Ultima oră

(ANUNȚ CEC) Alegerile parlamentare din 2014 vor costa aproximativ 3 milioane de euro

Devizul urmează să fie propus spre aprobare în Parlament. Banii sunt prevăzuţi pentru cheltuieli în cadrul actualului sistem electoral, nu şi dacă acesta va fi modificat, transmite IPN.

Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a comunicat, în cadrul şedinţei CEC, că 80% din toate cheltuielile preconizate acoperă remunerarea funcţionarilor implicaţi în procesul electoral. „Codul Electoral prevede că, dacă apar cheltuieli suplimentare pentru desfăşurarea alegerilor, din cauza modificărilor legislative, atunci banii vor fi luaţi din Fondul de rezervă al Guvernului”, a menţionat Iurie Ciocan.

De asemenea, CEC a calculat şi 320 de mii de lei pentru desfăşurarea eventualelor alegeri locale noi în anul 2014. Cheltuielile sunt prevăzute pentru alegeri în maximum 5 localităţi.

Pentru activitatea sa din anul 2014, fără cheltuielile pentru desfăşurarea alegerilor, CEC a stabilită că are nevoie de 41 de milioane de lei. În această sumă intră şi 30 de milioane de lei pentru procurarea calculatoarelor pentru fiecare primărie, necesare pentru registrul electronic al alegătorilor. Aici sunt calculate şi cheltuieli conexe pentru conectarea la o reţea securizată de internet. Fiecare birou electoral urmează să aibă câte 2 calculatoare.
 
Sursa: IPN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *