Politică

Anatol Țăranu: Autoritățile de la Chișinău trebuie fie atente la semnalele de destabilizare din regiunea transnistreană

Autoritățile de la Chișinău ar trebui să fie cu ochii în patru și să sesizeze imediat eventualele semnale de destabilizare a situației în stânga Nistrului, din partea Moscovei, după ce Parlamentul a votat în două lecturi amendamente la Codul Penal, care prevăd pedepse cu închisoarea pentru separatism, consideră Anatol Țăranu, comentator politic, doctor în istorie, fost ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă.

„Este posibilă escaladarea situației în zona transnistreană. O aplicare mai selectivă a legii ar putea să diminueze substanțial acest pericol, dar nu să-l înlăture complet. Moscova va încerca să folosească orice aplicare a acestei legi pentru a crește gradul de tensiune în zona separatistă. Din acest punct de vedere, Chișinăul trebuie să fie cu ochii în patru și foarte atent la posibilele reacții privind escaladarea situației”, declară fostul ambasador la Moscova, potrivit Deschide.md.

Potrivit lui, legea antiseparatism nu este altceva decât un semnal clar transmis de către actuala guvernare atât Moscovei, cât și regimului separatist de la Tiraspol.

„Chișinăul nu mai vrea să tolereze comportamentul care s-a încetățenit pe parcursul ultimilor 30 de ani. În linii mari, nu cred că noile prevederi ar putea să schimbe substanțial relația Chișinău – Tiraspol și să înlăture separatismul. Moscova nimerește într-o situație penibilă, chiar ridicolă, având în propria legislație norme care atacă separatismul pe teritoriul Federației Ruse. Totodată, Moscova are un acord statal de prietenie și colaborare cu Republica Moldova, unde este expres stipulat că părțile nu vor susține acțiunile separatiste și vor respecta reciproc suveranitatea. Ceea ce a făcut Moscova când a condamnat decizia Parlamentului cu privire la Codul Penal, demonstrează că susține separatismul în detrimentul suveranității Republicii Moldova. Această poziție a Moscovei nu este o noutate, ea continuă să mențină această pârghie drept mecanism de influență”, menționează Țăranu.

De asemenea, el mai spune că dacă Republica Moldova nu-și va schimba radical abordarea în ceea ce privește reglementarea politică a conflictului transnistrean, atunci nu va avea sorți de izbândă.

„Atât timp cât Federația Rusă continuă linia de restabilire a fostei URSS, Republica Moldova nu poate miza pe ea cu privire la reglementarea politică în Transnistria. Este nonsens că Federația Rusă, care a fost participantă la războiul din 1992 și cu propriile arme a consolidat regimul separatist, astăzi, culmea, apare în rol de mediator internațional și garant al reglementării politice a conflictului transnistrean”, mai adaugă Anatol Țăranu.

Potrivit lui, demnitarii ruși nimeresc sub incidența noilor prevederi moldovenești privind separtaismul: „Legea prevede că vor fi sancționați și subiecții străini care contribuie la propagarea separatismului. Vă aduc un exemplu: participarea atașatului Ambasadei Ruse la parada militară din Transnistria, asta înseamnă că ei ajung sub incidența acestei legi și urmează să fie expulzați. Noi am avut nevoie de o asemenea lege, dar contează formula după cum este implementată ea”.

Cât privește șansele ca prevederile noii legi să fie aplicate de către instituțiile de drept, Țăranu consideră că: „Legea trebuie să fie uniformă pentru toți și nu selectiv. E greu de presupus că în zilele apropiate, procurorii din Republica Moldova vor intenta dosare împotriva regimului separatist de la Tiraspol”.

Anatol Țăranu spune că soluția este la suprafață, și anume, aprobarea unei legi cu privire la statutul regiunii separatiste în componența Republicii Moldova, care să prevadă expres că „toate contactele dintre ambele părți sunt absolut legale, iar contractele economice între oligarhii noștri și cei de la Tiraspol sunt ilegale și nimeresc sub incidența Codului Penal. Respectiv, în acest statut trebuie să fie stipulat expres că acesta este teritoriul Republicii Moldova și pledăm pentru reintegrarea acestuia”.

Totodată, expertul spune că modificarea Codului Penal, aprobată de majoritatea parlamentară recent, are mai degrabă „o valoare politică, întrucât presupune voința autorităților de la Chișinău de a lupta împotriva separatismului și în așa fel se acumulează material probatoriu și argumente politice care vor fi puse pe masa de negocieri atunci când va veni timpul reglementării politice definitive a conflictului. Acest lucru poate se întâmple mai degrabă decât consideră unii. Finalizarea războiului din Ucraina ar putea favoriza soluționarea conflictului transnistrean”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Autoritatile din Chisinau nu sunt deloc autoritati ! Sunt orice, dar nu autoritati. “Autoritatile” trabuiau sa faca ceea ce le-au propus ucraineenii, anume sa inlature conducerea de la Tiraspol cu ajutor ucrainean. Acum nu mai vorbeam de Transnistria si de ce ar face “autoritatile” daca ar face ceva. Bla, Bla, Bala minciuni, minciuni, minciuni ale “autoritatilor de la Chisinau”. Care autoritati ? Ca ei nu controleaza Gagauzia, nu controleaza Transnistria. Atunci peste cine saunt autoritati ? Poate peste ei insisi !

  2. „Statul” RâMa are autorități pe măsură. Conform zicalei: cum e turcul și pistolul.
    Niște pobedisto-stataliști care nu au făcut nimic să schimbe mentalități, idei, infrastructură critică samd. Îi rugau toți partenerii externi să facă și curvele pobediste se alintau mai ceva ca fata mare cu mai mulți pețitori. Ei ia să vă vedem și acum „vitejilor”. Cum o să vă aranjați viitorul acum la vremuri de restriște??? Tot pobedistan o să rămâneți, nu???
    Vă anunț, cu mare bucurie, că pomenile din vest vor veni din ce în ce mai greu și din ce în ce mai mici.

Dă-i un răspuns lui mama Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *