ANALIZĂ ECONOMICĂ / Care este unica șansă de relansare economică a statului eșuat R. Moldova

 Necesitatea reunirii cu România este dictată şi de faptul că pe plan mondial, în condiţiile globalizării, Republica Moldova, de una singură nu poate face faţă unei concurenţe tot mai acerbe pe pieţele interne şi externe cu alte state ale lumii. Succesul într-o asemenea competiţie poate fi asigurat doar prin reîncorporarea firească în Statul Român, care se află din 2004 sub umbrela NATO, a celui mai puternic bloc militar la nivel global, iar din 2007 a devenit membru al Uniunii Europene, a celui mai prosper spațiu din punct de vedere economic, cu cel mai înalt grad de dezvoltare a democrației și de asigurare a drepturilor omului.

Necestiatea tot mai stringentă a asigurării securității militare o demonstrează evenimentele din ultimii ani, în care Federația Rusă, sfidând flagrant dreptul internațional, a devenit un pronunțat factor geopolitic destabilizator, anexând în 2014 Crimeea și susținând separatismul din regiunile Donețk și Luhansk ale țării vecine Ucraina. În urma războiului ruso-moldovenesc din 1992, Rusia și-a instalat trupele în regiunea de est a Republicii Moldova, Chișinăul pierzând totalmente controlul asupra acestui teritoriu al său. Este absolut evident că, având trupele Federației Ruse în Transnistria, Republica Moldova nu are nici o șansă de una singură, să rezolve conflictul său teritorilal, fapt demonstrat de negocierile absolut sterile din formatul 5+2.

Sub aspect economic, existența regiunii separatiste Transnistria, descurajează investitorii externi să dezvolte afaceri în Republica Moldova. Mai mult, chiar și investitorii interni, acumulând un anumit capital pentru dezvoltare/reinvestire, preferă tot mai des să-și plaseze banii în spații/țări sigure din punct de vedere juridic, militar și economic, alegând pentru aceasta România și alte state din UE, dar și din Occidentul mai îndepărtat.

AUR pledează pentru reunirea cu România drept o modalitate sigură de soluționare a mai multor crize, de care Republica Moldova este afectată concomitent cu întreaga omenire: pandemia, (Covid – 19), poluarea şi distrugerea mediului, deşertificarea, încălzirea globală etc.

Republica Moldova, pe acest fundal, actualmente se mai află şi în plină criză politică, dar şi într-o perpetuă şi, până în prezent nerealizată, triplă tranziţie la economia de piaţă, stat de drept şi independenţă statală. Sistemul judiciar defectuos, corupţia, separatismul din raioanele de est şi prezenţa trupelor rusești în aceste teritorii, imperfecţiunile grave ale mediului de afaceri (inclusiv din punct de vedere ale legislaţiei din acest domeniu), lipsa de competitivitate a mărfurilor şi serviciilor de origine autohtonă, protecţia slabă a concurenţei, proporţiile îngrijorătoare ale economiei subterane, proliferarea tot mai pronunţată a fenomenelor mafiotice şi oligarhice, – iată cauzele majore ale eșecului statului pe nume Republica Moldova.

II. OBIECTIVELE MACROECONOMICE, PE CARE REPUBLICA MOLDOVA A EȘUAT SĂ LE ATINGĂ PE PARCURSUL A 30 DE ANI DE AȘA ZISĂ INDEPENDENȚĂ

Există 4 obiective strategice de lungă durată în dezvoltarea oricărui stat, obiective pe care le urmăresc guvernele tuturor țărilor, iar necesitatea atingerii acestora este recunoscută de toţi macroeconomiştii cu renume mondial şi anume:

(i) asigurarea unei creşteri economice calitative şi majorarea veniturilor reale ale populaţiei;
(ii) asigurarea echilibrului balanţei comerţului exterior;
(iii) menţinerea unui nivel constant al preţurilor sau a unor ritmuri cât mai joase de creştere a acestora;
(iv) asigurarea unui nivel înalt şi stabil al ocupării în câmpul muncii.

Conform laureatului Premiului Nobel pentru economie al anului 1970, Samuelson, “există puţine popoare care reuşesc să atingă aceste obiective, dar majoritatea ţărilor dezvoltate sunt într-o neîntreruptă căutare a mijloacelor pentru realizarea cât mai deplină a acestora”.

II.1 ATINGEREA OBIECTIVULUI MACROECONOMIC № 1: “ASIGURAREA UNEI CREŞTERI ECONOMICE CALITATIVE ŞI MAJORAREA VENITURILOR REALE ALE POPULAŢIEI”, EȘUATĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova, mai târziu decât toate celelalte 22 ţări postsocialiste a revenit pe traiectoria creşterii economice după un îndelungat declin transformaţional, atingând (vezi figura 1) minimumul Produsului Intern Brut (PIB) în anul 1999 (34% de la nivelul anului 1990).

Moldova a constituit doar 72,9% din cel al anului 1990. Pentru comparație (figura 1) PIB-ul României din anul 2020 este de 177,7% față de cel din 1990, iar minimumul acestui indicator (circa 80% față de 1990) a fost depășit foarte rapid, în anul 1992, după care decalajul cu Republica Moldova a crescut incontinuu.

Merită a fi menționat și faptul că, nivelul PIB-lui din anul 1990 România l-a restabilit în 2003, Estonia – în 2002, Lituania – în 2005, iar Letonia – în 2006 (aceste trei Țări Baltice au devenit membre ale Uniunii Europene și NATO în 2004). Cât privește Republica Moldova, chiar dacă admitem că începând cu 2021, ritmul de creștere va fi unul optimist de 5%, nivelul anului 1990 va fi atins doar în 2027 (ritmul de creștere de 5% este considerat unul optimist, deoarece conform prognozelor Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, PIB-ul în 2021 va crește cu 3,8%, în 2022 – cu 3,7%, iar în 2023 – cu 3,8%).

Nivelul de trai al populației (inclusiv nivelul salariilor, pensiilor, calitatea sistemelor de sănătate și educație etc.) a unui stat se află în dependență directă de Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (per capita). Dinamica acestui indicator relevă o creștere continuă a decalajului impresionant dintre nivelele de trai ale celor două state (figura 2). Astfel, dacă în 1995 PIB per capita în România era doar cu 1147 dolari americani mai mare decât în Republica Moldova, atunci în 2019 acest decalaj a ajuns să fie de 9541 dolari SUA, crescând de 8,3 ori în folosul României. Atenție, în toate calculele ce țin de populație, în prezentul document, este inclusă și partea de populație, aflată peste hotare mai mult de 12 luni consecutive (diaspora) și nu doar cea de pe teritoriul Republicii Moldova cu reședință obișnuită, cum se face în statisticile oficiale.

II.2 ATINGEREA OBIECTIVULUI MACROECONOMIC № 2: “ASIGURAREA ECHILIBRULUI BALANŢEI COMERŢULUI EXTERIOR”, EȘUATĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Creşterea economică leșinată a Republiii Moldova din ultimii 21 ani, a fost bazată, preponderent, pe exportul forţei de muncă şi, respectiv, pe remiterile cetăţenilor noştri de peste hotare. Insuficienţa şi lipsa de competitivitate a produselor şi serviciilor autohtone a determinat caracterul acestei creşteri, ca unul bazat pe consum, conducând la majorarea accelerată a importurilor, rezultând întrun catastrofal sold negativ (de până la circa 3 miliarde dolari SUA în 2020) al balanţei comerciale (figura 3).

Explicația faptului că, Republica Moldova a putut supraviețui economic în condițiile unui asemenea sold comercial al comerțului exterior, rezidă untr-un crunt adevăr al existenței economice la nivel de state, adevăr pe care economiştii englezi, cu câteva secole în urmă, l-au formulat scurt: “export or die” – (“exportă sau mori”). În versiunea moldovenească, acest adevăr se exprimă prin fenomenul acoperirii deficitului contului său curent (cauzat de soldul negativ uriaș al balanței comerciale) prin exportul/exodul a unei treimi din potențialul forţei de muncă peste hotare.

Acest sold negativ a fost acumulat, în principal, pe timpul guvernării partidului comuniștilor (vezi saltul spectaculos al importurilor din figura 2, care s-a produs în intervalul anilor 2001-2008). În răstimpul comunist situaţia a degradat, astfel, încât soldul negativ al balanţei comerciale a crescut de 10 (!) ori: de la 326,7 milioane dolari SUA până la 3,3 miliarde dolari SUA, iar gradul de acoperire a importurilor cu exporturi a scăzut de două ori: de la 63,4% până la 32,5%, ceea ce înseamnă că în finalul guvernării comuniste importurile au devenit de 3 ori mai mari decât exporturile.

