În același timp, Sağır socotește că după doborârea bombardierului rus la granița turco-siriană Ankara este mult mai precaută cu ceea ce se întâmplă în Marea Neagră, acolo unde în ultimii doi ani Rusia a încălcat de mai multe ori spațiul aerian turc. Analistul nu are un pronostic optimist asupra regiunii din jurul Mării Negre: “Ceea ce am văzut în Georgia și Ucraina în ultimii opt ani ne arată în mod clar că Marea Neagră este predispusă să fie una «fierbinte». Nimeni nu poate garanta că un nou conflict nu poate începe în Georgia sau că vechiul conflict din Ucraina nu va contamina R. Moldova în viitor“.
În ultima perioadă au avut loc mai multe atacuri teroriste în Turcia, fără ca vreo organizație teroristă să și le fi asumat. Care credeți că sunt cauzele acestor atacuri și mai ales cum vor putea fi oprite?
Celil Sağir: Din păcate, au fost două mari atacuri teroriste în zilele din urmă. Un sirian sinucigaș s-a detonat împreună cu o bombă în cartierul istoric Sultan Ahmet, omorând 10 turiști germani și rănind alte 15 persoane. Statul Islamic nu și-a asumat responsabilitatea până acum, iar guvernul turc a precizat că a fost vorba despre un atac terorist. Statul Islamic nu și-a asumat nici celelalte atacuri teroriste care în ultimul an au dus la moartea a peste 140 de persoane și care au avut loc la Diyarbakır, Suruç și Ankara. Cotidianul guvernamental Star a publicat săptămâna trecută un articol în care susține că cei care ar putea fi în spatele recentelor atacuri sunt Putin, Assad și Hassan Rouhani, președintele Iranului. Una dintre variante ar fi că SI dorea să se răzbune după ce Turcia s-a alăturat operațiunilor militare împotriva acestuia, fiindcă Ankara l-a identificat pe realul atacator ca fiind membru al Statului Islamic, acesta intrând în Turcia ca refugiat. Interesant este că Germania, care și-a pierdut atâția cetățeni în atacul de la Istanbul nu este convinsă încă de identitatea celui care a declanșat bomba. Cred că autoritățile turce nu au dat suficientă atenție amenințărilor din partea Statului Islamic. Vedem, după atentatul de la Istanbul, multe operațiuni împotriva suspecților din SI, guvernul a anunțat că a lovit mai multe ținte ale SI în Siria și Irak, dar nu există nicio soluție împotriva Statului Islamic atâta vreme cât războaiele civile din Siria și Irak nu se termină.
Al doilea atac recent a fost atribuit rebelilor din Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK), care luptă pentru autonomia etnicilor kurzi și are deci cauze total diferite.
C.S.: În atac au murit inclusiv o femeie și copii. Regiunea kurdă a fost lovită de un val de violențe vara trecută, după doi ani de pace, convenită prin tratative între guvernul turc și reprezentanții kurzi. Vechiul conflict în care au murit peste 40.000 de oameni în ultimii 30 de ani s-a reluat și putem contabiliza peste 265 de polițiști și soldați omorâți de PKK din iulie încoace. De asemenea, sute de militanți și civili PKK au murit în confruntările din ultimele șase luni. Din 1984, când PKK a declanșat insurgența, luptele s-au dat mai cu seamă la țară, dar în ultima vreme s-au mutat în centre urbane, unde aripa tânără a PKK a ridicat baricade și a săpat tranșee pentru a ține cât mai departe forțele guvernamentale. Ca răspuns la această stare de asediu, militarii au intrat în aceste orașe cu tancurile, ceea ce a dus la creșterea numărului de victime printre civili.
Există o petiție semnată de 1.200 de cadre universitare din Turcia și din afară care cere oprirea violențelor, se intitulează “Noi nu vrem să fim parte a acestor crime” și cere stoparea masacrului împotriva kurzilor și oprirea deportărilor. Guvernul a răspuns enervat acestei petiții. Ce urmează?
