Politică

Ambasada SUA la Chișinău: ”Luptele politice întârzie punerea în aplicare a reformelor atât de necesare în R. Moldova”

”Ce cred moldovenii că ar trebui să se întâmple mai departe în procesul politic de la ei din țară? Statele Unite ale Americii urmărește un proces democratic și transparent pentru Moldova. Provocările cu care se confruntă în prezent Republica Moldova sunt prea importante pentru a fi ignorate. Partidele politice din Moldova, care pretind că lucrează în interesul țării, trebuie să participe în mod activ și transparent la consultări pentru a depăși impasul actual pentru cetățenii moldoveni. Luptele politice întârzie punerea în aplicare a reformelor atât de necesare”, se arată în postare.

Reamintim că, Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, a fost desemnat de șeful statului pentru a prelua din nou această funcție. „Am decis să-l numesc pe domnul Sturza, cu atât mai mult că dumnealui deja a ocupat această funcție. Cunoaște foarte bine problemele din economia țării de problemele sociale și sper că dumnealui va reuși să rezolve problemele cu care se confruntă cetățenii. Eu sper că toți îl vor vota, chiar dacă unele partide nu și-au arătat această dorință până acum; însă sper eu că ei își vor revizui părerea”, a declarat preșdintele Nicolae Timofti.

Ion Sturza a declarat că își dorește un cabinet apolitic, dar și semnarea unui acord de integritate, care va aduce alți oameni în viitorul executiv. „Sper un dialog constructiv cu partidele din parlament. Sunt multe probleme: economice, sociale, probleme complicate în sistemul bancar. Sper, cu noua conducere a BNM, să incercăm să rezolvăm problemele din sectorul financiar. Sper să trecem cu bine iarna din punct de vedere energetic și să obținem suportul financiar de la partenerii externi”, a declarat candidatul la funcția de premier, Ion Sturza.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *