Dar cînd proiecte de legi esențiale îți sînt retrase de pe site, ca ministru, fără să fii întrebat, și nici după aceea nu comentezi, ba ești și prins în capcană lejer de șeful statului în sceneta ”Eu am trecut toate legile fără fundamentare economică pe care să o pot arăta (mai ales aia cu tăiat 25 la sută sau crescut TVA) dar pe voi nu vă las să faceți la fel”, atunci ai nevoie de sfaturi. Iată-le.
1. Fă un plan. Pînă să crești, să scazi sau să schimbi e nevoie de un plan general, nu piecemeal, pe bucățele, cum treci de la rata infectă de colectare actuală la una decentă, care să aibă la bază unul din puținele mecanisme care au funcționat vreodată undeva. Planul ăsta de o pagină eu nu l-am văzut și nu l-am citit, deși la SAR au tot lucrat unii pe tema asta. Nu știu chintesența filosofiei noastre fiscale de acum înainte, și faptul că apar noutăți neplanificate în mod continuu, taxe pe construcții speciale, accize noi sau măriri de taxe de proprietate mă fac să mă îndoiesc că acest plan există. Ideea că ”reforma fiscului” în general o să poată opera în acest vid de viziune, planificare și predictibilitate este o iluzie. Cum spune un profesor la Harvard, Lant Pritchard (Kennedy School), felul în care sînt plătite taxele este un instrument esențial de construcție a statului, exemplifică stadiul acelui contract prin care se materializează încrederea în stat contra beneficiilor pe care ni le dă cetățenia. Mai sîntem la ”dă-mi banii mie că ți-i toc eu”? sau poate la ”Cine nu fură statul își fură familia?” Sau unde suntem?
2. Învață din trecut. O reformă a administrării taxelor este cert necesară, dar ea nu este doar o reformă a fiscului, deși acesta are nevoie de reformă, ci trebuie văzută holistic. Fiind printre cei care au promovat cota unică în 2003-2004 reamintesc că argumentul meu principal a fost mereu unul de simplificare, administrația noastră fiscală nu este capabilă să managerizeze un sistem complicat cu deducții, cum inevitabil ar fi unul cu cota progresivă. Iar cînd spun că nu are capacitate, aceasta e o formă politicoasă de exprimare, mai exact ar fi să spun este cu totul incapabilă, deci e mai cost-effective să reduci costurile de administrare printr-o cotă unică sau orice sistem fără deducții. Recent, am comisionat unor graduate students de ai mei la politici publice o lucrare despre aceste lucruri, pe care o puteți citi publicată aici , la zece ani de aniversare a cotei unice. Ei au examinat peste o sută de țări pe patru ani încercînd să vadă efectul simplificării fiscale (cu cota unică drept caz particular) asupra colectării taxelor și a economiei. Nu au găsit date despre toate țările cu cotă unică, dar în cele zece la care sunt date nu s-a înregistrat progres nici la una, nici la alta, în vreme ce pe eșantionul mare există o asociație foarte strînsă, arătînd că simplificarea fiscală conduce la reducerea economiei informale (implicit și a evaziunii fiscale). Concluzia e clară (graficele 11-13)- cota unică funcționează pentru a reduce evaziunea fiscală doar prin mecanismul de simplificare, dacă reușești să ai o cotă unică fără să simplifici impozitarea (România e una din cele trei țări care a reușit această contraperformanță, cu un număr enorm de zile în care se plătesc taxe) atunci ea nu produce nici un efect asupra economiei subterane. Reiese de aici că dacă faci o simplificare fiscală, indiferent ce tip de cotă ai, reduci evaziunea fiscală. Cu alte cuvinte, noi aproape am ratat efectul de simplificare al cotei unice, sau l-am diminuat (că, printr-o contrafactuală, sigur era si mai complicat dacă lăsam și deducții, pe lîngă restul), și de asta nu am făcut o mare ispravă cu ea.
3. Află de ce ai nevoie ca să acționezi. Dacă ai nevoie să știi ceva, trebuie să comisionezi un studiu, nu unul de milioane pe care să îl facă inutil unul din marii auditori sau Banca Mondială, copiind în general un studiu matrice făcut acum cîțiva ani într-o alță țară (toate studiile făcute la noi în ultimii ani pe dezvoltare, achiziții publice și multe altele au fost scumpe și complet ratate), ci unul mic, pe realitățile și datele tale, în regie proprie sau aproape, prilej cu care vei afla și cît (nu) știi din ceea ce este indispensabil să știi ca să poți guverna. Cel citat aici de mine e simplist, de facultate, dar nu ai de unde lua altul în România. Nu te poți baza aici decît pe o comunitate primitivă de policy, în care nimeni nu finanțează asemenea studii, deci nu se fac, și nefăcîndu-se de ani de zile nici organul de analiză corespunzător nu s-a dezvoltat pe scara evoluției, de asta toți vizitatorii fac experimente idioate (și nu e cazul să-i încurajăm) iar localnici în loc să facă asemenea analize își pun pile la mine să îi public în jurnalul meu indexat de ISI-Thomson.
4. Fă simplificarea pe care au ratat-o toți predecesorii. Reforma mare, cea care va avea impact în zona fiscală nu e o reformă fiscală, ci una de administrare. Reduceți în sfîrșit numărul de zile în care se plătesc taxe, simplificați procedurile ! În raportul anual SAR 2013, în prezența ministrului bugetului de atunci, Liviu Voinea, și a vicepremierului Dragnea, am arătat dovezile că proasta performanță a României este dată de acest indicator. Nu a existat nici un progres în Doing Business al Băncii Mondiale în anul scurs de atunci (în care Macedonia a sărit în sus nu știu cîte poziții). Cui aș mai putea să arăt aceste date ? Ministrului Culturii? Avocatului Poporului? Cînd se face în sfărșit reforma administrativă a impozitelor cu efect măsurabil în reducerea timpului și costului aferent plății lor?
5. Învață de la țările comparabile care au reușit. Am fost recent în Uruguay, țara cea mai apropiată de noi ca dezvoltare din cele care au reușit o reducere masivă a economiei informale. Performanța e extraordinară, locul întîi în topul transformării globale Bertelsmann, ani de zile în care rata de colectare a taxelor a crescut într-un ritm superior creșterii economice. Cum au făcut? În anticiparea rapoartelor mele definitive pentru Comisia Europeană, pot spune la botul calului că au comisionat o bună parte din colectare sectorului privat. Toți agenții Western Union, băncile și supermarketurile, sau o bună parte din ele strîng și taxe pentru stat sau facturile de la utilități (toate în proprietate publică), contra unui comision, scutind oamenii de orice fel de drumuri. Nu e un paradis al e-government, ca Estonia sau Chile, fiind o țară mai săracă, dar informatica are o contribuție, reducere de TVA pentru cine folosește plata electronică, de exemplu. Mulți negustori ambulanți au primit de la stat ca facilitate un automat de citit carduri: mi-am luat eșarfă de cinci euro pe stradă și am plătit cu cardul meu german de credit, că nu aveam monedă locală. La noi nu pot nici rudele să-ți plătească taxele. A trebuit să uzez de influență să nu îmi dea trezoreria înapoi banii cu care plătisem datoria la stat a unei rude de gradul întîi – era mai simplu să nu o mai plătească nimeni. Tot așa e mai simplu să nu ai cont la bancă la noi, că în loc de stimulente la plătit cu cardul, existente în Uruguay, expui degeaba frontul unui fisc care îți ia banii direct din cont, dar nu e capabil să scrie de ce, a umplut lumea de forme pe care scrie ”corecție din anii anteriori”, cu alte cuvinte ”luăm cît ne lipsește la plan și de la cine ne-a dat numărul contului și nu sîntem în stare să dăm amănunte”.
6. Reformează radical personalul ANAF, după model georgian. Simplificările de mai sus pot ajuta enorm, mai ales comisionarea către sectorul privat, dar și cel de stat trebuie să evolueze. Dacă introducem servicii financiare private, la stat va fi nevoie de mai puțini oameni. Cum ar fi, să îi testăm pe toți cei actuali și să rămînă mai puțini și mult mai bine plătiți, pe criterii de performanță? Asta e rețeta, că mare parte din personalul actual este inutilizabil, urmarea angajării pe lefuri proaste și cumetrii a unor semianalfabeți.
7. Transparență fiscală. În sfîrșit, tot nu va fi nimeni fericit să plătească taxe la gradul de lipsă de transparență actuală a cheltuielilor. Nu avem idee cît cheltuiește școala noastră de cartier, nici spitalul, nici cîți bani vin la primărie de la guvern, v-ați angajat (adică voi, guvernul Ponta) la transparență totală fiscală și pe urmă nu s- a făcut nimic. Afișați toate cheltuielile și transferurile în termeni reali, dați oamenilor impresia că nu aveți nimic de ascuns și pot urmări ce faceți cu banii lor. Construiți încrederea aceea fără de care nici o reformă fiscală nu reușește. Vorbiți cu lumea despre toate astea, așa cum scrie Lant în lucrarea lui, orice reforme privitoare la plătitul taxelor trebuie luate înpreună cu societatea civilă dacă vrei să se și aplice. S-a făcut măcar odată vreo consultare pe bune pe tema asta? Numai de alea pe open data la care mereu se concluzionează că nu e nici un progres.
Mă opresc aici ca să spun că, dacă nu poți face cele de mai sus, aplică soluția finală. E un mare avantaj să ai unde pleca din guvernul României, și încă într-o poziție net superioară. Fă un as de cîștigat jocul din alternativa pe care o ai, nu o carte de consolare, cere cu ea autoritatea necesară pentru reforme ca astea, sau spune-le la revedere. Să nu discredităm și mitul tehnocraților tineri, unul din puținele care au mai rămas.
Alina Mungiu-Pippidi
Romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
