decret de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru nominalizat de o eventuală coaliție care nu ar include PSRM)
3. Oare nu este clar că orice încercare de a demite un guvern agreat de președinte, dar care nu are sprijin parlamentar, va genera în mod automat desemnarea aceluiași candidat pentru formarea noului guvern, iar președintele va șantaja parlamentul cu alegeri anticipate (De altfel, actualul președinte nici nu ascunde această intenție).
4. Care este rostul CSM din moment ce președintele va numi doar judecătorii pe care îi agreează? Oare nu este clar că polul politicii de cadre se va muta de la CSM la președinție, așa cum a fost pe vremea lui Voronin? Care este efectul unei decizii a CSM, în lipsa unui mecanism ce ar permite depășirea refuzului arbitrar al Președintelui de numi un judecător? (Vezi cazul blocării de către PSRM a promovării la CSJ a judecătoarei V. Puică pentru simplu motiv ca a suspendat decretul lui Igor Dodon referitor la retragerea cetățeniei lui Traian Basescu)
5. Cât costă dreptul Prim-ministrului de a efectua remanieri guvernamentale, dacă președintelui nu-i va plăcea un ministru propus de premier? Oare nu-i clar că președintele va fi acel care va decide?
6. Cât valorează atribuția Guvernului în domeniul politicii externe, din moment ce nu va putea nici măcar să numească un ambasador, fără ca acesta să fie agreat de președinte?
Și o ultimă întrebare: Există zeci de hotărâri ale CCM, care echilibrează întreagă arhitectură a puterilor statului. Au fost oare conștienți judecătorii CCM că eliminarea mecanismului de executare, de fapt, reduce la zero efectul acestor hotărâri?
De fapt, la modul practic, a fost eliminată și nu mai exista nici o modalitate de a elimina consecințele/efectele neconstituționale ale încălcării obligațiilor constituționale de către Președinte. Revenind la testul proporționalității, oare perpetuarea unei stări de neconstituționalitate generate de Președinte nu este mai periculoasă decât restabilirea ordinii constituționale și reintrarea în câmpul constituțional prin mecanimsul instituirii interimatului?
Toate frazele pompoase din Hotărârea CCM din 6 august 2020, referitoare la răspunderea politică și juridică a președintelui, la modul practic sunt povești bune de adormit copii. În parlamentul RM nu va exista niciodată o majoritate de două treimi capabilă să suspende președintele și chiar dacă aceasta ar exista, am reveni la practicile de pe vremea lui Voronin – când nu avea nici o importanță ce scrie în Constituție.
Adevărul este că mecanismul creat de Hotărârea nr. 28 din 17 octombrie 2017 a fost folosit arbitrar de politicieni. Acesta a fost conceput ca fiind unul excepțional, iar după aplicarea acestuia trebuia neapărat să fie inițiată procedura de demitere a Președintelui, deoarece la baza suspendării se afla încălcarea Constituției. În mod normal, Parlamentul trebuia să sancționeze Președintele la primul său refuz de promulgare a unei legi sau de efectuare a unei remanieri guvernamentale. Puterea de la acea vreme nu a constituit nici măcar o comisie de anchetă, preferând din considerente pur politice să se joace cu acest mecanism pe bandă rulantă, în acest mod compromițându-l lamentabil. Cu toate acestea, anularea unui mecanism pentru simplul motiv că de el s-a abuzat, este absolut nejustificată. Ar fi exact ca și cum ai abroga anumite articole din codul penal pe motiv că cineva a intentat dosare „la comandă” în baza acestor prevederi. Exact cum ai aplica ghilotina împotriva mătreții.
Revizuirea camuflată a Hotărârii CCM, ce permitea suspendarea președintelui și instituirea interimatului în cazul încălcării obligațiilor constituționale, demonstrează că judecătorii CCM încă mai privesc anumite probleme, prin lentilele sloganelor electorale promovate înainte de numirea în funcție de judecători constituiționali, paralizandu-le astfel capacitatea de a realiza adevarata dimenisune a deciziilor pe care le adoptă.
Nu-mi propun să răspund la întrebarea Cui bono, pentru că s-ar putea să ajungem la niște concluzii destul de triste. Impresia pe care o am este că prin această decizie Curtea a încercat să-l “îmblânzească” pe actualul președinte, transmițându-i mesaje că ea poate juca și în terenul lui. Toate astea, în speranța că el îi va ierta pe judecători pentru umilința demiterii socialistului Țurcan și blocării creditului rusesc. Cine-l cunoaște pe Igor Dodon știe că nu le-o va ierta niciodată. Constituționalismul și Igor Dodon sunt din filme total diferite. În cazul în care acesta va câștiga alegerile prezidențiale, având atâta putere discreționară, prima instituție pe care o va demola va fi CCM. Și nici o complezență cu acesta nu-i va ajuta. Aceasta, de fapt, este una din țintele-cheie ale comisiei pentru revizuirea Constituției creată de președintele Igor Dodon chiar de Ziua Constituției. Acest subiect merită o discuție aparte.
Ar fi mai multe de spus la acest capitol, dar voi reveni la primul refuz al președintelui de a-și onora obligațiile constituționale.
Sunt convins că nu vom avea prea mult de așteptat.
Alexandru Tănase
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
