Actualitate

Andrei Spînu: La prețul de achiziție de 646 de dolari tariful ar putea fi până la 14,6 lei

Vicepremierul Andrei Spînu spune că deja sunt făcute calculele preliminare privind majorarea tarifului în eventualitatea menținerii unui preț înalt de achiziție a gazului.

Potrivit acestuia, dacă în luna februarie se va menține prețul de 646 de dolari pentru o mie de metri cubi, o creștere a tarifului ar fi inevitabilă. Totuși, prognozele pieței internaționale sunt îmbucurătoare, iar prețul la gazele naturale este pe un trend descendent, spune Spînu.

„La prețul de 646 de dolari care este acum s-ar impune o creștere de tarif, pe care trebuie s-o anunțe Moldovagaz în baza calculelor. În același timp, prețul la gaz în primele 10 zile ale lunii ianuarie este în scădere, ceea ce ne face să presupunem că în luna februarie vom avea un preț de achiziție mai mic decât în ianuarie, asta ar înseamnă că în februarie prețul de achiziție să fie iar de 450 de dolari sau 430, n-avem de unde să știm pentru că piața este imprevizibilă. De aceea, cel mai corect ar fi să facem declarații despre creșterea tarifului după data de 20 ianuarie. După data de 20 ianuarie vom ști cu aproximație care va fi prețul de achiziție pentru februarie, în funcție de asta Moldovagaz va face calcule”, a adăugat Andrei Spînu în cadrul emisiunii de la N4.

Deși, anterior anunța că tarifele ar trebui stabilite pentru o perioada de 14 luni, pentru ca să existe predictibilitate pentru cetățeni și pentru mediul de afaceri, acum vicepremierul spune că, dacă tarifele vor crește, majorarea nu va fi menținută mult timp.

„Din calculele preliminare, ar fi vorba despre un tarif de 14,6 lei, dacă se menține actualul preț. Dar avem și vești bune, în ultimele zile prețul la gazele naturale la burse scade. În mod normal, acest preț de 646 de dolari nu ar mai trebui să se repete, pentru că suntem în perioada când ieșim deja din iarnă și piața europeană se așteaptă că va scădea consumul de gaze în perioada următoare. Respectiv, în mod normal, prețul ar trebui să scadă. Chiar dacă s-ar face ajustări de tarif, aceste ajustări ar fi pe termen scurt, pe o lună-două, ca să asigurăm plățile curente de gaz către Gazprom”, a mai adăugat Andrei Spînu.

Potrivit Moldovagaz, prețul de achiziție al gazelor naturale, furnizate de Gazprom constituie, în luna ianuarie 2022, 646 dolari pentru mia de metri cubi. Majorarea este justificată prin creșterea cotațiilor la bursele europene de gaze.

În prezent, tariful pe care îl achită consumatorii finali pentru gazele naturale, este de 11,08 lei, cu TVA inclus.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *