ActualitateEconomie

Am ajuns la momentul de faţă prin programul Fidelis să atragem 21 de miliarde de lei

Finanţarea de la persoane fizice atrasă de Ministerul de Finanţe este de 42 de miliarde de lei, din care 21 de miliarde de lei prin programul Fidelis şi 21 de miliarde de lei prin programul Tezaur, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Alin Marius Andrieş.

Acesta a participat la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), unde a avut loc listarea titlurilor de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanţelor.

“Am ajuns la momentul de faţă prin programul Fidelis să atragem 21 de miliarde de lei care se adaugă la programul Tezaur, care este tot de aproximativ 21 de miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că finanţarea de la persoane fizice atrasă de Ministerul de Finanţe este de 42 de miliarde de lei”, a spus Andrieş.Potrivit secretarului de stat, frecvenţa emisiunilor Fidelis va creşte de la patru la şase pe an, iar următoarele titluri vor fi lansate în august, octombrie şi decembrie. “De asemenea, trebuie să menţionez faptul că şi această ediţie a fost o ediţie de succes din perspectiva atragerii donatorilor. Astfel, în această ediţie, au fost peste 1.388 de subscrieri cu o sumă totală de 273 de milioane de lei din partea donatorilor, ceea ce duce la un total pe parcursul celor şapte ediţii de 1,2 miliarde de lei. Peste 9.496 de subscrieri în tranşa donatorilor. Acest lucru evidenţiază faptul că colaborarea între noi este una cu impact social relevant”, a susţinut el. Ministerul Finanţelor (MF) a atras peste 2,1 miliarde de lei (435,5 milioane euro) prin cea de-a treia ofertă primară de vânzare de titluri de stat Fidelis, destinată populaţiei, derulată în acest an prin intermediul pieţei locale de capital, potrivit unui comunicat al BVB. Oferta a fost structurată în cinci emisiuni: cele în moneda naţională au însumat subscrieri în valoare de 942,7 milioane lei, iar cele două emisiuni în euro au atras subscrieri de 245,9 milioane euro. Toate cele cinci emisiuni Fidelis au debutat la tranzacţionare joi, 4 iulie, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti. “De şapte ediţii Fidelis, reuşim să fim aproape de români şi de nevoile lor, atât pe plan financiar, cât şi social. Ne-am integrat, cred eu, suficient de puternic în piaţa de capital atât cu titlurile lansate în mod uzual, precum şi cu tranşa dedicată donatorilor. Investitorii înţeleg şi sprijină constant această iniţiativă, eforturile lor fiind răsplătite, atât prin instrumentele în care investesc, dar şi prin sprijinul real social şi uman pe care îl aduc semenilor lor. La această ediţie, tranşa dedicată donatorilor a atras cea mai mare sumă din toate cele şapte tranşe speciale lansate până acum, având şi cea mai mare pondere în suma totală atrasă prin toate tipurile de instrumente oferite în luna iunie”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, citat în comunicat. La rândul său, Radu Hanga, preşedintele BVB, a afirmat că Bursa a devenit tot mai atractivă pentru români, iar unul dintre factorii determinanţi este şi recurenţa programului Fidelis al Ministerului de Finanţe. “Avem deja aproape 192.000 de investitori la sfârşitul primului trimestru, iar până la finalul acestui an sunt mari şanse să mai adăugăm în jur de 40.000 de conturi. Programul Fidelis este unul de referinţă inclusiv pentru companii care, la fel ca şi Ministerul Finanţelor, pot folosi piaţa de capital pentru a obţine finanţarea necesară dezvoltării afacerilor. Mai mult, antreprenorii români au acces, până în 2025, la fonduri nerambursabile pentru listarea la bursă prin intermediul Programului Naţional de Rezilienţă şi Redresare. Ambele demersuri, programul Fidelis al Ministerului de Finanţe şi apelul de proiecte ‘Listarea la bursă a întreprinderilor’, lansat recent de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, contribuie la dezvoltarea economiei româneşti şi îi aduc atât pe români, cât şi pe antreprenori, mai aproape de bursă”, a afirmat Hanga. De asemenea, Adrian Tănase, directorul general al BVB, a subliniat că Ministerul Finanţelor se implică nu doar ca autoritate a statului în dezvoltarea pieţei de capital locale, ci şi în modul cel mai direct posibil, în calitate de emitent, în utilizarea bursei ca mecanism de finanţare. Românii au finanţat statul cu peste 31,6 miliarde lei prin cele 17 oferte Fidelis derulate din 2020 până în prezent. Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), precum şi de Alpha Bank România, Banca Comercială Română şi BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). În cadrul ofertei derulată în perioada 18-28 iunie, românii au plasat 14.642 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât şi pentru cele în euro. Prin intermediul celor trei oferte Fidelis din 2024, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie 7,1 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro). În total, prin cele 17 oferte Fidelis derulate începând cu august 2020, românii au finanţat statul cu peste 31,6 miliarde lei (6,4 miliarde euro).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Uăi șî ce treabă are pobedistanul numit pompos Republica Moldova cu emisiunea de titluri de stat din ROMÂNIA? Respublika Maldava e un bantustan pobedist, de sine stătător-sanki, ce prin jocurile politice ale momentului a primit invitația de a adera la UE și amu ia le-o crescut rânza la paliticienii pabediști di acolo până la cer. Din păcate pentru ei de acum încolo băieții trebuie să livreze “pi buni” și aici stau cam subțire ca să nu spun cam maro. Mult succes la prostit proștii, pabediștilor!
    Pâine și circ, numele tău e respublika pabedistî Maldava…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *