Mai mult, presa declară că terenul a fost vândut pentru o sumă aproape simbolică, iar responsabilii de la primărie susţin că n-au auzit nimic, sau sunt de negăsit. Înainte de a număra câte biserici are Chişinăul şi câte scuaruri verzi i-au mai rămas, ar fi bine să facem un excurs istoric în creştinismul moldovenesc, creştinism care în sec. al XXI-lea capătă tot mai mult forma unei afaceri de succes.
Moldovenii sunt cel mai creştin popor de pe pământ. Din îndepărtate vremuri istorice, moldovenii sunt cunoscuţi drept slujitori smeriţi ai Domnului, duşmani ai minciunii, corupţiei, ipocriziei, beţiei, prieteni ai smereniei şi bunei-cuviinţe. Începând cu Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, moldovenii au stat drept scut protector la poarta creştinătăţii. Aproape fiecare domnitor din Moldova a ctitorit minimum un lăcaş de cult în timpul domniei sale. Aceasta e latura istorică a creştinismului moldovenesc, cea cu care se mândreşte fiecare moldovean. În ultimii 20 de ani însă, creştinul din Moldova a început să se transforme tot mai mult în unul afacerist, respectiv credinţa acestuia – într-o afacere.
De exemplu, moldovenii sunt singurul popor care a îmbinat cu succes elemente atât de contradictorii precum comunismul şi creştinismul.
Moldovenii au văzut în seceră şi ciocan o cruce salvatoare la un moment dat şi au început să le folosească cu pietate pe ambele, întru succesul clerului şi al partidului. Cum altfel s-ar explica faptul că o ţară în care 90 la sută din populaţie se declară creştin-ortodoxă, 50 la sută votează cu PCRM? La urma urmei, simbolul comunist e şi el un fel de cruce, nu? Şi ce este mai curios – ambele s-au transformat în nişte branduri comerciale de succes.
Aşadar, în cele mai bune tradiţii ale businessului autohton creştinesc, un şmecher vrea să ridice o biserică privată. Aceasta va fi ridicată în locul unui scuar public, adică un loc pentru întreaga societate. Nu prea înţeleg termenii de „biserică” şi „privată” luaţi împreună, însă simt că la mijloc iarăşi e o afacere dubioasă îmbrăcată în sutană. Din câte ştim, biserica este o instituţie scutită de impozite. Ar însemna asta că o biserică privată poate face afaceri fără a contribui cumva la bugetul statului? Cel mai probabil – da. Pentru că orice cetăţean întreg la minte nu defrişează un parc în folosul unei biserici. Mă întreb care-i integritatea mentală a celor care au acordat astfel de autorizaţii? Însă aici capetele sunt bine ascunse în nămolul corupţiei – primăria tace, funcţionarii se învinuiesc reciproc ş.a.m.d.
Chestiunea a fost discutată abil în presă în ultimele zile, sperăm că problema va fi soluționată. Altfel ar însemna că nu ne mai pasă de viitorul oraşului în care trăim, şi suntem de acord să ieşim la plimbare în măşti de oxigen, în mai puţin de jumătate de secol. Înţeleg că un scuar public nu prea aduce venit, poate doar un folos pentru sănătatea societăţii. O biserică privată însă ar putea fi o afacere de succes. Nu neapărat pentru toată societatea, e de ajuns pentru un singur bişniţar de elită… Nu înţeleg una: dacă aceşti afacerişti sunt atât de credincioşi, de ce nu-şi ridică bisericile private în locul cazinourilor, cluburilor de noapte, barurilor, restaurantelor ş.a.m.d.? Poate anume acolo se oploşeşte Satana, nu în plămânii verzi ce ajută acest oraş să respire. Nu distrugeţi unul din puţinele colţişoare verzi, care încă prezintă o valoare estetică şi naturală în această prăvălie plină de jeg industrial şi pioşenie falsă.