Subliniem această evoluție tragică, deoarece comuniștii (implicit și confrații lor politici de azi – socialiștii) obișnuiesc, îndeosebi în campaniile electorale parlamentare și locale (inclusiv a celei parlamentare din vara lui 2021), să se laude obsesiv cu creșterea economică din intervalul de timp numit mai sus, uitând să amintească de prețul adevărat al acestei creșteri: expulzarea propriei populații peste hotare, care a luat o amploare catastrofală anume pe timpul guvernării dubioase a lor. Mai uită ei să spună că, doar pomparea de către această populație a remiterilor bănești în eșuata Republică Moldova, a salvat acest stat caricatural de la default-ul, aproape inevitabil al economiei sale, care se prefigurase amenințător de real la începutul anilor 2000. Către sfârșitul guvernării comuniste, grotescul volum al acestor remiteri, raportat la PIB (circa 35%), situa Republica Moldova pe locul doi în lume.

Prin contrast cu Republica Moldova, România a reușit să-și păstreze/mențină absoluta majoritate a populației sale în țară, prin politici economice adecvate economiei de piață, inclusiv prin atragerea masivă a investiţiilor străine directe (figura 4), care asigură deschiderea multor noi locuri de muncă bine plătite și sigure, dar și implementarea în țară a metodelor performante de management și a inovațiilor tehnologice și informaționale, competitive la nivel mondial, a altor practici bune/benefice în condițiile contemporanietății.

Datorită deschiderilor geopoltice euroatlantice (aderarea la NATO în 2004 și la Uniunea Europeană în 2007) România, la parametrul echilibrării balanței comerțului exterior, a beneficiat de o creștere spectaculoasă, variind în anii 2010-2020 în intervalul 80-90% (figura 5), ceea ce constituie o performanță admirabilă demonstrând un nivel înalt de competitivitate a economiei românești pe plan global.

Dimpotrivă, Republica Moldova, fiind deloc atractivă pentru investitorii străini, pe an ce trece, rămâne tot mai cu mult și mai cu mult în urma României, având un stoc al investițiilor străne directe pe locuitor către anul 2019 de 3,8 ori mai mic decât România (figura 4).

II.3 ATINGEREA OBIECTIVULUI MACROECONOMIC № 3: “MENŢINEREA UNUI NIVEL CONSTANT AL PREŢURILOR SAU A UNOR RITMURI CÂT MAI JOASE DE CREŞTERE A ACESTORA, EȘUATĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Superioritatea evidentă a României asupra Republicii Moldova, din punct de vedere economic, a devenit, pe parcursul ultimilor ani tot mai impresionantă și datorită faptului că, după aderarea la Uniunea Europeană, în scurt timp, s-a produs o departajare clară în avantajul României în evoluția prețurilor (figura 6). Dacă în primii 7-8 ani după 2007, prețurile în ambele state aveau aceleași ritmuri de creștere, atunci, în următorii ani, prețurile în România au crescut cu mult mai puțin, pe când în Republica Moldova au rămas pe aceiași traiectorie aproape rectilinie de creștere rapidă continuă, astfel încât în 2020 în România valoarea indicelui prețurilor de consum (IPC) o întrecea pe cea din 2007 cu circa 50%, iar în Republica Moldova IPC în 2020 IPC îl întrecea pe cel din 2007 aproximativ cu 110%.

Coraportul dintre două importante dinamici, direct relatate la nivelul de trai al populației (ale PIB-ului per capita şi a preţurilor) din Republica Moldova și România denotă că, de la an decalajul dintre bunăstarea locuitorilor celor 2 state românești devine tot mai mare, în avantajul evident al românilor din dreapta Prutului.

Problema creșterii exagerate a prețurilor (declarată de populație drept una din cele mai grave probleme ale sale în cadrul numeroaselor sondaje sociologice din ultimii ani), în condițiile actuale ale Republicii Moldova, este în directă legătură cu alte 2 fenomene de ordin macroeconomic: cel ce ține de cursul de schimb al valutei naționale și de ratele dobânzilor la creditele bancare acordate persoanelor juridice și fizice.

Promovarea pe tot parcursul ultimelor circa 18 ani (începând cu 2003, adică chiar în al 2-lea an de venirea la putere a comuniștilor, dar și continuată de urmăroarele guverne, așa zis, proeuropene), a politicilor creditar-monetare şi fiscal-bugetare îndreptate spre reducerea inflaţiei prin comprimarea masei monetare au condus la aprecierea excesivă a valutei naţionale și la rate înalte a dobânzilor la creditele acordate agenţilor economici şi gospodăriilor casnice din Republica Moldova, ceea ce a avut drept consecinţă reducerea capacităţii de cumpărare a populaţiei, diminuarea competitivităţii mărfurilor şi serviciilor autohtone, stimularea importurilor şi inhibarea exporturilor.

Cursul de schimb al valutei naţionale în acești ultimi circa 18 ani, a fost unul supraapreciat/exagerat (cu alte cuvinte, a fost promovată politica “leului puternic”). Dar, un asemenea curs de schimb supraapreciat (adică posibilitatea de a cumpăra un dolar american cu mai puțini lei moldovenești decât este dictat de cererea și oferta de pe piața financiară reală), este nefavorabil competitivităţii mărfurilor şi serviciilor moldoveneşti pe pieţele externe, contribuind astfel, la creşterea soldului negativ al balanţei comerciale. Aceasta deoarece, conform legităților economice, cursul exagerat de schimb favorizează direct importurile de mărfuri și servicii și, respectiv, defavorizează exporturile acestora (vezi eșecul în atingerea obiectivului macroeconomic № 2).

Fenomenul existenței “leului puternic” în Republica Moldova din acești ani (2003-2020) este elucidat în figura 7, care cuprinde un interval de timp mai mare (1994-2020). Leul moldovenesc a fost introdus în circulație la 29 noiembrie 1993 și graficul din fig. 7 demonstreză că, de la această emiterea acestei valute și până în 2002, de către Banca Națională a Moldovei a fost asigurată respectarea teoriei parităţii puterii de cumpărare, conform căreia ritmurile de creștere a cursului de schimb al MDL:USD (leul moldovenesc:dolarul american) și cele ale raportului dintre IPC al RM și IPC al SUA trebuie să coincidă în mod obligatoriu.

Dar, atenție, începând cu 2003 (an, în care au început masiv a se contura schemele mafiotice, gen cele de la S.A. "METALFEROS" etc., adică a a fost lansat fenomenul capturării statului Republica Moldova), Banca Națională a Moldovei (BNM), pînă în prezent, contrar legităților macroeconomice, a promovat mereu politica “leului puternic”. Pe tot parcursul aceștor ani BNM explică menținerea unui curs exagerat al leului moldovenesc față de dolarul american prin necesitatea combaterii inflației, dar o asemenea politică conduce la efecte dezastruoase, precum ar fi creșterea galopantă a șomajului și a soldului balanței comerciale.

Un asemenea fenomen a avut loc în Agentina, la începutul anilor 2000, când acaestă țară în urma menținerii pe parcursul a cîțiva ani a unui curs neschimbat dintre valata sa națională și dolarul american a suferit un default economic dezastruos, care a provocat în, decembrie 2001, schimbarea a cinci preşedinţi ai acestei ţări pe parcursul numai a două săptămâni sub presiunea populației aruncate în șomaj și sărăcie.

În context, merită cea mai mare atenţie concluziile enunţate de laureatul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz, în analiza efectuată asupra acelui faimos colaps economic al Argentinei:

(i) e riscant să concentrezi toate eforturile doar pentru reţinerea inflaţiei, neavând concomitent grijă de reducerea şomajului şi de creşterea economică;
(ii) orice guvern ce promovează politici în urma cărora o mare parte din populaţie devine şomeră sau nu activează întreaga săptămână de lucru, nu-şi îndeplineşte misiunea sa principală;
(iii) într-o lume a variabilelor cursuri de schimb, ancorarea valutei naţionale la alta, de exemplu la dolar, implică riscuri majore, iar Argentina trebuia să-şi devalorizeze valuta naţională cu mult timp înainte de punctul default-ului.

Un argument mai proaspăt pentru a fi receptivi la recomandările unuia din cei mai mari economiști contemporani, Joseph Stiglitz, aplicabile perfect pentru schimbarea cardinală a situaţiei financiare şi monetare actuale din Republica Moldova îl constituie faptul, că acest convins adept al lui Keynes (tatăl ştiinţei macroeconomice), a fost invitat să deţină preşedenţia Comisiei de Experţi a Preşedintelui Asambleei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind Combaterea Crizei Financiar-Economice Mondiale declanşate în anul 2008 şi Reformarea Sistemului Monetar şi Financiar Internaţional.

Întorcându-ne la figura 7, vom observa că, începând cu 2003 (când, în doar 2 ani de la la venirea lor la putere, comuniștii au reușit să captureze statul Rebiblica Moldova, această stare de capturare persistând neîntrerupt până în prezent) discordanța dintre ritmurile de creștere a cursului de schimb al MDL:USD și cele ale raportului dintre IPC al RM și IPC al SUA, a cunoscut o dinamică amenințătoare, astfel încât, dacă în perioada 2003-2020 cursul de schimb MDL:USD a crescut cu 108.8% (la scara de 100% a anului 1994), atunci coraportul dintre IPC al RM și IPC al SUA a crescut, în aceeași perioadă, de 4 ori mai mult – cu 434,8% (la scara de 100% a anului 1994).

Această, în continuă creștere discordanță/disproporționalitate înseamnă că, puterea de cumpărare a fiecărui dolar trimis acasă de moldovenii din diaspora, sau cel obținut din exporturile întreprinderilor moldovenești, în condițiile Republicii Moldova, a scăzut mereu de la an la an, ajungând să fie de circa 2 ori mai mică în 2020 decât în 2003.

Aceasta înseamnă că, în prezent, moldovenii din diaspora actualmente sunt de 2 ori mai descurajați, decât cu 18 ani în urmă, să se întoarcă în Republica Moldova pentru a deschide o afacere sau de a-și cheltui aici acumulările bănești pentru procurarea bunurilor și serviciilor. Respectiv, întreprinderile orientate spre export, au devenit devin tot mai puțin competitive pe piețele externe și tot mai mult tentate să – și scoată afacerile în afara Republicii Moldova, iar cei care natural sunt legați de Republica Moldova cu producerea bunurilor, îndeosebi, cei mai numeroși dintre ei, întreprinderile agricole (care, evident, nu-și pot deplasa peste hotare solurile), devin tot mai puțin profitabili, cu posibilități de a descide tot mai puține locuri de muncă.

Un alt obstacol în dezvoltrea cu succes a antreprenoriatului și a gospodăriilor casnice din Republica Moldova o constituie rata înaltă a dobânzii la creditele acordate persoanelor juridice și fizice de către băncile autohtone. Avantajul clar, sub acest aspect, al businessului și populației din România față de omologii din Republica Moldova, este clar evidențiat în figura 8, în care se conține dinamica dobânzii mediu ponderate la nivelul acestor 2 state, începând cu anul 2005, adică după startul integrării României în spațiul euroatlantic (aderarea la NATO și UE).

Figura 8 demonstrează că, dacă în 2005 rata dobânzii la credite era aproximativ aceiași în ambele state, atunci către 2017 cea din Republica Moldova (10,36%) o întrecea pe cea din România de aproape 2 ori (5,57%). In mediu, în anii 2006-2017, rata dobânzii anuale în Republica Moldova a fost cu 4,25% mai mare decât cea din România. Pentru antreprenori acest decalaj asigură un mult mai mare prinos la profitabilitatea busieness-urilor acestora.

II.4 ATINGEREA OBIECTIVULUI MACROECONOMIC № 4: “ASIGURAREA UNUI NIVEL ÎNALT ŞI STABIL AL OCUPĂRII ÎN CÂMPUL MUNCII“, EȘUATĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA

După indicatorul ocupării forţei de muncă, pierderile economiei moldovenești au fost cele mai mari dintre toate cele 22 state postsocialiste: dacă în anul 1996 rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) în Republica Moldova constituia 66,5%, atunci în primul trimestru al anului 2021 – doar 37,6%. Pentru comparație: în România, în 2020, această rată de ocupare a fost de 65,6%. În 1994 numărul celor ocupați în câmpul muncii în Republica Moldova constituia 1335,8 mii de oameni, iar în primul trimestru al anului 2021 – a ajuns să fie de doar de 798,1 mii, adică de 1,7 ori mai mic.

Politicile macroeconomice defectuoase, implementate pe tot parcursul anilor, după venirea comuniștilor la putere în 2001, neîntrerupt până în prezent, menţin sistemul economic moldovenesc într-un cerc vicios: pe de o parte, suprimarea constantă a inflaţiei prin aplicarea metodelor monetariste, conduce inevitabil la majorarea şomajului şi, prin urmare, la exodul populaţiei economic active peste hotare. Pe de altă parte, basarabenii (expulzați bestial de la baștină, în rezultatul promovării intereselor claselor politice corupte, comune cu cele ale clanurile mafiotice – fenomen oligarhic clasic), crescând numeric şi impunându-se prin corectitudine, competenţă şi hărnicie, trimit în Republica Moldova volume tot mai mare de bani, care crează o tot mai mare presiune inflaţionistă şi necesită o tot mai dură suprimare a inflaţiei, ceea ce are ca şi consecinţă un tot mai mare şomaj şi, implicit, un tot mai intens exod peste hotare al celor mai tineri şi al celor mai instruiţi şi calificaţi cetăţeni moldoveni în alte ţări.

Metodele monetariste, prin care în Republica Moldova, se produce suprimarea inflaţiei, sunt sterilizarea masei monetare şi menţinerea unui nivel înalt al ratei de bază (ratei de refinanţare) a Băncii Naţionale, ceea ce, la rândul său, are ca consecință directă rate exagerate la creditele acordate egenților economici și gospodăriilor casnice. Dar demult este demonstrat prin numeroase studii științifice credibile și independente, că inflaţia în Republica Moldova nu are un caracter monetar, ci este o urmare a acţiunii Legii Preţului Unic. Cu alte cuvinte, inflaţia în Republica Moldova, se importă din ţările care sunt partenerii acesteia comerciali principali, cu atât mai mult că, volumul importurilor îl depăşeşte pe cel al exporturilor de circa 2,25 ori, iar consumul intern este satisfăcut într-o măsură de aproximativ 80% din mărfuri şi servicii importate. În context e de menţionat că în pofida faptului că Republica Moldova dispune de cele mai fertile soluri din Europa, importul acestor produse în ultimii ani constituie circa o jumătate din produsele alimentare consumate. Or, conform Legii Preţului Unic, în lipsa barierelor comerciale dintre ţări, piaţa liberă şi concurenţa crează condiţii pentru a vinde în aceste ţări aceeaşi marfă cu acelaşi preţ.

Fenomenele de depopulare a ţării prin exodul forţei de muncă din cauza condiţiilor economice nefavorabile au o explicaţie teoretică foarte clară. Demult este stabilit că la nivel de guvernare a statelor, pentru cei care iau deciziile principale în domeniul economic (comisiile parlamentare de profil, ministerele economiei, finanţelor, muncii, Banca Naţională), una din problemele cele mai complicate constă în alegerea dintre inflaţie şi şomaj.

Conform corelaţiei stabilite de către economistul englez Philips (curba lui Philips) există o contradicţie dintre utilizarea cât mai deplină a resurselor de muncă şi asigurarea unui nivel scăzut de inflaţie. Altfel spus, între aceste două procese există o dependenţă inversă: cu cât e mai joasă inflaţia, cu atât e mai înalt nivelul şomajului şi invers, cu cât e mai mare inflaţia, cu atât e mai redus nivelul şomajului. De exemplu, în Marea Britanie, în rezultatul promovării unor politici creditar-monetare şi bugetar-fiscale rigide, inflaţia a scăzut de la 18% în anul 1979 până la 5% în 1984 şi, ca consecinţă, în aceeaşi perioadă şomajul în această ţară a crescut de la 3,4% până la 11,1%.

O prelungire logică a contradicţiei dintre inflaţie şi şomaj o constituie legea descoperită de economistul american Okun, lege care exprimă dependenţa inversă dintre dinamica şomajului şi schimbările Produsului Intern Brut (PIB). De exemplu, creşterea şomajului cu 1% conduce la reducerea PIB cu aproximativ 2%, adică la sărăcirea ţării în aceiaşi proporţie. Iar şomajul şi sărăcia impun populaţiei economic active să plece peste hotare. Astfel, ţara pierde ce are mai preţios – capitalul uman. Mai mult, pleacă cea mai calitativă parte a acestui capital, alcătuită din persoanele tinere şi instruite, aceștea fiind cea mai solicitată achiziție umană pe piețele externe de muncă. Datele statistice relevă că, actualmente în Republica Moldova cel mai mare exod al populației are loc în categoriile de vârstă 15-24 ani şi 35-44 ani, prima dintre aceste categorii reprezentând tineretul care a decis să-şi înceapă viaţa în altă ţară, iar cea de a doua categorie fiind persoane, care şi-au pierdut speranţa de a se realiza la baștină adecvat capacităţilor lor.

Acest exod al capitalului uman are ca şi consecinţă o multitudine de efecte negative, deoarece prin dispariţia lui din ţară: (i) pe de o parte se distruge baza principală a creşterii economice, implicit a bunăstării oamenilor; (ii) pe de altă parte, se aprofundează aşa numitul „sindrom olandez” sau „boala olandeză”, cauzată de un aflux uriaş de valută străină – fenomen care conduce la:
– aprecierea excesivă a valutei naţionale;
– stimularea importurilor;
– descurajarea exporturilor;
– extinderea disproporţionată a business-ului financiar pe fondul
subdezvoltării sectorului real al economiei;
– dezorientarea/decăderea morală a oamenilor, deoarece
recipienţii/beneficiarii transferurilor băneşti pierd motivarea pentru
muncă;
– dezorientarea Guvernului, care nimereşte în situaţia “confortabilă”
de a nu-şi mai face probleme privind căile de acumulare a valutei
penru plata datoriilor externe pe căi sofisticate, legate de dezvoltarea business-ului autohton şi de dezvoltarea potenţialului de export etc.

Dar cele mai mari pierderi sunt cele sociale și morale, exprimate prin dezintegrarea familiilor, impactul psihologic asupra copiilor rămaşi fără părinţi, distrugerea legăturilor dintre generaţii.

Amintim odată în plus că, exodul forţei de muncă din Republica Moldova a atins proporţii de-a dreptul apocaliptice, intensificându-se enorm odată cu venirea la putere a partidului comuniştilor în anul 2001. Acest exod secundat de îmbătânirea şi reducerea numărului de locuitori a avut efecte similare cu cele a unui război devastator.

Din punct de vedere economic, forţa de muncă reprezintă cel mai valoros factor de producţie şi dezvoltare. Mai mult, metodele monetariste, aplicate obsesiv în politicile macroeconomuce ale Republicii Moldova pe parcursul ceor 30 de ani de șa numită independență, au efecte nu numai antieconomice, dar şi antinaţionale deoarece prin expulzarea populaţiei peste hotare (în majoritatea cazurilor, a celei mai de calitate populaţie), ruinând, posibil, sub masa critică, nucleul celor care sunt purtătorii cei mai valoroşi ai spiritului etnic, ai idealului naţional.

Anume păstrarea şi dezvoltarea acestui spirit – ideal este chezăşia supravieţuirii şi prosperării popoarelor, inclusiv sub aspect economic. Acest mare adevăr e demonstrat în geniala carte a lui Gustave Le Bon “Psihologia maselor”, carte, pe care preşedintele SUA Theodore Roosevelt, o ţinea în Casa Albă alături de Biblie. Anume în perioada preşedinţiei lui Theodore Roosevelt (1901-1909) s-a consolidat conceptul sub denumirea “Visul American”, care este una din principalele repere (dacă nu principalul) ale ideei naţionale a Americei.

Suntem cu mult diferiţi de americani, dar este ademenitor şi pentru noi, românii de pretutindeni, să realizăm un asemenea Vis, definit drept “… al unei ţări, în care viaţa ar trebui să fie mai bună, mai plină, mai bogată pentru toţi cu posibilităţi pentru fiecare în funcţie de abilităţi şi rezultate”. Rămâne să mai adugăm o noțiune în această definiție – cea pe care nu o au alte neamuri, ci numai Neamul Româmesc – să ajungem să ne alinăm dorul unul de altul împreună, într-o Țară Reîntregită – în România Mare de altă dată.

Veaceslav Afansiev, doctor în știință