C.S.: Da, guvernul a răspuns printr-o vânătoare de vrăjitoare în rândul universitarilor semnatari și crește îngrijorarea privind libertatea de exprimare în Turcia. În concluzie, trebuie spus că PKK este doar o parte din marea problemă kurdă, care este tot mai complicată.
Marea Neagră devine o mare tot mai fierbinte, mai ales după ce Turcia a doborât un bombardier rusesc acum trei luni. De fapt, ce urmărește Turcia?
C.S.: În ciuda instituțiilor, cum ar fi Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră și BLACKSEAFOR (Forțele navale de la Marea Neagră), Pontul Euxim a fost din timp în timp o mare “fierbinte”. Războiul din Georgia, cel din Ucraina și anexarea Crimeii demonstrează că Marea Neagră tinde mai degrabă să devină “fierbinte” decât să fie o zonă de cooperare. Riscul unui posibil conflict a fost ridicat după ce Turcia a doborât bombardierul rusesc care i-a violat spațiul aerian în apropiere de granița cu Siria. Pe de altă parte, avioanele turcești interceptează de aproape doi ani zborurile rusești peste Marea Neagră care-i încalcă propriul spațiu aerian. Pentru a preveni o eventuală revanșă, Ankara a devenit foarte atentă în ceea ce privește spațiul de deasupra Mării Negre după incidentul de granița siriană. Nu cred că Turcia vrea o confruntare militară cu Rusia, dar, ca orice stat independent, Turcia vrea să-și protejeze suveranitatea națională împotriva oricăror violări. Prin doborârea avionului rusesc, Ankara a dorit să dea un mesaj de avertisment atât regimului Bashar al-Assad, cât și Rusiei în ceea ce privește teritoriile strategice locuite de vorbitorii de turcă din Siria: fiindcă bombardierul rus și forțele lui Assad atacau exact aceste teritorii când avionul a fost doborât. Dezvoltările care au avut loc după incidentul din noiembrie demonstrează că turcmenii au fost supuși chiar mai multor atacuri.
Cum vedeți mai departe ciorovăiala dintre Moscova și Ankara?
C.S.: Tensiunea pare să fi scăzut între timp. În același timp, cu toate că Turcia a încercat să detensioneze situația, președintele Vladimir Putin a preferat să folosească un limbaj dur împotriva Turciei și președintelui Recep Tayyip Erdogan. A fost pentru prima dată în jumătate de secol că un stat NATO a doborât un avion rusesc și bineînțeles că incidentul a fost o lovitură dată imaginii lui Putin, care are o susținere puternică în interior. Prin urmare, reacția dură a lui Putin ar putea fi pentru consum intern: Rusia nu a ezitat să se angajeze într-un spectacol de forță, luna trecută, când un distrugător rusesc a tras asupra unui pescador turcesc aflat în Marea Egee, apoi toată presa a publicat imaginile cu marinarul rus care agita un lansator de rachete în vreme ce nava la bordul căreia se afla traversa Strâmtoarea Bosfor. La toate acestea, Ankara a răspuns calm și diplomatic. De când Turcia este membră a NATO, o confruntare militară directă părea puțin probabilă. Moscova ar putea încerca să se răzbune folosind mijloace indirecte în Siria, Irak, Marea Neagră, Balcani, Caucaz și Asia Centrală. Este o naivitate să ne așteptăm la revenirea relațiilor turco-ruse la ceea ce erau înainte de incidentul care a dus la doborârea avionului militar rus, cel puțin în perioada imediat următoare.
Totuși, Turcia și Rusia au o interdependență economică destul de ridicată, în special în ceea ce privește energia, dar Moscova nu a adus vorba în discuție absolut deloc de o eventuală tăiere a gazului, în condițiile în care Turcia este nu doar un consumator semnificativ, ci și un punct-cheie de tranzit al energiei. Ce credeți că se va întâmpla?
C.S.: Rusia este al doilea cel mai mare partener comercial al Turciei și 3 milioane de turiști ruși au vizitat țara anul trecut. Furia Moscovei împotriva Turciei se poate observa deja în relațiile economice bilaterale, fiindcă Rusia a interzis o serie de alimente care se importau de aici. Din punctul de vedere al Turciei, cea mai delicată chestiune ce va fi discutată cu mare precauție se referă exact la alimentarea cu gaz.Turcia este într-un grad ridicat dependentă de Rusia și ne aflăm în mijlocul iernii. Ar putea Moscova să facă un pas în această direcție, spre care nimeni la Ankara nu vrea să se gândească? Ar putea rușii să taie gazul spre Turcia? Teoretic, da: Rusia poate invoca oricând probleme tehnice legate de conducte, ca pretexte pentru o posibilă întrerupere a furnizării de energie. Zilele trecute, un incendiu a avut loc la rezervorul care alimentează Blue Stream, conducta de petrol spre Turcia. Cu toate că acest incident nu a dus la o întrerupere, birocrații de la Ankara sunt speriați de un posibil accident care să afecteze întreruperea combustibilului spre Turcia. Recent, Ankara a încercat să găsească soluții pentru diversificarea importurilor de gaz din țări precum Qatar și Azerbaidjan, dar e nevoie de investiții serioase în infrastructură și deci de timp mai îndelungat până ce aceste proiecte vor deveni realitate.
Ce interese are Turcia în Crimeea?
C.S.: Este vorba despre interese istorice și geopolitice. Tătarii, care sunt un grup turcic, trăiesc de secole în Crimeea și joacă un rol central în arhitectura pe care trebuie s-o dezvolte Turcia în Crimeea. Tătarii au fost parte a podului pe care s-au construit relațiile cu Ucraina. După anexarea Crimeii de către Rusia, statutul și viitorul lor au devenit motive de îngrijorare pentru Ankara. Ministrul de Externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a declarat că Turcia nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii, dar acest lucru nu a afectat la vremea aceea relațiile turco-ruse. Ankara acceptă de facto că peninsula a devenit parte a Rusiei și are ca prioritate prezervarea drepturilor tătarilor din Crimeea. Cu alte cuvinte, Ankara aplică modelul taiwanez: menține legături culturale și economice, dar refuză recunoașterea politică a Crimeii. Legăturile cu peninsula s-au îngreunat însă după doborârea avionului rusesc.
Rusia încearcă deci să pună Turcia la colț prin diverse metode. Ce credeți că urmărește Putin?
C.S.: Rusia așteaptă scuzele Turciei, compensații materiale și garanții că nu se va mai repeta niciodată incidentul din noiembrie. Ankara refuză aceste condiții, iar Putin pare să facă două lucruri în același timp: folosește orice mijloc pentru a se răzbuna și pentru a forța Turcia să-și ceară iertare și, nu în ultimul rând, se folosește de criza avionului doborât ca o oportunitate pentru a-și trasa noile sale sfere de influență în Orientul Mijlociu, Caucaz și Asia Centrală. Ca urmare a crizei, Moscova și-a crescut prezența militară în estul Mediteranei, inclusiv prin instalarea rachetelor antiaeriene S-400 în Siria, ceea ce modifică echilibrul războiului care se poartă în aer. În aceste condiții, este dificil pentru Turcia să trimită avioane militare împotriva lui Assad, împotriva Statului Islamic sau a kurzilor. Moscova a desfășurat mai multe trupe și a intensificat relațiile cu Armenia. În plus, Putin se folosește de această criză pentru a testa percepțiile liderilor din Asia Centrală asupra acestui subiect. Astfel, Kîrgîzstanul a criticat Turcia pentru doborârea avionului rusesc și a îndemnat Ankara să-și ceară scuze. De asemenea, Putin a folosit criza ca o oportunitate de a intensifica relațiile cu populația kurdă din Siria și Turcia: Moscova încurajează apetitul kurzilor din Siria de a-și crea propriul stat de-a lungul frontierei turce.
