Cultură

(ANCHETĂ) Cele mai bune zece romane basarabene din toate timpurile

Iată că au venit şi primele răspunsuri. Le-am publicat, chiar şi dacă, pe alocuri, avem alte opţiuni. Dar asta e democraţia. Fiecare om cu dreptul la părerea sa.)

Când lecturez vreun roman, aş vrea să găsesc ceva frumos pentru sufletul meu. Ce-a vrut să ne zică romancierul prin metafora cutare ori cutare… Fiecare expresie poate să devină o pildă, o maximă din viaţa cititorului şi criticului literar de azi. De aceea tot ce-i frumos, haşurez în carte. Îmi permit, că-s ale mele. Mulţi dintre ei îşi scriu memoriile lor şi, fără să vrei, poate, pătrunzi în lumea omului din interior, furându-i un pic din intimitatea şi inima lui. Romanele druţiene, fără îndoială, vor fi ca nişte Sfinte Scripturi şi pentru tineretul nostru, aşa cum sunt pentru oamenii de vârsta a treia. Vor supraviețui oricărei conjuncturi politice, pentru că Druţă este inconfundabil!
1. Biserica Albă.
2. Povara bunătăţii noastre.
3. Frunze de dor (aş spune că-i mai mult un roman, decât povestire… vedem mai multe vieţi şi destine ale oamenilor, încât volens-nolens vrei să-l categoriseşti conform legilor stabilite de literatură).
4. Clopotniţa.
5. Singur în faţa dragostei, de A. Busuioc.
6. Zbor frânt, de V. Beşleagă.
7. La cântatul cucoşilor, de Ana Lupan.
8. Tema pentru acasă, de N. Dabija (l-am citit cu lacrimi în ochi. Atâtea emoţii…).
9. Fărâme de suflet, de Aurelian Silvestru.
10. Fir întins, de Iulian Filip…
De fapt, despre gusturi e cam dificil de discutat. Şi unii chiar nici nu le discută. Faceţi un sondaj sociologic. Vedeţi care-i opinia omului de azi. Cum îşi exteriorizează gândurile. Ce vrea de la un romancier, scriitor. Pentru că lumea noastră e cam leneşă, pasivă şi timidă. Şi putini vor fi acei care vă vor răspunde la o astfel de întrebare.
 

Ludmila Kalina

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *