– Angela, sunt ani buni de când numele tău e indispensabil de „Aquarelle”. Cum a reuşit acest prim copil al tău să-şi pună amprenta pe întreg destinul?
– Aveam 33 de ani atunci când l-am conceput – deci, a fost un copil bine gândit. Ştiam că se va numi „Aquarelle” încă de pe la sfârşitul anilor ’90 când, fiind într-o excursie în Belgia, am descoperit un magazin extraordinar, cu haine brodate în culori care îţi furau privirea şi care se chema „Aquarelle”. Atunci mi-am şi „botezat” viitorul copil, chiar dacă nu ştiam ce anume va fi…
– Şi s-a întâmplat să fie prima revistă pentru femei din Moldova.
– Ei, nu a fost chiar o întâmplare, căci mă gândeam deja de câţiva ani la ea. Este adevărat că am parcurs o cale niţel întortocheată până a ajunge la ceea ce era „al meu”: am făcut Facultatea de Istorie la Universitatea de Stat – visam să fac descoperiri arheologice, să scriu cărţi şi să devin doctor în ştiinţe, aşa cum era tradiţia în familia mea. Apoi am predat doi ani la şcoală, după care am lucrat un timp la Redacţia Tineret de la Televiziune. În 1994, am creat „Neorama”, una dintre primele agenţii de publicitate din republică.
– Familia nu s-a simţit „trădată” că va fi cu un doctor în ştiinţe în minus?
– Dimpotrivă, toată lumea m-a susţinut, inclusiv cei doi unchi ai mei, Ion şi Gheorghe, savanţi în domeniul geneticii plantelor. Singura care îşi manifesta nedumerirea a fost bunică-mea. Cât timp lucram la Televiziune, pentru ea totul era clar şi ea avea cu ce se mândri în sat. Când am pornit „Neorama”, mă tot întreba cu ce mă ocup. Eu încercam să-i explic că fac panouri, iar ea îmi reproşa: „D-apu aista îi lucru, fato?!”… Dar, repet: familia m-a susţinut – altminteri este imposibil să reuşeşti, atunci când porneşti pe cont propriu.
– Cât e de mare diferenţa dintre publicitatea de atunci şi cea de acum?
– Am evoluat mult, dar şi ani mulţi s-au scurs de atunci. Până în 2000 a fost foarte greu. Nici acum nu e simplu dar, totuşi, lumea înţelege mai bine că are nevoie de publicitate. Au venit multe companii străine între timp, am învăţat şi noi multe – eu am făcut stagii în domeniu în România, în Anglia, în SUA. Când nu ştiam ceva, puneam mâna pe carte – aşa am fost învăţată de mică.
– Ce este prioritar astăzi în Grupul de companii „Aquarelle”?
– Fiecare structură îşi are propria misiune şi propriul client. Agenţia se ocupă de publicitate stradală şi de campanii de publicitate – branding, producerea spoturilor video ş.a.; revista „Aquarelle” îşi are audienţa stabilă, la fel ca şi „Business Class” care, deşi e pentru oameni de afaceri, este scrisă într-un limbaj mai accesibil decât se obişnuia pe la noi – şi mă bucur când aflu că revista e citită şi de businessmeni afirmaţi, şi de studenţi de la ASEM. Radio „Aquarelle”, care e ultimul copil, este şi cel mai dificil, ca toţi mezinii. Nu am crezut că e atât de greu să pui pe picioare un post de radio şi nu este vorba doar de obţinerea licenţei sau de achiziţionarea tehnicii. Cel mai greu e să afli ce-şi doreşte publicul, noi făcând primul radio „pentru femei”. Sper să reuşim, prin studii de piaţă inclusiv, să ne găsim ascultătoarele. Din cât am izbutit până acum, vreau să cred că am făcut un produs de calitate sută la sută moldovenesc, cu show-uri de dimineaţă şi de seară interesante, cu un delicios „Prânz în aer” oferit de Nata Albot. Dar sigur că mai este de lucru…
– Nu v-aţi temut să vă poziţionaţi în această nişă „pentru femei”? Deseori, se spune că noi, femeile, tocmai astfel contribuim la discriminarea noastră.
– Nu cred că e aşa. Nişa te ajută să ştii pentru cine lucrezi şi această teorie a marketingului nu eu am inventat-o. Când am pornit „Aquarelle”, noi ne-am gândit să facem o revistă frumoasă şi utilă pentru femei, aşa cum există în toată lumea. Dar bărbaţii sunt prezenţi şi în echipa noastră, şi în paginile revistei – atât în calitate de eroi ai materialelor, cât şi de autori ai acestora.
– Totuşi, echipa ta este mai mult feminină, iar acolo unde sunt multe femei – aşa zice lumea – sunt şi multe conflicte. Cum se întâmplă la voi?
– Nu-mi imaginez un scandal la „Aquarelle”! Mai întâi, pentru că suntem o echipă unită, creativă şi profesionistă, care permanent vine cu idei şi proiecte noi. Sunt convinsă că toţi colegii mei vin cu plăcere la lucru, altminteri, cum să stai până la miezul nopţii aici, atunci când trebuie să trimiţi revista la tipar? Dar este importantă şi disciplina, şi recunosc că sunt exigentă în acest sens. Am învăţat şi asta din cărţi, dar şi din viaţă. Libertatea de creaţie trebuie să fie îmbinată cu disciplina, mai ales în acest business, care este mass-media. Revista nu trebuie să întârzie la tipar, iar abonaţii, pe data de 1 a fiecărei luni, trebuie s-o găsească în cutia poştală – este regula supremă de care ne ghidăm. Din această disciplină, apropo, face parte şi ţinuta noastră vestimentară, căci fiecare în parte şi toţi împreună construim imaginea brandului „Aquarelle”.
– Deci, viaţa de la o revistă „roz” nu e chiar roz?
– Spuneţi-mi un loc unde totul este roz?! Ar fi şi plictisitor… La noi însă e interesant – zilnic, te întâlneşti cu oameni noi, cu personaje de excepţie, în permanenţă suntem în căutarea unor proiecte inedite, care să uimească.
– Este Balul revistei „Aquarelle”, care s-a ţinut pentru a opta oară în această primăvară, un punct culminant al activităţii voastre din fiecare an?
– Sigur, chiar dacă, după fiecare bal, zic că acesta e ultimul pe care îl fac. Am această reacţie, probabil, pentru că organizarea lui presupune o muncă enormă, pentru că îl vrem distinct de alte evenimente cumva asemănătoare de la noi. Îl gândim mult, muncim la fel de mult. Anul trecut, proiectul s-a axat pe duete care au cântat piese ale anilor ’90. În acest an, ne-am intitulat balul „Tezaurul Moldovei” şi l-am dedicat celor 20 de ani de Independenţă pe care îi va serba Moldova în august. Interpreţii tineri au cântat piesele reprezentative din aceşti 20 de ani, iar „monştrii sacri” – ca Iurie Sadovnic, Ion Suruceanu sau Marian Stârcea – le-au dat note… Astăzi realizez că Balul 2011 a fost cel mai emoţionant – i-am avut pe Iuri Nikolaev de la Moscova, pe Corina Chiriac de la Bucureşti – şi, văzând oameni emoţionaţi, care lăcrimau nostalgic în sală, am înţeles că munca noastră nu a fost în zadar.
– Cât de mult te simţi parte din viaţa cotidiană, făcând o revistă „glamour”?
– E o iluzie că trăim undeva în nori. De fapt, trăim şi noi pe pământ şi simţim acest lucru mai ales când citim scrisorile care ne vin la redacţie sau când ne întâlnim cu cititoarele noastre – femei simple, cu vieţi obişnuite, care caută în „Aquarelle” sfaturi utile, soluţii pentru problemele cu care se confruntă, dar şi povestea de care, poate, nu au parte în viaţa de zi cu zi. Interacţionăm permanent cu publicul pentru ca, respectiv, să putem răspunde la aşteptările lui. Fiecare dintre noi are nevoie să creadă într-un final fericit, din care cauză, din start, am evitat să publicăm istorii triste – tristeţe avem de ajuns în jurul nostru, iar noi vrem să aducem în viaţa femeilor culoare şi exemple pozitive.
– Viaţa ta poate fi un astfel de exemplu pozitiv?
– Nu eu sunt cea care trebuie s-o spună, ci oamenii care mă cunosc, dar eu sunt mulţumită de viaţa mea şi asta îmi dă încredere. M-am căsătorit din dragoste, la 18 ani, şi nu regret deloc că am făcut-o atât de devreme. Soţul, inginer de meserie, are propria afacere, îmi respectă munca şi deciziile, îmi e alături la cele mai importante evenimente – niciodată nu merg singură la Bal! -, dar îmi lasă mie viaţa mondenă, el preferând pescuitul… Astfel, se asigură un echilibru în familie, căci familia contează atunci când în cel de alături găseşti linişte şi sprijin, iar anii petrecuţi împreună doar consolidează relaţia. Fiica noastră, Mihaela, a absolvit Relaţii Publice la Cambridge (UK), iar acum se pregăteşte pentru masterat în Televiziune la Boston University. Aş vrea să fie aici, lângă mine, dar de fapt ea va fi acea care îşi va alege viitorul.
– Noi vă dorim un viitor luminos tuturor şi succes în toate iniţiativele!
Timpul. Suplimentul Femeia
