Anchetă: Statul rus a jucat un rol activ în asasinarea lui Litvinenko

Potrivit lui, există suficiente dovezi care să probeze acesta concluzie. De asemenea, Horwell a numit autorii direcţi ai crimei, potrivit Reuters. „Într-un fel sau altul, statul rus a fost implicat în asasinarea lui Litvinenko,” – a declarat Horwell, citat de BBC.
Reprezentantul anchetei britanice şi-a expus concluziile în cadrul declaraţiei finale din şedinţa Înaltei Curţi din Londra. Avocatul a explicat că prin expresia „într-un fel sau altul” el vrea să spună că uciderea lui Litvinenko nu a putut avea loc fără participarea organelor de stat din Rusia. În plus, el a subliniat că 97% din poloniul produs în lume este fabricat în Rusia.
Potrivit lui Horwell, autorităţile ruse au avut o mulţime de motive pentru uciderea lui Litvinenko. Avocatul susţine că executarea nemijlocită a fost făcută de fostul ofiţer FSB, acum deputat rus în Duma de Stat, Andrei Lugovoi şi de Dmitri Kovtun, om de afaceri rus. Potrivit lui, probele dovedesc vinovăţia lor.
Mai devreme, tribunalul britanic a audiat mărturia unui martor secret, care a declarat că Kovtun ar fi împărtăşit cu el planurile „pentru a-l atrage pe Litvinenko la un interviu,” cu scopul otrăvirii acestuia. În plus, s-a aflat că Kovtun, care s-a întâlnit la hotelul Millennium din Londra cu Litvinenko, ar fi lăsat peste tot în oraş urme de poloniu radioactiv.
Horwell şi-a exprimat îndoială că Marea Britanie va fi capabilă să îi tragă la răspundere pe suspecţii principali ai acestei crime. Lugovoi şi Kovtun neagă toate acuzaţiile, la fel şi reprezantantii statului rus.
Audierile publice cu privire la asasinarea lui Litvinenko vor fi încheiate vineri.
Moartea lui Alexandr Litvinenko
Fostul colonel FSB Alexandr Litvinenko a cerut azil în Marea Britanie după ce a anunţat despre pregătirea asasinării oligarhului ruşi Boris Berezovski. În Rusia, împotriva lui Litvinenko a fost deschis un dosar penal în temeiul articolelor privind „divulgarea secretelor de stat” şi „trădare.”Putin tânăr
Alexandr Litvinenko, împreună cu istoricul Iuri Felshtinski a scris şi publicat în 2002 cartea „FSB explodează Rusia”, care susţine că atacurile organizate de „ceceni” în anul 1999 au fost puse la cale de FSB cu scopul aducerii la putere a lui Vladimir Putin (cartea a fost inclusă în lista materialelor extremiste în Rusia). În plus, Litvinenko a fost un critic vocal al lui Puţin, susţinând că preşedintele a fost implicat în diverse activităţi criminale.
Pe 1 noiembrie 2006, fostul ofiţer FSB Alexandr Litvinenko s-a întâlnit cu Andrei Lugovoi, fostul bodyguard al lui Boris Berezovsky şi deputat actual în Duma de Stat, precum şi cu omul de afaceri Dmitri Kovtun. În cadrul acestei întâlniri, Litvinenko a fost otrăvit cu poloniu radioactiv.
În iulie 2007, autorităţile britanice au cerut extrădarea lui Lugovoi. Procuratura Generală a Rusiei a refuzat însă să îl extrădeze pe acesta, rezultând o dispută diplomatică internaţională.
Litvinenko l-a acuzat de ceea ce i s-a întâmplat personal pe Vladimir Putin.
sursa: paginaderusia.ro