Ei nu sunt subiect de titluri bombastice în presă, dar asta nu înseamnă că nu au nimic de spus. Așadar, continuăm rubrica dedicată oamenilor de rând și gândurilor ce-i frământă.
Nicolae Bordeian, 28 de ani, Rezina
„Am început să lucrez la o fabrică de mobilă din Chișinău imediat ce am terminat clasa a IX-a. După școală eram sătul de învățătură, dar nici părinții nu avea posibilitate să mă întrețină la facultate. Anul acesta a revenit dorința de a face niște studii, ca să obțin o specializare”.
„Acum un an a trebuit să renunț la serviciu și să revin acasă, la Rezina, ca să îngrijesc de tata care e invalid. Mai am trei frați și o soră. Ea face mâncare, eu îl plimb pe tata, iar fratele mai mare are grijă să avem de-ale gurii. Vara am pornit reparația în casă, am căzut de pe scară și mi-am fracturat mâna”.
„Nu pot să spun că la Rezina viața e scumpă, dar se câștigă puțin. Mi-aș dori să nu fiu nevoit să plec undeva: în Rusia sau în Europa. Pe de o parte, aș pleca la ruși, pentru că la ei se câștigă mai bine, dar pe de altă parte, în Europa sunt mai multe locuri de vizitat și posibilități de relaxare, însă dacă e vorba de bani, e că la noi, îți ajung numai pentru servicii comunale și mâncare, asta e părerea mea”.
