Luna aprilie a debutat cu o serie de amenințări venite din partea Kremlinului, și aproape săptămânal un oficial rus a ieșit și a criticat politica externă a României, emițând avertismente mai mult sau mai puțin voalate privind o potențială utilizare a forței.
Primul care a „punctat” a fost Aleksander Lukașevici, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe rus, care pe 2 aprilie a declarat că suplimentarea forțelor NATO pe teritoriul României va fi urmată de consecințe pe care însă nu le-a detaliat. Lukașevici a avut o nouă ieșire împotriva României pe 8 aprilie, când a criticat din nou decizia Bucureștiului de a găzdui trupe ale NATO pe teritoriul său și a acuzat că devenim o nouă bază a SUA și a alianței la granițele Rusiei.
După Lukașevici, a urmat șeful statului major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, autorul doctrinei războiului hibrid, care a declarat că „puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă au devenit obiective prioritare ale reacției militare a Rusiei”. Declarația generalului rus este destul de vagă în privința mijloacelor ce vor fi utilizate pentru a riposta împotriva sistemelor antirachetă din România și Polonia încât să ne ducă cu gândul la arme nucleare. Schimbările recente introduse în strategia militară a Federației Ruse fac mai ușoară utilizare armelor nucleare, chiar și împotriva statelor care nu le posedă, iar armata rusă s-a antrenat în ultimii ani folosind scenarii care prevăd utilizare de arme nucleare tactice.
Tuturor acestor declarații belicoase le-au răspuns oficiali români, cât și cei ai NATO și ai Statelor Unite. Scopul acestor amenințări și avertismente cât se poate de publice venite din partea Rusiei este să creeze anxietate în rândul opiniei publice și disensiuni între decidenți pe de o parte, și populație pe de altă parte. Perspectiva unui potențial război cu Rusia cuplată cu războiul din Ucraina, a fost considerată de Moscova probabil, ca fiind suficientă să creeze îndoieli în rândul opiniei publice din România în legătură cu politica externă. Tipul acesta de presiuni diplomatice însă sunt contraproductive și sfârșesc prin a crea un consens național împotriva potențialului agresor. Un sondaj de opinie recent a arătat că mai mult de două treimi dintre români percep Rusia ca o amenințare la adresa țării lor. Dacă Rusia chiar ar dori să fie percepută pozitiv de mai mulți români, amenințările cu utilizarea forței sau avertismentele diplomatice brutatele sunt primele care ar trebui să dispară din „arsenalul” diplomației publice rusești. Apoi guvernul Românie și președintele acesteia sunt pro-americani, iar impactul asupra politicii externe românești este deci zero.
Ceea ce este notabil în privința atacurile diplomatice rusești la adresa României, cel puțin în ultimul an, este concentrarea asupra sistemului antibalistic ce urmează să fie operaționalizat anul acesta la Deveselu. Kremlinul promovează ideea că acesta ar fi un sistem ofensiv și că ar contraveni Tratatalui INF (un acord de la sfârșitul războiului rece care interzicea dezvoltarea și desfășurarea rachetelor balistice cu rază intermediară de acțiune, și a rachetelor de croazieră cu baza la sol). Piesa de rezistență a acestei acuzații pe care Rusia o răspândește este faptul că lansatoarele de Deveselu sunt identice cu cele de pe navele americane, care pot fi utilizate pentru a lansa rachete de croazieră Tomahawk, și prin urmare instalația ar fi ilegală, chiar dacă această adăpostește interceptori antirachetă.
Rusia încearcă prin această retorică diplomatică agresivă să abată atenția de la propriile încălcări ale Tratatalui INF. Statele Unite au acuzat public Federația Rusă anul trecut că nu și-a respectat obligațiile ce-i revin și a dezvoltat o variantă a sistemului de rachete Iskander care nu respectă prevederile Tratatului INF. SUA a început să bănuie că Rusia nu-și respectă obligațiile asumate încă din 2011, însă acuzațiile oficiale au fost făcute publice abia în 2014, pe fondul tensiunilor diplomatice generate de războiul din Ucraina. Așa că Rusia acum încearcă să abată atenția de la programul său de înarmare ce contravine unuia dintre principalele instrumente de control al armamentului strategic semnate între SUA și URSS, și să arunce responsabilitate în tabăra Washington-ului și a aliaților săi.
Sursa: revista22.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
