Externe

Analist politic: Scopul Rusiei este acum distrugerea completă a Ucrainei, din care să rămână un ciot. Acest ciot ar fi un stat rezidual, disfuncțional, demilitarizat, cu statut de neutralitate

Scopul de război al Rusiei este distrugerea completă a Ucrainei, cu desprinderea câtorva regiuni din Ucraina, anume Herson, Donețk, Zaporojie, o parte a regiunii Harkov, Lugansk plus eventual alte teritorii pe care Rusia le-ar câștiga în decursul acestui război, a declarat Vladimir Socor, Senior Fellow, The Jamestown Foundation, Washington.

Acestea ar urma să fie definitiv desprinse din Ucraina, atașate într-un mod sau altul, direct sau indirect la Rusia și ar rămâne un ciot al Ucrainei, iar acest ciot al Ucrainei ar fi un stat rezidual, disfuncțional, demilitarizat, cu statut de neutralitate, deci neprotejat și vulnerabil și din punct de vedere economic: o zonă de dezastru.

Care sunt motivațiile Rusiei pentru care a intervenit militar în Ucraina

„La nivel strategic, motivația este de a resubjuga Ucraina și de a integra Ucraina, într-un mod sau altul, într-o lume politică și culturală rusească, lumea rusă dominată de la Moscova. Acestea sunt motivații pe termen lung”, a menționat Vladimir Socov.

Pe termen mediu și scurt, motivațiile Rusiei s-au schimbat în timp.

Putem urmări cum au evoluat motivațiile Rusiei începând cu 2010-2012 și până astăzi.

„Inițial, Rusia a urmărit să integreze Ucraina, ca unică entitate, în uniunea economică euro-asiatică și în complexul industrial militar al Rusiei, combinând resursele materiale și umane ale Ucrainei cu resursele Rusiei pentru a reface Rusia ca mare putere”, a spus Socor.

Aceasta a fost motivația Rusiei până în 2014, când ucrainenii au optat pentru integrare europeană prin schimbarea de regim numită Euromaidan.

În acel moment, motivația Rusiei a suferit o schimbare tactică.

„În loc de păstrarea integrității Ucrainei și înglobarea ei într-un sistem rusesc, motivația a devenit fragmentarea Ucrainei prin anexarea Crimeei, formarea celor două republicuțe cu statut special care ar fi fost pe hârtie în cadrul Ucrainei pentru a paraliza, din interior, politica Ucrainei și cu speranța că statutul special al Donețk și Lugansk va avea o reacție în lanț în alte părți ale Ucrainei ducând la reconfigurare centrifugă a Ucrainei, cu o constelație întreagă de republici cu statut special care ar fi transformat Ucraina într-un stat, pe hârtie, unitar, dar în realitate disfuncțional și dezmembrat”, a explicat el.

Aceasta a fost motivația Rusiei în perioada 2014-2020.

Refuzând să aplice așa-numitele acorduri de la Minsk, care a avut consecințele pe care le-am enumerat, Ucraina a determinat Rusia să treacă la al treilea stadiu tactic: anume distrugerea completă a Ucrainei.

„În momentul de față, scopul de război al Rusiei este distrugerea completă a Ucrainei. Cu desprinderea câtorva regiuni din Ucraina, anume Herson, Donețk, Zaporojie, o parte a regiunii Harkiv, Lugansk plus eventual alte teritorii pe care Rusia le-ar câștiga în decursul acestui război. Aceastea ar urma să fie definitiv desprinse din Ucraina, atașate într-un mod sau altul, direct sau indirect la Rusia și ar rămâne un ciot al Ucrainei”, a mai precizat Socor.

Acest ciot al Ucrainei, spune el, ar fi un stat rezidual, disfuncțional, demilitarizat, cu statut de neutralitate, deci neprotejat și vulnerabil și din punct de vedere economic: o zonă de dezastru.

Acestea sunt scopurile de război ale Rusiei în această etapă a conflictului de durată.

De ce Guvernele și comentatorii reduc Rusia la personalitatea lui Vladimir Putin

„Guvernele occidentale și comentatorii tind să echivaleze Rusia și politica acesteia cu personalitatea președintelui Putin. Asistăm la o personalizare a Rusiei, la o reducere a Rusiei și a politicii ei la persoana actualului președinte Puțin”, spune el.

În realitate, Socor afirmă, Putin este numai interfața actuală a unei Rusii eterne în raportul dintre Rusia și Occident, raportul dintre Rusia și vecinii ei.

  • Politica externă a Rusiei, intervențiile ei militare nu pot fi reduse la persoana lui Putin. Ele au rădăcini istorice, de multe secole, și s-au manifestat din partea Rusiei, indiferent de forma de guvernare a Rusiei.

Care sunt motivele pentru care Occidentul tinde să reducă Rusia la persoana lui Putin:

1. Insuficienta cunoaștere a istoriei Rusiei și a raporturilor dintre Rusia și restul lumii;

2. Încercarea din partea unor puteri occidentale de a rezerva opțiunea unei reconcilieri cu Rusia atunci când Putin părăsește scena.

Trebuie să fim foarte atenți la posibilitatea ca după dispariția lui Putin să aibă loc încercări inițiate de către Occident pentru o refacere, mai mult sau mai puțin, cel puțin parțială a raporturilor cu Rusia din mai multe considerente:

• economice

• ascensiunii Chinei și necesității de a contracara ascensiunea Chinei

• din motive de extenuare fizică, economică și morală

• dorința unui confort psihologic de a reface relațiile cu Rusia, nu la nivelul de business as usual, dar una mai mult sau mai puțin funcțională, cel puțin nu una disfuncțională.

Sursa: Hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

Dă-i un răspuns lui Nicola Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *