Sondajul, realizat în luna iunie și reprezentativ pentru întreaga populație a Republicii Moldova, indică o creștere a numărului cetățenilor moldoveni care se pronunță în favoarea unirii cu România. Astfel, 47% dintre respondenți ar susține o unire necondiționată. Alți indicatori ne permit să estimăm că în condițiile invocării beneficiilor imediate de care se vor bucura cetățenii de dincoace de Prut în urma unirii, numărul susținătorilor unirii crește la peste 50%.
Românii dintre Prut și Nistru au mai oferit, la prima vedere, surprize de alte câteva ori în istorie. În 1918, au realizat unirea cu o Românie redusă de ocupația germană la câteva județe din Moldova, iar în 1989-1991 au revenit în mare măsură la identitatea exterioară românească (alfabet, identitate națională, simboluri), chiar dacă mulți dintre ei încă resimt consecințele sovietizării la nivelul identității interioare, profunde, individuale.
Întrebarea care se pune acum este dacă mai există resurse interne, umane în primul rând, pentru a repeta aceste performanțe sub forma unei mișcări de succes spre reunire. Ar fi bine ca datele sondajului de mai sus să nu-i determine pe susținătorii acestei idei să creadă că lupta este aproape câștigată și ne putem lăsa pe tânjală. Asta pentru că în societatea polarizată din Republica Moldova lucrurile au loc într-o anumită simetrie, și orice luare de poziții într-o anumită tabără reclamă o radicalizare și în cealaltă. Această cealaltă tabără, reprezentată cel mai vizibil de politicieni ca Igor Dodon și Renato Usatâi, este mult mai radicalizată împotriva identității românești și a unionismului decât a fost vreodată în trecut PCRM, și nu scapă niciun prilej să comunice asta. Unii au spus că e un lucru bun că Dodon vorbește atâta despre unire, pentru că-i face publicitate. Da și nu. Există o mare parte a populației care încă mai este receptivă la propaganda antiromânească pe care-o folosesc Dodon și Usatâi pentru voturi. Există, pe de altă parte, oameni convinși deja de necesitatea unirii. Părtașii lui Dodon, Usatâi și ai altor proruși își strâng rândurile în fața „amenințării românești”, iar liderii acestor partide speră că-și vor lărgi bazinul de recrutare a adepților și votanților din contul tuturor cetățenilor pe care îi indignează „pierderea țării”, transformarea în „sclavi ai românilor” și tot felul de asemenea enormități. Așa că riscul revenirii unei coaliții majoritare antiromânești în Parlamentul de la Chișinău este mare.
Cum poate fi contracarat acest risc și totodată asigurată o putere unionistă?
Sondajul „Magenta” arată o tendință generală a ultimilor ani: creșterea în Republica Moldova a numărului adepților unificării cu România. Acest număr trebuie crescut până la o majoritate de cetățeni care să ceară unirea deplină, necondiționat.
Apoi, trebuie să intervină următoarea etapă: reprezentarea politică, în Parlament, a unei majorități a populației, a majorității unioniste. Unioniștii trebuie să-și facă auzită vocea și de la tribuna Parlamentului și din orice alt loc. Popularitatea ideii trebuie cuantificată într-un efort politic care să obțină consens în privința unirii la principalii actori politici din țară. În sfârșit, altfel decât preluarea puterii în stat și folosirea acestei puteri pentru a realiza rapid unificarea cu România, ar fi imposibilă unirea.
Pentru asta este, însă, e nevoie ca toți liderii entităților politice sau civice care cuprind opțiunea unionistă să poată acționa concertat. Asta dacă nu vor să rămână mult în urma cetățenilor, cei care știu ce vor.
Momentan, avem motive să spunem că moldovenii basarabeni se trezesc, dar nu s-au dat jos din pat (expresie rostită pentru prima dată de scriitorul Ion Druță, adversar al unirii.) Se vor da jos din pat atunci când îi va trage cineva. Iar acei „cineva” trebuie să fie niște politicieni, oricât ne-ar plăcea sau nu acest lucru. După care va crește rapid și numărul susținătorilor unirii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
