Alegerile din noiembrie 1946, în adevăr pierdute drastic de către comunişti, exprimau inechivoc neîncrederea societăţii în monstruozitatea ideologico-politică brevetată de către sovietici.
Teamă și derută
Într-o asemenea atmosferă, impregnată cu teamă şi derută, societatea a reacţionat raliindu-se „forţelor” interesate de menţinerea României pe ruta de evoluţie european-occidentală. Cu deosebire românii conexau reversibilitatea procesului comunizării de „venirea americanilor”, iar în plan intern monarhia şi Regele Mihai erau percepuţi ca principala opţiune de legătură şi dialog cu lumea liberă. Lucru firesc, fie şi dacă ne amintim că începând din 1866 monarhia constituţională fusese unul dintre factorii determinanţi ai modernizarii României, în înţelesul european al conceptului.
Pe de altă parte, tânărul Rege Mihai era beneficiarul unor certe sentimente de preţuire/solidaritate concentrate mai ales în rândul generaţiilor tinere. Când în noaptea de 2 ianuarie 1948 pleca în exil, unul dintre soldaţii trupelor de Securitate aflate în Gara Sinaia privea în urma Suveranului cu obrajii înlăcrimaţi. „Peronul era gol, cu excepţia a două rânduri de ofiţeri care străjuiau calea până la vagonul regal. Dar ei nu se aflau acolo pentru a ne da onorul. Stăteau cu spatele la noi, astfel încât nu ne puteau vedea. Totuşi, în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors capul spre mine. I-am văzut chipul, timp de câteva secunde. Plângea ca un copil…”
De altfel, importanta Sa popularitate, deosebit de incomodă pentru noul regim, avea să-l şi transforme pe Mihai I în ţintă principală pentru imunda propagandă comunistă. Partidul avea nevoie vitală ca, la nivelul cunoaşterii publice, Regele să devină cât mai curând posibil un înfricoşător „duşman al poporului”. Pentru împlinirea acestui obiectiv, regimul comunist a utilizat resurse semnificative: mediatice (ziare, radiou, televiziune etc.), dar mai ales sistemul de educaţie şcolară.
Pe fond, campania diabolizării Regelui Mihai, susţinută prin mijloacele educaţiei şcolare, cu începere din 1948 şi până în 1989, s-a bazat pe construcţia şi difuzarea a două categorii de imagini-stereotip, puternic deformate. Mihai I a fost înfăţişat publicului şcolar din România în ingrata postură de „exploatator-şef” al „poporului muncitor” sau, în varianta extinsă, de exploatator al întregului popor român.
În fapt, răul fusese produs în toată complexitatea sa. În fapt, conştientizarea acestor realităţi-handicap, într-o arie socială cât mai extinsă, s-ar putea dovedi un travaliu necesar, în măsură să permită depăşirea câtorva dintre sechelele aparent insurmontabile ale României de azi (politice, economice, civice şi mai ales morale).
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
