L-am văzut imediat după terminarea spectacolului. Mai bine zis, am mers la cabină să-l felicit şi atunci l-am văzut. Era ud leoarcă. Transpiraţia îi şiroia pe frunte ca un râu. Îi curgea în ochi şi pe obraji şi asta la un sfert de oră de la încheierea reprezentaţiei. Oameni uzi leoarcă am mai întâlnit doar după meciurile de fotbal. Sau după o zi de muncă în câmp. Să mai spună cineva că a juca pe scenă nu e o muncă la fel de obositoare ca trasul la coasă. E. Şi poate e chiar mai istovitoare.
Oricum ar fi, cei care l-au văzut în acel spectacol pe Gigi Pietraru, sper să-mi dea dreptate, dacă am să compar jocul său actoricesc cu cioplitul în piatră. De la început şi până la sfârşit, actorul a ridicat monumentul personajului său – un artist de succes -, ca tot el, în final, să-l demoleze şi să ne arate că regele e gol. Cei care au citit celebra piesă a lui Cehov îşi amintesc că dramaturgul rus istoriseşte povestea unui mare actor, care are un succes uriaş la public, dar care, ca personalitate, e o creatură jalnică, e un om care şi-a ratat viaţa personală şi socială, e un laş şi un fricos, care nu mai ştie pe unde să-şi scoată cămaşa şi în ce gaură să se mai ascundă când se termină reprezentaţia unde dânsul e rege, lumea îl ovaţionează şi-l potopeşte cu flori, ca după ce spectacolul se termină să devină un om jalnic, care se teme şi de umbra cortinei.
Personajul interpretat de Gigi Pietraru, acest actor care, de frica de a rămâne singur cu sine însuşi, nu mai vrea să se întoarcă acasă şi rămâne să doarmă în teatru, ne face să ne simţim ca după o înmormântare. Gigi Pietraru ne arată rând pe rând atât grandoarea personajului, cât şi nimicnicia sa, atât puterea şi farmecul, cât şi nesiguranţa acestuia. Adică ne arată că, în interiorul aceluiaşi actor, care pe scenă e un zeu, iar în viaţa de zi cu zi e mai laş decât un şobolan, se cască o prăpastie uriaşă.
Jucând acest personaj, care ne aminteşte şi de unele dintre figurile lumii noastre culturale, Gigi Pietraru face un rol zguduitor, demonstrând încă o dată că e un mare actor.
Chiar şi după ce ultimii spectatori părăseau sala, el încă îşi mai ştergea sudoarea de pe frunte. Un rol mare nu se poate face fără transpiraţie şi efort. Aplauzele mele, Gigi!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
