Opinii și Editoriale

Am devenit ziaristul lui Lupu?

Fac din start o precizare pentru cei (foarte) grei de cap, subtiri la minte dar (foarte) sensibili fata de propria imagine: Marian Lupu nu mi-i prieten, nu fac parte din aceeasi familie politica cu el, multe lucruri serioase ne despart si de aceea am avut (si cred ca voi mai avea) la adresa lui suficiente aprecieri nemagulitoare. Cuvintele de bine spuse ieri (si la care voi mai adauga si astazi cateva) despre Marian Lupu nu sunt un semnal ca m-as misca spre „tabara lui Lupu”. Imi sta bine si in „tabara mea”.

Oricat s-ar stradui unii (prietenii mei stiu la cine ma refer) sa-mi conteste libertatea si independenta mea de ziarist nu vor reusi, pentru ca, oricat de sinuoase si pline de pericole ar fi drumurile unui ziarist, intotdeauna am mers pe drumul meu, ales de mine. Da, ma pot inhama, in mod partizan, la un ideal comun, pot exagera din dragoste, pot musca, cand ma simt muscat, intr-un cuvant, ca orice om, sunt si eu, pacatosul de mine, sub vremi si sub pacat. De un singur lucru insa nu pot fi invinuit – ca as fi „al cuiva”. Nimeni inca nu a reusti sa-mi arunce lesa in gat si sa ma poarte de curmei. Sunt numai al meu, cu tot ce-i al meu, cu toate bunele si relele pe care mi le asum ca fiind numai ale mele.

Daca nu raspund celor ce-mi toarna zilnic zoi in cap o fac nu (numai) din dispret fata de acestia, dar (indeosebi) din respect fata de mine ca om, fata de meseria mea de ziarist si fata de colegii mei ziaristi care-si fac onest datoria. Cei care ma declara „ziaristul lui Filat” (apropo, acum nu mai declara ca as fi platit de acesta, fiindca se tem, caci au pierdut un proces pe acest subiect), stiu foarte bine ca nu sunt ziaristul nimanui (nu sunt ca ei) si anume de aceea si ma urasc si ma eticheteaza astfel. Pentru unii am devenit o obsesie, ma citeaza in fiecare zi si am certitudinea ca daca nu as mai scrie, ei, nemaiavand pe cine cita, nu ar mai avea ce scrie si ar ramane fara lucru. Acestia ma urasc pentru simplul fapt ca exist. Daca nu as exista, m-ar uri pentru ca nu as exista. Daca nu as fi existat, m-ar fi urat pentru ca nu am existat. ?inuti in fraie de patroni, acestia turba cand vad ca un ziarist poate gandi si scrie liber, ceea ce crede el, dar nu ce-i dicteaza altii.

Sa revenim acum la Marian Lupu. In editorialul de ieri am spus cateva lucruri frumoase despre el nu din dorinta de a-l lingusi, pentru ca, vorba babelor rurale, imi repugna aceasta (stra)veche indeletnicire (foarte populara in mediul detractorilor mei). Am spus ceea ce am crezut, fara sa ma gandesc daca asta place sau nu place cuiva. Astazi voi mai spune cateva cuvinte de bine (despre Lupu) care-mi vor aduce cucuie, dar le voi spune fiindca altii nu doresc s-o spuna: discursul tinut marti de Marian Lupu in sedinta in plen a parlamentului, de o inalta tinuta intelectuala si de un elevat rafinament politic, l-a consacrat pe M. Lupu ca pe un reprezentant notoriu al noii elite politice democratice a Moldovei. Declaratia lui ferma ca nu va face cu comunistii o alianta de centru-stanga a spulberat toate suspiciunile (mele) vizavi de (ne)verticalitatea politica a lui Lupu. Trebuie sa fii orb ca sa nu vezi acest lucru. Si daca eu nu-s orb, si daca eu vad acest lucru, si daca declar public acest lucru inseamna oare ca am devenit „omul lui Lupu” si nu (mai) sunt un ziarist liber?!

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *