(Analiză FUMN )Costurile reunificării – investiție în creșterea economică a statului REÎNTREGIT

Au apărut în spațiul public tot soiul de remarci și analize referitoare la eventualul proces al reunificării. Acest subiect a devenit unul important în dezbaterile din România și a apărut ca subiect în Republica Moldova.

Este un prilej să ne aducem aminte de faptul că Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) a fost printre promotorii săi și că noi, utilizând metodologia germană, am estimat pentru prima oară costurile reunificării dintre România și Republica Moldova. Tot noi am fost primii care am arătat, apelând tot la modelul german că aceste costuri sunt de fapt investiții foarte profitabile în propriul nostru viitor; anticipând cvasi-stagnarea, am arătat că numai reunificarea poate fi motorul care să ne aducă o creștere de 5% anual, pentru a reduce decalajele istorice față de Europa Occidentală.

Tot noi am fost cei care am arătat într-un studiu publicat în luna iunie 2014, că, încet, dar sigur, România va deveni, în cel mult 2 ani, primul partener comercial al Republicii Moldova. Și iată că evenimentul s-a produs: România este, într-adevăr, de astăzi, cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, cu schimburi comerciale de 921 milioane de dolari în primele nouă luni ale acestui an. Rusia, cu care mica republică are schimburi comerciale de 830 de milioane de dolari la nouă luni, este pe locul 2.

Mai mult, de astăzi se mai adeverește încă una din previziunile noastre: spuneam că decalajul între PIB/capita în cele două țări (acum un an era la un raport de 4/1) se va adânci, îngreunând procesul de reunificare. Astăzi, având datele la 9 luni, PIB/capita în România este de 10160 USD, iar în Republica Moldova de 2175 USD (raportul a ajuns deja 5 la 1).

Poate elitele politice și populațiile de pe cele două maluri ale Prutului se vor trezi înainte de a fi prea târziu. În ritmul actual, decalajele dintre cele două maluri cresc, iar prețul neunificării devine tot mai greu de plătit pentru populația din Republica Moldova, indiferent de naționalitate sau convingeri politice. Aceasta este o judecată de realitate, de constatare, nu o evaluare politică!

Spre aducere aminte, republicăm studiul nostru, adăugând și anexa de lucru în baza căreia am obținut estimările respective.

Problematica

Din capul locului precizăm că, pe glob, existau sau există câteva situații particulare care ar putea să permită o evoluție unionistă:

• În primul rând, existența până în 1990 a două state germane, fapt care a condus la reunificarea istorică a Germaniei din 1990, singurul fapt istoric consumat și care se află la o distanță temporală suficientă pentru a permite o analiză corectă și cuprinzătoare a fenomenului economic asociat reunificării;

• În al doilea rând, există situația celor două state coreene, Republica Coreea și Republica Populară Democrată Coreeană (sau Coreea de Sud și Coreea de Nord);

• În al treilea rând, potențial unionist prezintă și cele două state chinezești, Republica China (Taiwan), respective Republica Populară Chineză;

• În fine, există două state românești, România și Republica Moldova (fosta provincie istorică românească Basarabia, ocupată și inclusă în imperiul țarist și apoi în imperiul sovietic ca fiind o republică sovietică socialistă).

Din punctul de vedere al analizei noastre punctuale, prezintă importanță numai primele două situații, pentru că cea de a treia nu are atașată o problematică economică atât de complexă (datorită forței indubitabile pe care economia chineză o afișează și care tinde să egaleze performanțele mult mai micii surate insulare); în plus, Republica Populară Chineză a cunoscut deja precedentul reunificării cu Hong Kong în 1999 și realizarea conceptului „o țară, două sisteme”.

Din punct de vedere metodologic, cazul german și cel coreean sunt mult mai relevante pentru analiza procesului de reunificare a celor două state românești din următoarele motive:

• Și în cazul german, și în cel coreean, și în cel românesc se pune în discuție reunificarea unei țări mai mari și mai puternice cu o țară sensibil mai mică având, în același timp, un handicap economic. E mai puțin populată și mai puțin conectată la lumea prosperă a Occidentului capitalist;

• În toate cele trei cazuri vorbim despre un cost financiar/economic mare, cu impact la scară istorică, care trebuie asumat de către țara mai mare, mai populată, mai puternică și mai prosperă;

• În toate cele trei cazuri vorbim despre procese istorice de neevitat și care trebuie „programate” și „conduse” cu înțelepciune, pentru a evita costuri inutile ca și pentru a maximiza profitul unei astfel de întreprinderi.