Rusia susține că există probe că Turcia ar fi cumpărat petrol de la Statul Islamic. E adevărat?
C.S.: Există multe suspiciuni despre cine cumpără combustibil de la Statul Islamic: Turcia, regimul Assad, Irak. E clar că Statul Islamic vinde petrol pentru a supraviețui. Rusia a încercat să facă legătura între petrolul vândut de teroriști și familia președintelui Erdogan, dar Moscova nu a putut produce nicio dovadă în acest sens. Sunt o serie de povești despre contrabanda care are loc de-a lungul frontierei turco-siriene de 900 de km, dar e dificil de spus cine vinde și cine cumpără. Statele Unite au vorbit despre această contrabandă, dar au respins orice legătură între guvernul turc și comerțul ilegal care are loc.
Care este pronosticul dvs. despre viitorul Mării Negre. Cât de “fierbinte” ar putea ajunge?
C.S.: Ceea ce am văzut în Georgia și Ucraina în ultimii opt ani ne arată în mod clar că Marea Neagră este predispusă să fie una “fierbinte”. Nimeni nu poate garanta că un nou conflict nu poate începe în Georgia sau că vechiul conflict din Ucraina nu va contamina R. Moldova în viitor. De asemenea, orice conflict dintre Armenia și Azerbaidjan pe tema Nagorno-Karabach se poate extinde spre Marea Neagră. Includerea statelor de la Marea Neagră în instituțiile euro-atlantice ar putea avea un impact dual asupra regiunii: ar scădea riscul confruntărilor cu Rusia și ar determina Moscova să-și dorească să aibă legături regionale cu statele care nu se află sub umbrela euro-atlantică.
În Turcia foarte mulți jurnaliști se află la închisoare. Chiar și dvs. ați primit o sentință de condamnare cu suspendare. Cum vă descurcați dvs. și colegii dvs. cu această presiune venită din partea guvernului?
C.S.: Într-adevăr, suntem în Turcia martorii unei presiuni fără precedent asupra mass-media și e chiar mai rău decât în perioada loviturilor de stat militare. Presiunea nu este doar asupra jurnaliștilor critici, ci și asupra șefilor instituțiilor media critice, asupra furnizorilor de publicitate și chiar asupra cititorilor. Spre exemplu, dacă cineva deține un trust media critic trebuie să facă față controalelor financiare nesfârșite și în cele din urmă o astfel de companie chiar poate fi luată de către stat, cum a fost cazul Koza İpek Holdings İpek Media Group. Dacă ești un om de afaceri care dă publicitate unui ziar critic, vei primi un telefon de avertizare de la guvern, și te vei confrunta cu taxe suplimentare și controale diverse, vei fi exclus de la licitațiile pe care le face statul. Dacă ești cineva care lucrează într-o poziție modestă într-o companie de stat și îți faci abonament la un ziar critic, s-ar putea să-ți pierzi slujba. Dacă ai un magazin sau un restaurant, cel mai bine este să nu dai drumul unui canal tv critic. Dacă ești un jurnalist critic s-ar putea să fi concediat, cum s-a întâmpat cu un număr de 2.000 de oameni care au fost dați afară după protestele din 2013 din Parcul Gezi; poți avea parte de un proces urmat de închisoare, cum s-a întâmplat deja cu mai bine de 30 de jurnaliști. Eu era să ajung la închisoare doar pentru un mesaj critic pe Twitter. Mulți jurnaliști importanți din Turcia care au fost concediați de la ziarele sau televiziunile unde lucrau își pierd timpul cu procese pentru ceea ce au scris pe diverse rețele de socializare. Se spune că președintele controlează acum 80 la sută din toată mass-media din Turcia, ceea ce înseamnă că un jurnalist critic care își pierde locul de muncă nu mai are unde să meargă și, mai mult decât atât, că această imensă presiune aduce în fiecare redacție din ce în ce mai multă autocenzură.
sursa: romanialibera.ro
