Ana Revenco: Mă implic la maximum în lupta cu criminalii care fac bani din traficul cu ființe umane

– Traficul de persoane se află în descreştere în R. Moldova. Statistica naţională şi internaţională antitrafic confirmă această tendinţă. Pe de altă parte, traficanţii sunt foarte abili şi îşi perfecţionează permanent metodele de lucru. În prezent, traficul se manifestă nu atât prin înşelăciune, cât mai curând prin abuzarea situaţiei de vulnerabilitate socio-economică în care se află potenţialele victime. Oamenii acceptă ofertele cu risc sporit de exploatare drept soluţii de supravieţuire. Ceea ce nu face ca infracţiunea să fie mai puţin gravă. 

– Şi cât de pregătit este Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI, pe care îl conduceţi, pentru a face faţă acestor provocări?

– Este bine pregătit. Angajaţii Centrului au în medie patru ani de experienţă în domeniul investigării cazurilor de trafic, dispun de cunoştinţele necesare. Pot spune că CCTP este o subdiviziune de elită a poliţiei. Conlucrăm cu procurori specializaţi în astfel de infracţiuni. Cooperarea interdepartamentală – cu SIS-ul, Vama, Poliţia de frontieră – este de asemenea valorificată. La fel şi cooperarea cu subdiviziunile similare din alte state, dar şi cu actorii sociali. Toate acestea permit o comunicare rapidă şi soluționarea eficientă a problemelor cu care ne confruntăm. Iar investigarea cazurilor de trafic de persoane presupune sarcini complexe care derivă de la caracterul complex şi transfrontalier al acestora. Din cele 151 de cazuri de trafic de persoane investigate de MAI pe parcursul anului 2012, deja 40 la sută au fost transmise în judecată. Este un indicator care arată un grad sporit de reuşită. În mai multe cazuri, Centrul a reacţionat prompt la semnale şi a reuşit să stopeze infracţiunea, să preîntâmpine victimizarea persoanelor.

– Activaţi în domeniul combaterii traficului de persoane de mai mulţi ani. Ce cazuri tragice aţi întâlnit, care, omeneşte, v-au impresionat?
– Fiecare persoană care a suferit în urma acestui flagel este un caz dramatic. Ceea ce m-a impresionat întotdeauna – aş putea spune, chiar m-a marcat –, este curajul pe care îl manifestă persoanele care trec prin asemenea experienţe traumatizante.

– Curajul de a-şi reface viaţa, vreţi să spuneţi?
– Înainte de toate, curajul de a vorbi, de a povesti ce li s-a întâmplat, de a cere ajutor. De obicei, cele care au trecut prin astfel de situaţii dificile se închid în sine, nu mai cred în nimic, sunt dominate de pesimism. Dar multe dintre ele au curajul de a merge înainte. Şi aceasta mi se pare extraordinar. Ţine de o putere lăuntrică deosebită ca, fiind închisă într-un apartament, într-o ţară străină, să găseşti o modalitate de a transmite un mesaj cuiva, pentru a te salva. Ori să încerci să evadezi. Cooperarea cu organele de drept pentru pedepsirea traficantului este şi acesta un curaj. Ziceam că acest curaj al lor m-a marcat. A fost pentru mine o sursă de mobilizare personală. Şi echipa Centrului este la fel de motivată. De fapt, ne cunoşteam cu mulţi dintre actualii colaboratori ai Centrului încă pe când mă aflam în organizaţia „La Strada” şi le cunoşteam, din exterior, abordările profesionale. Dar lucrul la MAI e puţin mai specific…

– Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?…
– O să încep cu dimineţile de acasă, cu micul dejun. Nu neapărat unul foarte sofisticat, dar e o regulă ca ziua să înceapă anume aşa – simt că şi copiii agreează aceasta. Apoi ne dorim succes şi ne despărţim – soţul meu activează în alt domeniu, nu are nimic cu poliţia, dar în toate e nevoie de disciplină. La birou încep cu sinteza zilei. Urmează şedinţa operativă. Suntem peste 40 de angajaţi la Centru, în afară de persoanele detaşate, dar la astfel de şedinţe de obicei sunt prezenţi doar şefii de secţie, care raportează cum stau lucrurile pe fiecare direcţie în parte, ce impedimente au apărut, care ar fi soluţiile şi cum mergem mai departe. Se trasează sarcini comune și individuale… După şedinţă, verific posta, examinez corespondenţa… Uneori, merg în deplasări. Un moment important al zilei este citirea a tot felul de studii, rapoarte, cercetări sau presă… Există unele studii efectuate de experţi străini despre combaterea traficului de persoane în diferite ţări, inclusiv opinii şi recomandări vizavi de situaţia şi progresul înregistrat de R. Moldova, pe care trebuie să le cunosc, pentru că e o experienţă foarte utilă. Apoi pot apărea tot felul de activităţi pe interior, care de asemenea îmi solicită implicarea – şedinţe tematice, întrevederi cu partenerii etc.

– Având un asemenea program de lucru solicitant, cât timp vă mai rămâne pentru familie?
– Oricât de solicitantă ar fi munca în poliţie, familia mea este pe primul loc. Am învăţat-o de la părinţii mei. De obicei, la amiază servesc doar o cafeluţă, amân conştient masa principală pentru seară, când ne reîntâlnim în cercul familiei. Cred că pentru noi toţi contează nu atât durata timpului petrecut împreună, cât conţinutul. Poţi să nu ai mult timp, însă atât de încărcat de emoţii încât să fie memorabil pentru toată familia. Anume în astfel de momente şi încrederea dintre părinţi şi copii este mai mare, şi comunicarea e alta… Înveţi să-i asculţi pentru a-i înţelege.

– La ce hobbyuri a trebuit să renunţaţi de când aţi venit la Interne?
– Înainte mergeam mai des cu tatăl meu la pescuit – el e pescar înrăit… Era o bună ocazie de comunicare între fiică şi tată. Acum ne întâlnim… când peştele e gata pus pe masă…

– Ziceţi că părinţii v-au învăţat să preţuiţi căminul familial. În plan profesional, ce aţi învăţat de la ei?
– Mi-au dat multe lucruri care mi-au format personalitatea. Aş putea spune că şi astăzi învăţ de la ei. Arta de a-i asculta pe oameni, de a-i accepta aşa cum sunt, de a nu-i judeca după aparenţe… M-au învăţat să apreciez oamenii şi să le fiu recunoscătoare atunci când îmi întind o mână de ajutor. Viaţa ne oferă tuturor diverse oportunităţi prin oamenii pe care îi întâlnim la anumite etape. Şi numai de noi depinde să observăm la timp aceste oportunităţi şi să fim pregătiţi pentru a le pune în valoare. Un om trufaş le va ignora, socotind că el le ştie pe toate. Un om chibzuit va şti să-şi recunoască lipsa de cunoştinţe, de experienţă sau propriile greşeli pentru a învăţa din vieţile altora. La fel, trebuie să fii şi tu deschis pentru a împărtăşi experienţele tale oamenilor din jur. Mi-a plăcut un gând pe care l-am citit recent, undeva: „Admite că cei din jurul tău sunt orbi, pentru că nu cunosc ceea ce cunoşti tu. Ai două opţiuni: să-i critici, arătând că tu eşti mare şi tare; sau să-i ajuţi să înţeleagă ceea ce încă nu ştiu”. Tot de la părinţi am învăţat că merită să lupţi pentru ceea ce crezi, să fii ferm, să-ţi păstrezi demnitatea şi verticalitatea, pentru că deseori această luptă este dură şi inegală.

– Dacă revenim la Centrul pe care îl conduceţi, care sunt în prezent traseele preferate de traficanţii de persoane?
– Federaţia Rusă, Emiratele Arabe Unite, Cipru, Grecia, Turcia… Traficanţii le fac oamenilor diferite promisiuni – că vor munci în menaj, agricultură, industria hotelieră, industria de divertisment. În realitate însă urmăresc scopuri de exploatare. Şi chiar dacă unele persoane îşi dau seama despre „serviciul” care li se propune de facto, vulnerabilitatea socio-economică în care se află le face să accepte aceste riscuri, nutrind speranţa că va fi posibil să renunţe oricând, să fie libere din nou.

– E plin Internetul de „Angajăm dansatoare, fete tinere sub 25 de ani”…
– Nu doar fete. Profilul persoanelor traficate identificate de Centru indică un diapazon de vârsta între 18 şi 50 de ani, atât femei, cât şi bărbaţi. Cum ziceam, traficanţii îşi perfecţionează metodele, astăzi potenţialelor victime li se spune: „Nu este obligatoriu să cunoşti limba, nu e nevoie să ai studii superioare, vei fi remunerat foarte bine, iar noi îţi vom perfecta actele şi pentru serviciile pe care ţi le acordăm o să achiţi din propriul salariu”. Deci, oricum, oferta-momeală privind un job bine plătit rămâne metoda principală. Îi îndemn pe cetăţeni să se adreseze la noi atunci când ajung în astfel de situaţii şi să fie siguri că traficanţii îşi vor primi pedeapsa pe care o merită.

– Observ că nu purtaţi uniformă. Acest lucru face parte din actuala reformă a Ministerului Afacerilor Interne?
– Încă nu am una gata. Nu mă grăbesc să mi-o fac, pentru că în primăvară poliţia va avea uniforme noi. Dar indiferent de ce uniformă se va purta, în capul mesei vor rămâne profesionalismul, dedicaţia şi lucrul în echipă.

Timpul Suplimentul Femeia