• În aceste trei cazuri este ușor de observat un cost evident, deși implicit, al întârzierii momentului real al reunificării, plătit de către popoarele respective.

Reunificarea Germaniei – studiu de caz

În 1990, Germania de Vest (Republica Federală Germania-RFG) avea o populație de peste 62 milioane de locuitori, iar Germania de Est (Republica Democrată Germană-RDG) o populație de 4 ori mai mică, adică 16 milioane de locuitori. PIB-ul pe locuitor era de aprox. 20 000 USD în Vest și de 10 000 USD în Est, adică un raport de 1:2 în favoarea vestului în valori nominale și probabil între 1:3 și 2:5 în valori PPP (la paritatea puterii de cumpărare).

Se estimează că în primii 20 de ani după reunificare (până în 2010) s-au investit aprox. 2000 miliarde USD, adică aproximativ un PIB mediu al Germaniei din decada 1990-2000.

Rezultatele sunt uimitoare:

• PIB-ul Germaniei s-a dublat în perioada 1990-2010: de la 1800 miliarde USD în 1991 la 3400 miliarde în 2012, în dolari 2012 și la paritatea puterii de cumpărare (PPP) ;

• PIB-ul pe locuitor a crescut de mai bine de 2 ori: de la 20000 USD în 1991 la 40000 USD în 2012 și la 43000 USD în 2013, în dolari 2012 și la paritatea puterii de cumpărare (PPP);

• În privința PIB-lui pe locuitor, trebuie observat că, numai pentru 4 ani în perioada 1990-2010 Germania a fost depășită de una din celelalte 3 mari economii europene (Franța, Italia, Marea Britanie), ceea ce în perioada 1949-1990 s-a întâmplat de 27 de ori (Figura 1):

• Evoluția indicelui bursei de la Frankfurt, DAX, este uluitoare în această perioadă, crescând de 6 ori, la 9300 astăzi – începutul lui decembrie 2013.

În ceea ce privește PIB/locuitor, pe datele disponibile din 2008, se observă că, în continuare rămân diferențe semnificative între est și vest, dar raportul global este de 2:3.

Pentru acuratețea înțelegerii contextului trebuie să avem în vedere următoarele:

Costul global al reunificării, de aproximativ 2000 miliarde USD, distribuit pe parcursul a 20 de ani, a vizat trei mari categorii de cheltuieli:
• Investiții în infrastructura de transport, de energie și alte utilități,

precum și alte lucrări publice;

• Cheltuieli cu menținerea și ridicarea standardului de viață: pensii, ajutoare sociale, alocații etc.

• Cheltuieli pentru realizarea unificării monetare și alte cheltuieli asociate.

Aproximativ 20% din cele 2000 miliarde au fost investiții realizate de sectorul privat, din fonduri private. Se estimează că până la 20% din cele 2000 miliarde reprezintă cheltuieli eronate (suprainvestire sau alocări exagerate).

În concluzie, putem spune că Germania a cheltuit din bani publici cam două treimi dintr-un PIB mediu (adică veniturile sale bugetare pe 2 ani) pentru reunificare, rezultatul fiind spectaculos: dublarea PIB-ului, dublarea PIB-ului pe locuitor, cucerirea și întărirea poziției de lider al grupului marilor economii europene, cucerirea și întărirea poziției de lider economic al întregii Uniuni Europene, creșterea cifrei de afaceri a companiilor listate la bursă cu 4900 miliarde USD în 20 de ani, creșterea de 6 ori a indicelui bursier.

Practic, o Germanie mai mare a redevenit o mare putere la nivel global. Influența și importanța pieței germane au crescut, plasând țara cu mult înaintea Franței, Marii Britanii și Italiei (până în 1990 erau în aceeași ligă, având dimensiuni economice comparabile); practic, pentru orice companie globală (în special pentru primele 5000 de companii globale), Germania a devenit o prezență obligatorie, singura piață europeană de unde nimeni relevant nu poate lipsi.

Nu în ultimul rând, cifrele indică faptul că marele câștigător al reunificării Germaniei este, fără îndoială, în primul rând economia landurilor vestice; desigur, landurile estice au crescut enorm, dar beneficiile principale au fost culese de marile companii, aflate preponderent în vestul Germaniei.

Reunificarea României – obiectivul unei generații

Din anul 1990 existau, din punct de vedere formal, două state românești, România și Republica Moldova. Atunci când Republica Sovietică Socialistă Moldova devenea Republica Moldova, câștigându-și formal independența față de vechea putere colonială rusească și apoi sovietică, PIB-ul noii entități era de 3,5 miliarde USD, cu un PIB/capita de puțin sub 1000 USD (972) și cu o populație de 3,7 milioane locuitori.
Tot atunci, în 1990, România avea un PIB de aproape 40 miliarde USD, cu un PIB/capita de 1650 USD și o populație de 23 milioane locuitori.
Practic, performanța economică a României (PIB/capita) se afla la 150% față de cea a celuilalt stat românesc. Evoluțiile economice, determinate în această regiune de către cele politice, au făcut ca România să ajungă la un PIB de aprox. 180 miliarde USD astăzi, având o populație de 21 milioane de locuitori cu un PIB/capita de puțin peste 8000 USD.

Tot astăzi, Republica Moldova a atins un PIB de 7,3 miliarde USD, având o populație de 3,5 milioane locuitori și un indicator PIB/capita de 2000 USD.

Referindu-ne la paritatea puterii de cumpărare, PIB/capita în Romania, respectiv în Republica Moldova sunt cam în același raport, adică 16 000 USD la 4000 USD (cifre Banca Mondiala 2012).

În fapt, raportul dintre performanța economică a României și a Republicii Moldova a crescut în 20 de ani de la 1,5:1 la 4:1, adică, mai pe românește, Republica Moldova „merge” cu jumătate din viteză cu care merge România; problema este că accelerațiile sunt diferite și că acest raport dintre cele două performanțe economice crește.

O concluzie importantă a experienței germane de reunificare este aceea că reunificarea are un cost determinat de către trei factori:

– mărimea PIB-ului țării „puternice”;

– diferența de performanță economică de acoperit (PIB/capita).

Prognozele indică, la paritatea puterii de cumpărare, PPP, că în 2018 Republica Moldova va avea un PIB de 16 miliarde USD, iar România unul de 360 miliarde USD, adică un PIB/capita de 4600 USD în Moldova și unul de 18 000 USD în România. Dar în 20 de ani, în ipoteza menținerii actualei poziționări geo-strategice ale ambelor țări, România va atinge un PIB/capita de 32 000 USD, iar Republica Moldova unul de 5 000 USD, adică raportul va crește la peste 6.

De aici se desprind următoarele concluzii:

Reunificarea României ar urma probabil „scenariul german” din punct de vedere financiar, cifrele fiind comparabile, adică populația este în raportul 1:6 în cazul nostru și 1:4 în cazul german, iar raportul între PIB/capita de 1:4 în cazul nostru și de 1:3 în cazul german;

Diferența de performanță economică între România și Republica Moldova „crește cu pantă lină”, făcând posibilă reunificarea cam în orice moment din următorii 20 ani, dar asta numai în condițiile în care Republica Moldova nu va avea accidente de parcurs gen „episodul Voronin 2001-2009”;

În cazul repetării unui episod Voronin (cu o probabilitate de peste 50%), raportul de performanță economică va crește cu altă accelerație, putând atinge cifra de 10.

Se observă că, pur aritmetic, dacă reunificarea țării ar avea loc până în 2018 (intervalul acoperit de prognoza FMI), PIB-ul noii Românii ar depăși pe cel al Norvegiei, Greciei, Cehiei, Kazahstanului, devenind comparabil cu cel al Austriei, Ucrainei sau Elveției.

Având în vedere coeficientul de accelerare a creșterii PIB ca urmare a investițiilor masive în Republica Moldova, PIB/capita poate avea o creștere accelerată, dublându-și valoarea globală (România+Republica Moldova) și ajungând ca, în valori absolute să devenim o economie în primele 40 de țări de pe glob, concurând cu Belgia și Suedia.

În valori nominale, respectând modelul german, am putea avea următoarele cifre:

• Dacă reunificarea s-ar face mâine și dacă toate costurile asociate ar fi acoperite, adică 180 miliarde USD; probabil că cel puțin 20% ar reprezenta investiții private, adică 36 miliarde USD; în același timp, în cazul României, probabil că o cifră chiar mai mare ar reprezenta contribuția Uniunii Europene, adică încă 40-50 miliarde USD, mai ales că vorbim despre 20-25 ani.

• Practic, România ar avea de cheltuit în jur de 90 miliarde USD din surse bugetare în următorii 20-25 ani, dar practic, adică între 3,6 și 4,5 miliarde USD/an. Acest lucru ar permite ca raportul între performanțele celor două economii să se reducă spre nivelul din anul 1990, adică 1:1,5, ceea ce ar reprezenta o uniformizare acceptabilă.

• Simplificând am putea spune că, respectând „modelul german” am avea un cost de 4 miliarde USD /an, timp de 20-25 de ani pe care să-l plătim pentru a avea o țară reîntregită, uniform dezvoltată, fără dezechilibre majore.

Este acesta un preț prea mare pentru noi?

În primul rând, să fixăm contextual discuției:

Este indubitabil că reîntregirea unei țări trebuie făcută, indiferent de rațiunile financiare sau de plusurile și minusurile economice de moment.
Este, la fel de clar că, indiferent cât de mult va costa sau cât de mult va dura, o țară va găsi suficiente resurse să-și finanțeze reunificarea, așa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, de curând sau așa cum s-a întâmplat chiar în cazul României, după Unirea din 1918.

Este deja previzibil, cursul „călduț” pe care s-au încadrat economiile din România și din Republica Moldova, cu creșteri anuale modeste, între 2 și 3 procente, cu exod masiv de forță de muncă calificată, cu plafonare a investițiilor străine . În plus, nu există nici o iluzie privind parcursul modest, chiar cenușiu al economiei fostei republici sovietice: Republica Moldova nu va fi niciodată nici Austria, nici Elveția, nici măcar Slovenia sau Croația.

Singurul „accident” care poate schimba panta creșterii performanței economice în țara noastră este reunificarea, care poate accelera creșterea medie anuală spre 5 procente.

Trecând la semnificația cifrelor, observăm că:

• Dacă vom continua să creștem în ritmul actual, atât România cât și Republica Moldova își vor dubla PIB-ul (în dolari 2013 și la un curs neschimbat) în 24 de ani;

• Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a creșterii care ar duce creșterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleași ipoteze ca și în cazul precedent;

• Adică, reunificându-ne, am câștiga, fiecare dintre noi câte 10 ani din „vârsta economică”.

• Efectele ar fi și mai puternic vizibile în zona companiilor:

• Indicele bursier, respective capitalizarea bursieră își vor dubla rata de creștere, cvadruplându-și valorile absolute în 20 de ani (conform răspunsului la modelul german);

• Cifra de afaceri a companiilor va crește cu minimum 15 miliarde USD/an, ca efect al creșterii pieței naționale (conform răspunsului la modelul german);

• Astăzi, România alocă investițiilor cam 6% din PIB, adică în jur de 11 miliarde USD, în condițiile în care bugetul reprezintă 32% din PIB; investim, practic, o cincime din bugetul național; 4 miliarde USD alocați reunificării ar reprezenta cam 36% din investițiile noastre, adică ar trebui să redirecționăm 36% din investiții către reunificare. Pare insuportabil? Drept comparație, în 2013 s-a restrâns bugetul de investiții cam cu 11% (bani care au dispărut din zona de investiții, nu s-au redirecționat, ca în cazul reunificării).

• Dar, în condițiile creșterii de PIB asociată reîntregirii, cei 4 miliarde vor reprezenta peste 14 ani numai 18% din investițiile noastre, asta dacă nu schimbăm paradigma alocărilor bugetare; dacă am lua în considerare bugetul țării reîntregite, nu doar cel al României actuale, suma reprezenta numai 15% din bugetul de investiții, mai puțin de o șesime (ceea ce ar corespunde și dimensiunii relative a Basarabiei în contextual României reunificate).

• Iată cum mai privim această cifră: dacă astăzi se pierde o treime din corupție și „mismanagement”, banii alocați reîntregirii ar fi egali cu economiile realizate prin suprimarea corupției și a greșelilor de alocare. Privit astfel, costul unirii pare a fi chiar rezonabil.

• Precizăm că nu am luat în considerare, în cadrul acestui raționament, ipoteza, absolut credibilă, a unei taxări suplimentare care să alimenteze un „fond de solidaritate”, ceea ce ar face și mai accesibilă finanțarea reunificării.

Concluzii

Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică;

Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990);

Costul reunificării pare mare dar privit în contextual economiei unei națiuni este suportabil;

Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprimă în doar 15 (un plus de eficiență de 40%);

Există un plus de PIB, respectiv de PIB/locuitor, datorate creșterii dimensiunii pieței și a creșterii importanței geostrategice a țării.

Fumn.eu